Bună dimineaţa, bună dimineaţa, bună dimineaţa! Iată că a sosit şi momentul în care revin cu impresii despre şedinţele de masaj anticelulitic şi masaj de fermitate de la Nomasvello. Vă spuneam că vreau să slăbesc, aşa că m-am hotărât să atac pe toate fronturile (dietă, masaj anticelulitic şi masaj de fermitate şi sport), însă nu ştiu cine şi de ce s-a hotărât să pună Paştele fiiiix în mijlocul lunii aprilie, ca să mă dea pe mine peste cap cu totul.
Bine măcar că am încheiat abonamentul înainte şi vă pot povesti ce şi cum. Aşadar, am mers la Nomasvello pentru a face opt şedinţe de masaj: patru masaj anticelulitic, iar altele patru de fermitate.
Ce se întâmplă la prima şedinţă de masaj anticelulitic şi masaj de fermitate:
În primul rând, trebuie să vă spun că eu am ales să merg la Nomasvello The Bar, sediul din Promenada. După ce am ajuns acolo am decis că a fost o alegere bună, pentru că mi s-a părut un loc foarte prietenos şi mişto aranjat. Aerisit, alb, foarte mult mi-a plăcut.
După ce am completat o fişă la recepţie, am mers (cu una dintre domnişoarele care urma să se ocupe de mine) în cabinet, unde m-a măsurat.
Cum se fac şedinţele de masaj anticelulitic şi masaj de fermitate:
Pentru că nu eram tocmai hotărâtă dacă abdomenul sau coapsele ar trebui să fie “atacate”, am rugat specialista Nomasvello să evalueze zonele cu probleme. Mi-a recomandat să lucrăm zona abdominală (şi eu tot asta voiam, încă nu am scăpat de burtica de după naştere) şi să facem câte o şedinţă din fiecare tip de masaj odată. Mai mult, mi-a spus că este indicat ca masajul să aibă loc o dată la două trei-zile (eu mă gândeam că e suficient dacă merg o dată pe săptămână).
După ce am stabilit ce şi cum, am ridicat tricoul, dat uşor pantalonii, pus ochelarii şi… întinsă pe patul din cabinet, am aşteptat să văd ce se întâmplă. Eram curioasă dacă va durea? Cum anume acţionează aparatul? Mi se va face masaj clasic? Citisem în fugă informaţii, dar una e să citeşti ceva pe un site, alta e să mergi “pe teren”.
Ei, aici intervine chestia faină. Masajul anticelulitic clasic capătă o nouă formă la Nomasvello, numindu-se tratament anticelulitic/de fermitate LED+Estethic. Este o procedură non-invazivă, care presupune apropierea unui aparat de zona aleasă, pe care s-a aplicat înainte un gel profesional No+Vello special conceput pentru a funcţiona în timpul tratamentului. Aşadar, singurele momente în care am fost atinsă au fost acelea în care s-a aplicat gelul – adiosss vânătăi căpătate în urma masajului clasic! Tratamentul anticelulitic şi cel de fermitate durează câte 20 de minute, timp în care am simţit un aer rece, apoi călduţ, în zona tratată, şi am văzut cum aparatul luminează ba verde, ba roşu (în funcţie de stadiul în care se află). Nu a trebuit să schimb poziţia, să mă mut sau mai ştiu eu ce: aparatul a rămas fixat pe zona aleasă, iar comenzile pentru următorul tip de tratament au fost date prin panoul de control.
În timpul tratamentelor are loc activarea enzimelor, vasodilataţia şi drenajul. Practic, cât lucrează aparatul, tu te poţi relaxa.
Ce am observat după primele două şedinţe de tratament anticelulitic şi de fermitate:
Pielea mea s-a comportat fix ca un burete. Tot gelul a fost efectiv înghiţit! Ca rezultat, după cele 40 de minute, am simţit o piele foarte fină, catifelată şi plăcută la atingere. Că doar era super-hidratată acum!
