Bună dimineaţa, dragile mele!
Nici nu ştiu cum a mai zburat o lună. A fost o lună pliiiină, chiar dacă e ea scurtă, pentru că a fost plină de evenimente. Frumoase! Zile de naştere (inclusiv a mea, deci cadouri, yupppi 🙂 ), evenimente, surprize.. ce mai, februarie e luna mea preferată!
A fost, de asemenea, o lună în care m-am despărţit de destul de multe cosmetice. Am făcut şi o curăţenie în ele şi veţi vedea că am aruncat câteva mai mult sau mai puţin pline – însă asta la finalul articolului, aşa cum v-am obişnuit.
Să începem însă cu produsele consumate ale lunii februarie!
- Antiperspirant Lady Speed Stick, Fresh & Essence, cu aromă de pepene verde. L-am luat din Azerbaijan şi singurul motiv a fost pepenele acela verde pictat pe el. Când l-am desfăcut însă, surpriză – nicio aromă de pepene verde! În schimb, mirosea bine bine a pepene galben. Bun şi acela! Deşi dacă uitam să iau degetul de pe butonaş, parcă nu prea mă încânta atât pepene galben.. Trecând peste asta, am observat că nu îmi oferă nicio protecţie. Iarnă-vară, nimic. Am rămas surprinsă, pentru că Lady Speed Stick produceau antiperspirante, nu?.. Din cate ştiam eu! Însă acesta nu m-a protejat deloc împotriva transpiraţiei. Aşa că am fâsâit cu el un pic după fiecare aplicare a altui antiperspirant. pe scurt: m-a dezamăgit!
- Dacă tot a fost frig, n-a existat zi în care să nu aprind lămpiţa de aroma terapie. Aşa am consumat uleiul esenţial de mai jos, cu aromă de vanilie – Vanilla Spice, de la The Body Shop. Yumm!
- Gel de duş Natura Siberica, luat din Chişinău. Am tot tras de el pentru că are pompiţă şi acest lucru m-a încântat. A avut un parfum plăcut, mi-a parfumat frumos pielea şi nu mi-a părut rău că l-am luat. Însă nu a aprins ]n mine vreo mare dorinţă de a-l cumpăra din nou!
- Gel de duş Cien (de la lidl) cu proteine din lapte, frangipani şi ginko. Miros destul de plăcut (îmi place mult aroma de frangipani sau plumeria, ştiţi voi, floricica pe care ati vazut-o în articolul cu Zanzibar), însă formula gelurilor de duş Cien parcă nu e tocmai preferata mea.
- Keratină lichidă Anian: mi-am dorit mult să o încerc, însă mirosul mi s-a părut cam greu, nu foarte plăcut. Am aplicat-o rar, poate de aceea nici nu am văzut vreo schimbare la părul meu. Oricum ar fi, am înţeles că preţul de pe piaţa din România ar fi dublu sau triplu faţă de cel din Spania (unde e produsă), aşa că dacă aveţi vreun concediu planificat în afară, nu strică să verificaţi şi acolo preţurile.
- Şampon fortifiant Elseve cu arginină – L’Oreal. O surpriză plăcută, un produs care a lăsat părul curat dintr-o singură şamponare, oricât fixativ şi produse de styling aş fi utilizat. Pentru orice eventualitate, mereu am şamponat de două ori, însă chiar ne-am înţeles!
- Vorbeam despre păr? Vă mai amintiţi despre fixativul Balea Gloss and Shine de la dm cu care aveam o relaţie love-hate? Acum că l-am terminat (cu chiu cu vai), pot afirma clar: hate e! Produsul e unul slăbuţ, iar părul meu nu ar fi rezistat deloc dacă nu aplicam şi….
- Nivea diamond volume! Nivel de fixare 5. Probabil al patrulea (?) flacon pe care îl consum. Mai am unul desfăcut şi încă unul nedesfăcut, deci cred că aţi înteles că ne iubim 🙂
- Primul produs de mai jos, săpun moale vegetal lichid de la Hofigal a stârnit o maaare discuţie atunci când i-am făcut un review. Eu nu am reuşit să îl folosesc pentru păr, pe când unele dintre cititoarele mele erau super încântate de el. Puteţi citi în articolul dedicat lui părerea mea şi cum l-am utilizat (până când, într-un final, l-am consumat).
- Balsam păr Garnier Fructis, Goodbye Damage. Şamponul e de mult consumat (Îl găsiţi la Produse consumate 14.9), însă eu consum de obicei mult mai greu balsamul. A fost un produs cu care părul meu s-a înţeles.
- Gel de duş nutritiv cu ulei de argan bio, Yves Rocher. Nu ştiu cât ulei de argan are în compoziţie, dar nu m-a dat pe spate. Dimpotrivă, mirosul său a fost unul fad, iar consistenţa apoasă. Chiar nu mă aşteptam să nu îmi placă!
- Gel de duş Seventh Heaven, Avon. Un fluid roooz, foarte plăcut parfumat, care nu m-a dus chiar în al şaptelea cer, dar care mi-a încântat simţul olfactiv de fiecare dată când l-am folosit.
