DESPRE & CONTACT

AdinaArustei.Ro
  • ACASĂ
  • BEAUTY
  • CĂLĂTORII
  • LIFESTYLE ↓
    • Dietă şi exerciţii
    • Să gătim împreună!
    • Sănătate
  • ZÂMBETE ↓
    • Movisme
    • Concursuri
  • FASHION
  • ACASĂ
  • BEAUTY
  • CĂLĂTORII
  • LIFESTYLE ↓
    • Dietă şi exerciţii
    • Să gătim împreună!
    • Sănătate
  • ZÂMBETE ↓
    • Movisme
    • Concursuri
  • FASHION
iulie 1, 2017 In Beauty, Cosmetice, Noutăţi

Noutăţi Weleda: Lip Balms nuanțate și Deodorante Roll On

În curând se face o lună de la evenimentul Weleda la care am participat. Chiar şi aşa, cu întârzâiere, am vrut tare mult să vă povestesc despre el, pentru că atunci când mă gândesc la Weleda, eu una zâmbesc. Şi asta pentru că primul meu produs Weleda (balsamul de buze Everon) a fost cumpărat şi utilizat într-una dintre cele mai frumoase perioade din viaţa mea.

Timpul a trecut, produsele şi brandul Weleda au ţinut şi ele pasul şi iată că îi găsim de 7 ani la rafturile din România. Mai mult decât atât, gamele sunt foarte bogate, acoperind multe dintre nevoile unei familii. De la loţiuni de corp până la paste de dinţi şi balsamuri de buze, pe toate le putem descoperi în portofoliul lor.

Dacă nu ştiaţi, Weleda este un brand elveţian înfiinţat în 1921 şi are culturi proprii de plante. Valorile companiei se bazează pe gândirea holistă; noi, oamenii, ar trebui să trăim în cât mai multă aromonie cu natura.

Noutăţile Weleda despre care vreau să vă povestesc astăzi sunt balsamurile de buze nuanţate şi deodorantele tip roll on.

Nude, Rose şi Berry Red sunt cele trei nuanţe de balsamuri de buze disponibile. Conţin ingrediente vegetale pure: unt de shea, ceară din seminţe de floarea soarelui, ulei de jojoba, ulei de ricin şi ulei de măsline. Aromele care vă vor învălui buzele dacă le folosiţi sunt de petale de trandafiri şi vanilie. Colorează discret buzele.

Preţ recomandat: 47 lei/bucată.

În ceea ce priveşte noile roll-on-uri, ele apar la fix pe piaţă: doar a venit căldura, nu e aşa? Oricâte produse care să mă protejeze aş avea, tot sunt în căutarea celui mai bun. Ce aduc nou deodorantele roll-on de la Weleda e faptul că ele sunt naturale, fiind realizate din ingrediente prietenoase cu pielea şi parfumate în mod natural cu uleiuri esenţiale pure.
Spre exemplu, formula unică pe bază de distilat organic de căpşune funcţionează ca un astringent natural, iar extractul organic din rădăcină de lemn dulce are proprietăţi calmante şi antimicrobiene. Nu blochează porii, nu conţin parabeni şi nu conţin săruri de aluminiu sau zirconiu.
Deodorantele roll-on Weleda sunt disponibile în trei variante: cu citrice (pe bază de uleiuri esenţiale de lămâie, portocală amară şi verbină), cu rodie (parfum de portocală, davană, vanilie, extract de rădăcină de lemn dulce şi alun) şi men (parfum masculin cu note lemnoase de verbină, rozmarin şi ulei esenţial de vetiver).

Preţul recomandat: 45 lei/bucată.

Eu una abia aştept să ajung la un stand Weleda pentru a inspecta produsele, pentru că am o mică listă deja.

Voi cunoaşteţi produsele brandului? Le folosiţi?

Vă pup şi vă trimit un zâmbet!

Share31
Pin
31 Shares
Previous StoryProduse consumate – iunie 2017
Next StoryCum îngrijeşti pielea cu dermatită seboreică

Related Articles

  • produse Lirene Sun
    Lirene Sun - aliatul tău de încredere pentru o piele protejată și sănătoasă în sezonul cald
  • Yves Rocher SEBO ACTIVE CLEAR 2
    Yves Rocher lansează o nouă gamă: SEBO ACTIVE CLEAR

2 replies added

  1. Rokolla iulie 5, 2017 Răspunde

    Nu am auzit pana acum de aceasta firma. Imi plac mult balsamurile de buze si par foarte interesante. Mi-ar fi placut sa fie putin mai ieftine!