Bine, bine, veţi spune, şi ai rămas doar cu piele fină şi… atât? Nu, nu chiar. Vă spuneam la început că specialista No+Vello m-a măsurat. Ei, la sfârşitul ultimei şedinţe, am repetat măsurătoarea şi am constatat că aveam cu -6,5 cm mai puţin în talie. Iar de la prima gaură la curea, deja mă încheiam la a patra. Mi s-a părut un rezultat destul de bun pentru două săptămâni, nu e aşa? Eu am fost mulţumită mai ales de felul în care am simţit pielea după, de aspectul ei, decât de această cifră (deloc) neglijabilă. Încă mai am de lucru în zona aceasta, pentru că daaaa, aşa rău mi s-a lăsat pielea după naştere, însă sunt foarte încântată.
Ce altceva mai trebuie să ştii dacă te decizi să faci un tratament anticelulitic sau de fermitate la Nomasvello:
- Tratamentele dau rezultate foarte bune dacă ţii în acelaşi timp o dietă şi dacă faci sport. Altfel, e ca şi cum ai sta în pat şi ai vrea să slăbeşti. Ar fi ideal, însă din păcate, e doar un vis frumos.
Eu am ţinut în continuare dieta şi am mers la sală de două ori pe săptămână. - După tratament, nu trebuie să mănânci sau să bei apă pentru două ore. Aşadar, e binevenit un pahar de apă fix înainte de a începe.
- Se recomandă sesiuni de întreţinere.
Concluzia?
Eu am fost mulţumită – faptul că au dispărut mai mult de cinci cm din talie în timp ce eu m-am odihnit un pic a însemnat mult pentru mine.
Voi aţi făcut astfel de tratamente cu LED? Cum v-aţi simţit după? Aţi văzut rezultate? Merită?
Vă pup şi vă trimit un zâmbet!
Am citit prima ta postare pe tema asta si abia asteptam sa ne povestesti si despre rezultate 🙂
Eu am facut pana acum cateva sedinte de masaj anticelulitic la un centru kineto. Fetele sunt pricepute, nu am facut vanatai, pielea e un pic mai neteda, dar in cm nu s-a “topit” nimic 🙁 As incerca si eu tratamentele astea, acum ca stiu ca dau rezultate si ca sunt compatibile cu alaptarea (ma intreb de ce asta este compatibil si epilarea cu IPL nu e?! tare dor imi e sa-mi reiau sedintele de epilat).
Ce as vrea sa te intreb insa…nu au tratamentele astea in toate centrele lor?
Ana, fara dieta si sport, sa stii ca nu prea dau rezultate. Fetele au fost sincere si mi-au spus asta :), am apreciat.
Din pacate nu, nu se gasesc in toate centrele. Eu aveam Mega Mall mult mai aproape, insa acolo nu sunt, de exemplu. De aceea am si ales sa merg in Promenada. Cel mai bine suni si intrebi sau verifici pe site-ul lor.
Daca mergi, poate revii cu un feedback.
Referitor la IPL, au zis ca nu s-au facut studii in acest sens si ca prefera sa nu “se lege” la cap. E mai simplu.
Te pup, zi usoara!
Si eu de-abia asteptat sa ne spui cum a mers! In general, sunt destul de sceptica in ceea ce priveste noile tratamente, dar asta chiar pare foarte tentant!
Pingback: Antrenamente XBody sau cum să slăbeşti rapid în şedinţe de 20 de minute
[…] Masaj anticelulitic şi masaj de fermitate la Nomasvello – experienţa meaUnboxing iherb.com (Despachetăm o comandă iherb.com #17.1)Vreau să slăbesc! Ce fac?Cartoful dulce – cum îl gătim şi de ce ar trebui să îl consumăm17 lucruri pe care mi-am propus să le fac în 2017 […]
Initial am avut dubii dar acum chiar ma gandesc sa ma duc, vad multa lume multumita.
Buna, am urmat tratamentul cu led pt celulita.
Nu are nici un efect, am facut cele 12 sedinta am urmat recomandarile si 0 rezultate, doar foarte multi bani aruncati degeaba!
Nu va cheltuiti banii cu prostia asta care nu are nici un efect.
NU RECOMAND
Georgiana, imi pare rau pentru experienta ta!