- My one and only.. rujul meu preferat – Estee Lauder, Kissable LipShine, nuanţa Majorca Kiss 04. E al doilea pe care îl consum şi l-aţi văzut în multe dintre fotografiile mele. Cremos, hidratant, ce mai – perfect! L-am luat în pachet de trei rujuri (nuanţe diferite) şi am dat aproximativ 50 de euro pe pachet. A meritat fiecare bănuţ!
Produse aruncate, însă nu şi consumate:
- Fudge Body Builder Booster Volumising – cu alte cuvinte, cremă pentru volum. Se aplică pe părul umed şi îi oferă volum. Teoretic! Practic, mi-a încărcat părul şi n-am avut nici cea mai mică remuşcare când l-am aruncat pentru că expirase. L-am folosit de vreo 5 ori şi am deliberat: pentru părul meu nu funcţionează!
- Mască de faţă cu ceai verde Belkosmex, cumpărată din Chişinău. Am folosit-o de vreo 5 ori şi pe ea; se aplică pe tenul curat, aşteptăm să se usuce şi apoi o îndepărtăm cu apă călduţă. Mi s-a părut că usucă excesiv tenul, aşa că am pus-o în baie şi am lăsat-o să expire în singurătate.
- Balsam de buze cu aromă de ciocolată de la Balea Young (îl găsiţi în dm la un preţ de 6-7 lei): lasă o peliculă graaaasă tare pe buzele mele şi din acest motiv l-am folosit de maximum 10 ori. L-am găsit rătăcit într-o geantă, l-am fotografiat şi ne-am luat adio.
- La Roche Posay Anthelios XL SFP 50 Dry Touch Gel Cream – cremă pentru protecţie solară. Am fost super super încântată de acest produs, dar din păcate flaconul de mai jos era din 2013 şi produsul era expirat. M-a cam durut inima să îl arunc, mai ales că era cam pe jumătate plin, însă m-am consolat cu gândul că vara e departe.
Voi cu ce produse consumate în ultima perioadă vă lăudaţi? Avem vreounul în comun?
Vă pup şi vă trimit un zâmbet!
***
Ahaa, chiar că arată foarte bine antiperspirantul de la LSS :)) ♥ Mie-mi plac mult gelurile de duş Avon. Am şi eu un balsam de buze Balea, dar nu e young. E cel clasic, şi îmi place mult. Într-adevăr şamponurile Loreal Elseve sunt bune, toate. 😀 Te pup! :* ♥
http://beau-typhoon.blogspot.com/
Arata bine, dar… e doar ambalajul de el :))
Pupici!
Rujul ala cred ca e absolut genial!! De la Lady Speed Stick ma inteleg numai cu antiperspirantele stick, singurele care mi se potrivesc de altfel. Dar recunosc ca as fi cazut si eu in "plasa pepenului rosu. :)) Cred ca e pt prima data cand aud ca un gel de dus de la YR miroase naspa :))
E rujul vietii mele! <3
Nu am mai luat de mult timp antiperspirante stick de la LSS, acum sunt cu DOve, Nivea.. dupa ce m-a suparat acesta, nu cred ca o sa mai fac experimente un timp.
Te pup!
Cand am inceput sa citesc despre antiperspirantul cu aroma de pepene deja imi ziceam ca am nevoie de acest produs musai, pana la finalul descrierii m-ai convins ca, de fapt, nu imi trebuie chiar deloc :)).
mda.. si eu eram super incantata de el. Dar degeaba 🙁
Nu gasesc nicaieri rujul Estee Lauder. Nu se mai fabrica?
Manu, eu le-am vazut prin duty free uri in aeroport.
Si-s originale? Ca nu-l vad nici pe site-ul lor.
Da, sunt la standurile EL. Nu stiu de ce nu exista pe site ca pachet, poate pentru ca sunt produse special pentru duty free-uri.
Nah, bine atunci, pana o sa ajung intr-un aeroport, o sa raman la Dior Baume ;))
Cand am vazut poza cu antiperspirantul am deschis in graba postarea sa vad despre ce e vorba si cum e… acum m-am dezumflat. Bine ca am avut despre ce sa citesc si cu care sa rezonez! Mai eram curioasa de chestia aia de la Anian insa cred ca ale mele masti de par home made sunt mai bune si mai sanatoase…asta pana cand oi pleca in vacanta in Spania si voi vedea daca se merita sau daca mai am loc in bagaj! (asta daca voi merge vreodata in Spania:))) ) Te imbrratisez cu drag si primavara frumoasa si insorita sa ai!
Anushcka :)).Ai dreptate, daca ai timp sa iti faci masca in casa, e cel mai bine. dar de multe ori.. suntem comode sau efectiv nu avem cand.
Te pup, iti multumesc frumos pentru urare si iti doresc la fel!
Si eu am terminat acelasi gel cu spf si o sa il recumpar! E un produs super!
