În ultimii doi ani nu prea am avut timp de mine. Timpul meu s-a micşorat dramatic, pentru că pe primul loc a fost mereu fetiţa mea. E şi normal, nu? Un copilaş te solicită mult şi dacă nu ai ajutor, te cam pui pe ultimul loc. Nu îmi pare rău, pentru că am făcut totul cu drag, iar timpul a trecut aşa repede… Şi iată că uşor-uşor pot să revin la vechile mele pasiuni şi iubiri. Mi-am propus ca în 2018 să citesc o carte pe lună, însă după cum stau lucrurile, cu siguranţă voi fi depăşit  12 titluri. De aceea, azi vreau să vă povestesc ce cărţi am citit în ultima perioadă (din ianuarie şi până acum) – poate că şi voi sunteţi în căutarea unor titluri noi.

Nu mi-am propus să citesc anumite cărţi, ci am devorat tot ce mi-a căzut în mâini. Pe unele într-o zi două, în orice pauză pe care am avut-o (cât a dormit fetiţa, cât a fost la creşă, cât a fost la plimbare cu tatăl ei), iar pe altele în maxim o săptămână. Cert e că simt că fiecare carte citită merită menţionată!

• Tatăl celuilalt copil – Parinoush Saniee
  Deşi sătulă de atâtea cărţi de parenting citite (nu am spus că nu am mai citit după ce am născut, ci pur şi simplu am ales nişa bebeluşească), am deschis cartea aceasta şi am spus că voi citi doar 20 de minute, până la ora 00. Pe cine prindeau zorii următoarei zile citind? Da, aţi ghicit, pe mine. M-a prins foarte, foarte tare, pentru că în carte vom găsi povestea lui Shahab, un copil care crede că tatăl său nu îl iubeşte. De fapt, prins între grija zilei de mâine, tatăl nu mai are timp să îşi asculte şi să îşi iubească copiii şi nici soţia. Pune pe primul loc situaţia materială, ignorând latura afectivă şi emoţională a membrilor familiei sale. Mama, deşi o femeie cu studii, este casnică, lucru care o macină.
  O poveste tristă, care se desfăşoară în Iran (vom găsi şi elemente ale culturii) şi care m-a ţinut cu sufletul strâns. (Mai ales) Dacă aveţi copii trebuie să o citiţi.
  O găsiţi aici.

• Măritată cu forţa – Leila. O mărturie tulburătoare a unei tinere născută şi crescută în Franţa într-o familie marocană. Bănuiesc că titlul vă întristează şi pe voi, dar staţi să vedeţi câte tentative de sinucidere, câte lacrimi, câte bătăi, câte umilinţe şi câtă durere sunt strânse în această carte! Fiecare pagină şi fiecare paragraf m-a făcut să mă întreb de ce? La ce bună atâta îndârjire, ce rost are atâta suferinţă sub umbrela religiei? Şi să mă gândesc la libertate, la dulcea noastră libertate, de care vă vorbesc mereu în articolele din secţiunea Movisme.
  Ştiu, noi nu ne putem închipui asemenea atrocităţi, le citim şi poate le observăm de pe margine, de undeva de departe, revoltaţi. Însă sunt femei care le şi trăiesc… Zi de zi. Asta e realitatea lor. Mi se strânge sufletul numai gândindu-mă.
  O găsiţi aici.

• Cele cinci răni care ne împiedică să fim noi înşine – Lise Bourbeau
  Respingere, abandon, umilire, trădare şi nedreptate – iată-le. Interesantă, însă m-a cam pierdut odată cu menţionarea reîncarnării sufletului. Am găsit ceva logică în ceea ce e scris acolo, m-am regăsit în vreo două descrieri, însă nu a fost edificatoare pentru mine. Mai căutăm, mai cercetăm.
  O găsiţi aici.

• Războiul nu are chip de femeie – Svetlana Aleksievici
  Îmi amintesc că bunicul meu ne povestea mereu de război, dar acum nu ştiu nici măcar o întâmplare din cele menţionate de el. Aşa de tristă am fost când am ajuns la concluzia asta! Poate că acesta a fost motivul pentru care am început să citesc această carte care a primit premiul Nobel în 2015. Sau să fie una dintre zecile de poveşti ale femeilor sovietice trimise pe front ca să lupte împotriva inamnicului nazist?
  De fapt, mi-au căzut ochii pe un pasaj numit aşa: Despre Scufița Roșie și despre bucuria de a întâlni în război o pisică. Şi n-am mai putut să mă desprind de cartea asta vreo două zile. Am plâns citind unele pasaje.
  O găsiţi aici, dar vă spun că vine la pachet cu o încărcătură emoţională extrem de grea.