  2. K-Othrine SC25 iulie 9, 2017 Răspunde

    Si eu sunt inca in cautarea unui deodorant care sa satisfaca in totalitate. Cred ca cel cu rodie miroase delicios!

Leave your comment Cancel Reply

(will not be shared)

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Despre mine

Adina Aruştei

Bună şi bine ai venit pe blogul meu! Te invit să păşeşti cu încredere într-o lume plină de culoare şi frumos.  Citeşte mai mult...

Scriu și pe

Adina Aruştei

Hai şi pe Facebook!

Facebook

Comentarii recente

  • Top 5 irigatoare bucale pe care să le încerci - AdinaArustei.Ro la Cum alegi un irigator (duş) bucal? Modele şi recomandări
  • 20 de idei de pachet pentru școală - inspirație #4 - Super-Mami.Ro la Chec pufos cu fructe sau cu cacao
  • Ce să faci cu copilul în Istanbul - mini vacanța noastră de 1 iunie la Turist in Istanbul: Generalitati
  • Şamponul pentru cai - mit sau adevăr? la Cum îngrijeşti pielea cu dermatită seboreică
  • Unde Gasesc Gardasil 9 - Tot Ce Trebuie Sa Stii Despre Vaccinul Impotriva HPV la Vaccinul HPV – experiența mea cu cele trei doze

Articole mai vechi

Hai și pe Instagram!

adina.arustei

View

Aug. 5

Open
La mai puțin de două ore de București se află salina Slănic și după ce am fost acolo, cred că merită să o recomand.
Galeriile se află la 208 metri sub pământ și sunt absolut impresionante! 😍 
Aerul sărat din Salina Slănic e incredibil și curată tot. 🧘‍♀️✨ Dacă n-ai fost încă, well... trebuie să mergi! 💙
Înainte de a pleca, află de pe www.Super-Mami.ro ce trebuie să iei cu tine. Avem articol dedicat 🎉
---
#salinaslanic #visitromania #romania #romanian

...

70 2

adina.arustei

View

Iul. 14

Open
După drumul sushi-ului de acum ceva timp, încep drumul pastelor 😜
Cine și ce paste recomandă în București? Unde le găsim pe cele mai bune? 
Swipe swipe, poate îți fac poftă și îți vin idei 😶‍🌫️🍝
---
#pastalover #pasta #italianfood #italiano

53 5

adina.arustei

View

Iun. 23

Open
9 ani de Ingriduț,
9,(9) motive pentru care o iubesc. Hm. Doar atâtea?...
La mulți ani, copil rupt din soare! ♥️
---
#birthdaygirl #9th #nineyearstogether
#birthday

9 ani de Ingriduț,
9,(9) motive pentru care o iubesc. Hm. Doar atâtea?...

La mulți ani, copil rupt din soare! ♥️

---
#birthdaygirl #9th #nineyearstogether
#birthday
...

104 17

adina.arustei

View

Iun. 17

Open
Happiness is... Fresh #lavender. With a twist 🌹
Cui îi mai place lavanda? 💜
---
#happiness #mood #lavender #nature #shareyourvibe

Happiness is... Fresh #lavender. With a twist 🌹
Cui îi mai place lavanda? 💜
---
#happiness #mood #lavender #nature #shareyourvibe
...

49 5

adina.arustei

View

Iun. 7

Open
Opriți internetul, stați așa un pic, că treaba-i foarte serioasă!
Vreau să vă fac cunoștință cu niște Mofturi. Așa le-a zis mama lor, Mofturi, că eu le-aș fi zis "Mai vreau, da' nu mai pot".
Deci mofturi, da' nu de alea de copil, că-i gheața prea rece, roșia prea roșie și laptele prea alb.
Nu. 
Vorbim aici - sau mai bine zis, voi și priviți, noi am degustat 🫣 - ozn-urile dulciurilor, din punctul meu de vedere. 
Cine mă cunoaște știe că foarte rar refuz dulce și sunt zile în care întreb prin birou CINE și CE ARE. Așa că privesc cu interes si fac  diferite topuri. Degustând, ofc 🙈
Nimic convingător de la începutul anului, daaaar Mofturile... 
tot avem zilele astea libere, profitați și mergeți pe strada Tunari 85 la @mofturidulci .Atât zic.
Și mai întreb și: ghicește cineva ce gusturi au Mofturile mele? 😁🦄
Ps: Da, știu, Bezea are fața aia oropsită pentru că a trebuit să se mulțumească doar cu mirosul 🤕
--
#bucharest #musttryinbucharest #yummy