<3
Ce tare faza cu deo Lady Speed Stick. Poate au incurcat aromele in fabrica :)) Cat de mult am iubit stick-urile lor, la fel de mult m-au dezamagit spray-urile dpdv rezistenta. Pacat.
Am si eu fixativul Balea si e asa..ca fie, oricum folosesc rar. Desi daca stau bine sa ma gandesc, parca nu m-a ajutat niciodata.
Primavara frumoasa! :*
Ira, uite la asta nu m-am gandit. Pepeni sunt amandoi, de fapt! :)))
Iti multumesc si iti doresc si tie multe floicele si impliniri in acest nou anotimp! :*
Și eu am aruncat o cremă cu protecție solară luna trecută, tot cu părere de rău, fiindcă mi-a plăcut.
Eu ador keratina lichidă Anian, mi se rup mult mai greu firele de păr de când o folosesc, e vizibil că mi l-a întârit. Dar eu îl folosesc aproape după fiecare baie.
Te pup!
Of, Miha, mai am vreo doua de aruncat, tocmai ce le-am mai gasit ieri. Asa nu imi place sa arunc lucruri, mai ales ca mi le cumpar (de exemplu produsul La ROche Posay) si nu sunt tocmai ieftine! Dar asta e, decat sa facem iritatii sau sa avem alte probleme, mai bine ne despartim amiabil 🙂
Cat despre keratina, slabe sanse sa ii dau inca o sansa. Poate daca o gasesc super ieftina prin Spania, cand mai merg.
Te pup, primavara insorita!
Hmm, nici un produs in comun de aceasta data (exceptie crema LRP care mie mi-a uscat rau tenul), insa m-ai tentat mult cu rujul acela fabulous!
O primavara frumoasa foc iti doresc! Pupici
Oh, da? Imi pare rau sa aud asta! cred ca esti prima persoana pe care o aud ca nu s-a inteles cu LRP. Asta e, sunt zeci de alternative si sunt sigura ca o vei gasi pe cea potrivita pentru vara 2015 🙂
Multumesc la fel, te pup!
Lady speed stick mi-a atras atenția. Pentru început m-am gandit ca au scos acest produs nou. Am vazut ca nu ai fost tocmai incantata si m-am bosumflat. Ai consumat ceva produse
Rokolla, din pacate nu l-am vazut la noi. Sau din fericire :)). Sunt altele, insa nu si acesta.
O primavara cat mai frumoasa sa ai!
Si eu tot ademenita de spray-ul Lady Speed Stick am ajuns aici 😛 ce-i drept eu nu m-am impacat niciodata cu spray-urile lor, asa ca nu ma surprinde prea tare ca n-a avut efect; imi pare rau doar ca nu miroase a pepene – un miros care-mi place si mie mult. Eu ma impac doar cu deodorantele lor sub forma de gel.
Gelurile de dus Cien le-am mirosit si eu, dar nu mi s-a legat niciunul de mana… parca nu m-a convins parfumul lor.
Keratina lichida am avut-o si eu; avea efecte bune, dar era prea pretentioasa pentru parul meu – trebuia sa o aplic atunci cand parul nu era nici prea ud, nici prea uscat, trebuia sa aplic o cantitate nici prea mare, nici prea mica, pentru ca altfel riscam sa ma aleg cu un par sarmos.
Am facut si eu curat in dulap la sectiunea "creme cu FPS" si am aruncat ce-mi mai ramasese din crema Anthelios, dar intentionez sa o cumpar din nou la vara pentru ca-mi place la nebunie.
La capitolul geluri de dus YR eu am un singur preferat – cel cu cafea, pe care-l cumpar neintrerupt de ani de zile – chiar ma batea gandul sa iau cateva si pentru matusile mele iubitoare de cafea, cadou de 8 martie 🙂
🙂 Eu nici nu imi mai amintesc de cand nu am mai folosit LSS. Cred ca de prin liceu! 🙂 Dar m-am lecuit din nou pentru o vreme.. Acum ca ai spus, ma intrebam ce alte produse cu aroma de pepene am mai folosit pana acum si nu prea imi vin idei.
Am luat doua geluri de la Cien cand l-am luat pe asta si acum ma chinui cu al doilea. Greeeeu!
Gelul cu macadamia l-ai incercat? Si acela e foooooaaaaarte fain! Cred ca e un martisor util si parfumat, de ce nu? Dar daca pui comanda telefonic nu cred ca mai are cand sa ajunga… doar sa le iei din magazinele fizice.
te pup si iti doresc o primavara cat mai frumoasa!
Sigur m-ar fi atras si pe mine deodorantul datorita pepenului rosu, dar pacat ca nu are aroma de pepene rosu 🙁
wow, cate produse. chiar ai avut o luna productiva ;)).
felicitari pentru cosumate! am patit-o si eu la fel cu LSS cu aloe, miros inecacios, protectie 0. de atunci ma feresc de ele. o primavara frumoasa.
Pingback: Produse iubite şi branduri preferate în 2015 - ten, păr şi corp
[…] fixativ Diamond Gloss Nivea preţ aproximativ 10 lei; […]