• Un bărbat pe nume Ove – Fredrik Backman
  Primele pagini nu m-au prins deloc. Ba chiar m-au enervat un pic. Ookkkkk, şi ce-i cu asta? Nu-i tipul meu de om, nu am răbdare să citesc aşa ceva.
  Numai că la un anume pasaj, s-a întâmplat ceva, s-a făcut un click pe undeva. Şi am vrut să aflu toată povestea lui Ove. O poveste a unui bărbat tipicar, ursuz, rigid, care are impresia că deţine adevărul absolut. După moartea soţiei, Ove se hotărăşte să se sinucidă. Însă niciodată nu îi reuşeşte planul. Lucrurile iau o altă turnură atunci când în casa vecină se mută o familie cu doi copii. Bineînţeles că aceştia îşi fac loc în viaţa lui şi uşor-uşor, îl “îmblânzesc”. O poveste în ton cu vremea, cu noţiuni precum ipad-uri, gay, BMW.
  M-a ţinut cu sufletul la gură şi aş fi vrut să nu se termine. Nici în acel mod, dar nici atât de repede.
  O găsiţi aici.

• Ziua în care la capătul celălalt al iubirii nu a mai fost nimeni – Ioana Chicet-Macoveiciuc
  Nu citisem nicio carte a Ioanei, aşa că mi-am comandat două. “O să te ţin în braţe cât vrei tu şi încă o secundă” a fost uşurică, am frunzărit-o mai mult, pentru că ştiam deja articolele. Nici nu o mai trec aici separat.
  Însă Ziua în care… a fost o noutate pentru mine. Un roman de dragoste aş spune. De dragoste intensă, mistuitoare, care nu se încheie cu inimioare roşii şi doi copii, ci stupid, sec. O iubire care o urmăreşte pe Oana mulţi ani, deşi acum are soţ şi doi copii. O poveste care te răscoleşte – sunt sigură că la un moment dat, toate ne-am întrebat gândindu-ne la o iubire veche “ce ar fi fost dacă?”.
  O găsiţi aici – eu am citit-o în ziua în care nu am mai fost “mama” (ca o coincidenţă de titlu).

În luna martie am ţinut fetiţa acasă, aşa că nu prea am avut timp să citesc. Am recuperat cu Un bărbat şi o femeie a lui Jojo Moyes. Am cam dat ochii peste cap când am văzut că are peste 400 de pagini, însă de Paşte fetiţa a fost plecată cu tatăl ei, iar eu am putut să citesc în voie. Ba chiar să o termin!
Aşadar, un pic previzibilă (pf, ce mă enervează!), dar catchy. Pe scurt, povestea lui Jess care se zbate cu două joburi (una la un bar local şi cealaltă ca menajeră în casele “bogaţilor” din satul de vacanţă apropiat) pentru a-şi plăti facturile şi pentru a-şi creşte cei doi copii (fetiţa ei, pe care a născut-o la 17 ani) şi copilul soţului. Viaţa lui Jess arată aşa: soţul a părăsit-o lăsând-o fără sprijin (nu o ajută nici financiar, deşi îi tot promite), băiatul cel mare se dă cu mascara şi dermatograf, ceea ce îl face ţinta unor puşti de cartier care îl bat şi umilesc constant, iar copila ei are o înclinaţie deosebită pentru matematică. Din acest motiv, Tanzie este invitată să se înscrie la o şcoală privată pentru copii supra-dotaţi. Însă deşi ar putea beneficia de o bursă, cursurile rămase ar costa mii de lire… Pe care bineînţeles că mama nu şi le permite.
La un moment dat intră în viaţa lor o persoană în casa căreia Jess face curăţenie şi cumva pornesc cu toţii într-o călătorie de trei zile. În acest timp, Jess şi Ed se îndrăgostesc unul de altul, generând astfel o idilă neaşteptată. Cartea are happy end, dar vă invit pe voi să îl descoperiţi.
Puteţi comanda cartea lui Jojo Moyes de aici.

Sper să mă pot ţine de planul de a citi – nu de alta, dar atât îmi doresc să recuperez: somn, ore de citit, cu ciocolată caldă sau ceai lângă mine şi DeeDee torcând.

Voi ce cărţi aţi mai citit în ultima perioadă? Ce îmi recomandaţi?

Vă pup şi vă trimit un zâmbet!