Opriți internetul, stați așa un pic, că treaba-i foarte serioasă!
Vreau să vă fac cunoștință cu niște Mofturi. Așa le-a zis mama lor, Mofturi, că eu le-aș fi zis "Mai vreau, da` nu mai pot".
Deci mofturi, da` nu de alea de copil, că-i gheața prea rece, roșia prea roșie și laptele prea alb.
Nu.
Vorbim aici - sau mai bine zis, voi și priviți, noi am degustat 🫣 - ozn-urile dulciurilor, din punctul meu de vedere.
Cine mă cunoaște știe că foarte rar refuz dulce și sunt zile în care întreb prin birou CINE și CE ARE. Așa că privesc cu interes si fac diferite topuri. Degustând, ofc 🙈

Nimic convingător de la începutul anului, daaaar Mofturile...
tot avem zilele astea libere, profitați și mergeți pe strada Tunari 85 la @mofturidulci .Atât zic.

Și mai întreb și: ghicește cineva ce gusturi au Mofturile mele? 😁🦄

Ps: Da, știu, Bezea are fața aia oropsită pentru că a trebuit să se mulțumească doar cu mirosul 🤕
--
#bucharest #musttryinbucharest #yummy
...

24 0

adina.arustei

View

Mai 23

Open
Astăzi am lansat seria HONOR 400 ✨
Am fost trup și suflet implicată în această lansare, cine lucrează cu mine știe că am trimis emailuri la 1 noaptea, la 6 dimineața, din uber, din aeroport, din holul vreunui hotel, de la și din metrou. Am tras pe dreapta și am răspuns pe WhatsApp.
Am intrat în ședințe în timp ce am dat feedback, am aprobat (sau nu) și am prezentat și vorbit despre piețele mele. 
Am analizat, am propus, am făcut strategii cu GM-ul, am coordonat oameni, am făcut onboarding, am explicat de două-trei-cinci ori. 
Am făcut de toate, de nici nu mai știu care e fișa postului meu.
Am muncit, am muncit, am muncit.  Și, între timp, am fost și mama Bezelei și a lui Ingrid, am spalăt și pieptănat păr blond, am făcut pachețel, m-am jucat, am citit și am ieșit în parc 👯
Când mi-a venit să plâng că-s singură, fără Calin Clej , am plâns, mi-am plâns nenorocul de a fi avut un om așa valoros lângă mine și de a-l fi pierdut prematur, și apoi m-am întors la laptop. Chiar, mâine... Vor fi două luni. În care în stânga mea a fost liniște... 🕊️
Când mi-a venit să zic "Gata!", a urmat ca un ecou: "Și cine face totul în locul meu? Cui las eu brandul ăsta atât de iubit de Călin?"
Când n-am mai putut, tot am mai putut un pic 🥹
Dar acum că am lansat - despre asta e vorba, de fapt, vreau să vă arăt una dintre cele mai impresionante funcții AI de pe #HONOR400: transformarea unei imagini statice în videoclip - swipe left! 
Am luat o poză veche, de când eram bebeluș - o știți, am mai pus-o pe aici, și am așteptat să văd magia.
Rezultatul este absolut incredibil și sunt curioasă ce va spune mama. 
Oare așa drăgălașă eram când eram bebeluș? ♥️🥹
---
#CreateLikeaPro #HONORAI

113 22

adina.arustei

View

Mai 20

Open
Nopți și nopți la rând am dormit nemișcată, ca să nu o trezesc. Pe Ingrid, zic 🙈 și poate că mă durea spatele, îmi era sete, îmi era foame, dar întotdeauna a fost ea cea mai importantă. Am preferat să o las să doarmă, să îi număr degețelele, să mă joc în părul ei, să încerc să adorm la loc... Orice, numai să nu mă ridic, pe cât posibil.
Azi noapte m-am trezit pe la trei, dar surpriză: un sentiment familiar, dar totuși, îngropat printre alte zeci, sute, mii, de amintiri. Nu am putut decât să mă uit la ele, așa îngrămădite cum erau pe mine, și să zâmbesc 🥹
Uitasem cum e să fii captiv și totuși, să vrei asta, să accepți și să ți se pară firesc. Și să îți fie și drag.
E singura captivitate pe care o voi mai accepta vreodată.
---
#thisislove #lovestory #catlife #catandgirl #sleeping #love

192 10
Mai multe... @adina.arustei

  • Termeni & Condiții
  • Confidenţialitate

Copyright ©2024 Adina Aruștei. Toate drepturile rezervate.

Hai în comunitatea AdinaAruştei.ro! Urmăreşte-mă pe Facebook:

AdinaAruştei.Ro