..sau, cel putin, o incercare de manichiura.
Trebuie sa va spun ca pe mine nu m-a cuprins spiritul Halloweenului si astazi daca o sa ies in oras, o sa ies necostumata, ne-nimic. Singurul americanism de la care as avea pretentii e Valentines Day, dar si cand e vorba de el ma apuca nervii vazand atatea inimioare. Vorba romanului: “too much is too much” :)). Oricum, aia pica bine, e cu cateva zile inainte de ziua mea, deci o tin numai in surprize si cadouase.
Ca sa revin la Halloween, ei bine, e la moda sa faci manichiura pe tema asta. Asa ca mi-am aprins si eu o lumanare parfumata (in lipsa dovleacului), mi-am pus muzica si am apucat sa pictez.
Ce am folosit:
Ei bine, de data asta am folosit mai multe oje. Bineinteles, primul strat baza de la Sally Hansen. Mai apoi am pictat doua unghii cu o nuanta Rimmel foarte faina, primita cadou de la Liz (o sa va arat intr-o postare ce cadouase dragute am primit de la ea), una cu verde de la Golden Rose si doua cu negru de la Kallos (ies 5, da? :D). La mana cealalta am folosit aceleasi culori, inversandu-le insa. De exemplu, la stanga am index portocaliu, inelar verde, iar la dreapta index verde, inelar portocaliu.
Apoi am dat deoparte o oja fosforescenta si o oja care se crapa, Natty, despre care v-am mai vorbit, nuanta: alb. Am avut nevoie si de instrument pentru facut linii.
Dupa ce am dat cate doua straturi din fiecare nuanta pe fiecare unghie, am obtinut:
Verdele bate in albastru in fotografie, n-am ce-i face 🙁
Dupa ce s-au uscat straturile de oja am luat instrumentul si am incercat sa desenez un zombie pe unghia verde. Am pus o picatura-doua de oja neagra pe o mostra de plastic – voi puteti pune pe staniol, pe o farfurie din plastic, orice. Eu asta am avut la indemana:
Pe index am desenat ochii si gura unui dovleac:
Apoi am aplicat oja Crackle..
Iar la final am dat cate un strat de oja fosforescenta pe unghiile care au fost date cu oja crapacioasa. Oja fosforescenta trebuie folosita simpla sau peste oje deschise la culoare, de preferinta alb. Rezultatul final:
La lumina lumanarii – vedeti un pic si oja fosforescenta – azi noapte lumina incredibil de frumos :), a avut timp sa se incarce.
Asta a fost tot! Mie mi se pare haioasa. Voua va place?
aia alba de la natty e fosforescenta? Mie imi place muult cum au iesit, mai ales aratatorul. Sunt hazlii si foarte frumoase
Foarte draguta…si funny…imi place :*
penultima e fosforescenta, e tot de la Natty, dar am cumparat-o de pe okazii, ca nu am vazut pe nicaieri.. si ala nici nu scrisese in descriere ce marca e, ca poate as fi facut cautari mai amanuntite 🙂
ce tare…oja fosforescenta 😀 de unde ai luat-o?
@Miu: de pe okazii 🙂 da o cautare si vei gasi vanzatorul 🙂
Super frumos este dovlecelul….si acel zombie !
Suuuperrr tare!!
@Aurora: negrul pe care il am eu nu e foarte intens, am stat cu ceva emotii la zombie 🙂 dar a iesit destul de haios 🙂 Multu de apreciere!
@Cata: merci, ma bucur ca plac 🙂 :*
Foarte simpatica manichiura! Oja Rimmel imi place mult de tot!
Multumesc! A fost un pic ciudat sa vad paianjenii aia pe unghii ;))