Dragile mele, bună dimineaţa!
Am decis ca în acest an, la fiecare sfârşit de lună, să vă prezint ultimele produse consumate şi de asemenea, şi pe cele pe care care le-am aruncat. Sper să reuşesc acest lucru şi sper ca articolele de acest tip să vă ajute!
Haideţi să începem, pentru că iar mă pun la poveşti şi… trece timpul 🙂
- Şampon Dove, hair therapy, Damage Solutions. Formulat pentru părul degrat, promite o refacere intensă. Ce vedeţi în fotografia de mai jos este al doilea flacon, pentru că pe primul am reuşit să îl consum cam pe jumătate şi apoi să îl uit în hotelul în care am fost cazată la întâlnirea bloggerilor #prinNeamt. Mi-a plăcut foarte mult şi mi-a lăsat părul curat, cu un aspect frumos. Nu mai folosisem de mult şampon Dove, aşa că a fost o surpriză frumoasă. Mai am şi masca din aceeaşi gamă, o veţi vedea şi pe ea la un moment dat. Bravo, Dove!
- gel de duş Jardins du Monde cu orez violet din Laos, Yves Rocher. Mi-era dor de aroma lui şi de consistenţa sa, aşa că l-am folosit cu plăcere. Se numără printre produsele mele preferate de la Yves Rocher!
- Mini deo antiperspirant Nivea Stress Protect. Am avut şi varianta mare; pe acesta l-am consumat destul de rapid fiind atât de mic. M-am bucurat că e travel size şi că l-am putut căra cu mine în geantă sau rucsac, când mergeam la sală. L-aţi văzut şi în clipul (leapşa) Ce ascund în geantă? de pe Youtube. E bunuţ şi vi-l recomand pentru că e practic.
- Vichy Normaderm, cremă antiimperfecţiuni – acum ceva timp am postat o fotografie cu ea pe pagina de Facebook a blogului şi am folosit-o din când în când. M-am înţeles cu ea, însă trebuie să vă sfătuiesc să nu o aplicaţi ca bază pentru machiaj. La mine a făcut “ciuciuleţi” fondul de ten aplicat peste şi a trebuit să o şterg.. În rest, nu am nimic să îi reproşez.
- Ulei pentru păr CHI Silk Infusion. Cred că este a doua sau a treia sticluţă pe care o consum. Ştiţi deja părerea mea despre produsele CHI şi dacă nu îl primeam, cu siguranţă nu l-aş fi cumpărat. E un produs ok, dar nu am observat nimic surprinzător după aplicarea sa. Ca şi bonus, ultima oară când am luat-o după mine în bagaj a curs, aşa că.. mă bucur că l-am terminat.
- Una caldă, una rece: Cotoneve, şerveţele demachiante, luate dintr-o farmacie în fugă. Din bumbac 100%, îmbogăţite cu ulei de argan, lapte de migdale şi vitamina E şi nu conţin alcool. Foarte bine, nu? Descrierea m-a convins să le încerc. Însă când am ajuns la practică… m-am supărat. Usucă rău tenul, au un miros destul de neplăcut şi am putut să le folosesc doar adăugând apă micelară peste ele. De evitat!
- Şerveţele demachiante Hydra Science, Les Cosmetiques. Le găsiţi în Carrefour, sunt marcă proprie. Net superioare şerveţelelor Cotoneve – nu au iritat şi au curăţat destul de bine tenul.
- Vorbeam despre demachiat? Nu vă miră, sunt sigură, că am mai topit o sticlă de Sensibio H2O de la Bioderma. Este prima mea alegere atunci când vorbim despre soluţia micelară! Mai multe detalii despre el puteţi citi aici: soluţie micelară Sensibio H2O.
- Serul natural hidratant de faţă cu aloe şi acid hialuronic – Apivita a intrat în trusa mea de cosmetice prin vară. L-am folosit cu mare plăcere, a fost trainic şi ce e mai important, mi-a hidratat foarte bine tenul. V-am scris deja despre el, nu mai insist – dând click pe numele său veţi ajunge la o recenzie completă.
- Gel de curăţare şi de duş Alva. Îl am de muuult de la Organique.ro, era pitit într-un loc. Pentru că nu expirase, l-am folosit cu plăcere – ce e drept, doar pe post de gel de duş. Are o consistenţă destul de groasă comparativ cu cea a altor geluri de duş, ceea ce înseamnă că a fost mult mai trainic. Se pare că are proprietăţi anti-aging – ca să fiu sinceră, nu am observat nimic în această direcţie (şi nici nu mi-am bătut capul), însă per total nu am nimic să îi reproşez.
- Gel de duş Bourjois cu minerale şi pudră de cuarţ roz. Şi pe el îl aveam de mult timp şi l-am tot foit de colo colo. A avut un miros plăcut, o consistenţă subţirică, dar şi-a făcut treaba. Nu îl voi cumpăra din nou, deşi nu pot să spun că m-a supărat cu ceva.
- Închei acest articol cu produse consumate cu două produse care nu fac parte din sfera frumuseţii. Sau mai bine spus, unul nu face parte, pentru că al doilea poate fi folosit şi pentru corp sau păr. În primul rând, este vorba despre ceaiul Solaris cu bucăţi de coacăz roşu şi merişor. Are bucăţi mari de fructe şi l-am consumat într-o săptămână! Nici n-am apucat să vă scriu de el. A fost perfect, cu o linguriţă de miere şi o feliuţă de lămâie.
- Ulei de cocos, şi el tot de la Solaris Plant. Aşa cum vă spuneam mai sus, uleiul de cocos are multiple beneficii asupra părului şi pielii, putând fi folosit şi intern, nu doar extern. L-am aplicat pe pielea arsă atunci când am venit din Seychelles şi m-a impresionat cât de bine a calmat pielea. Însă am hotărât să îl folosesc intern, luând câte o linguriţă de ulei de cocos în fiecare zi. Mie imi place foarte mult cocosul şi nu am avut nicio problema în a-l consuma aşa.
Uleiul de cocos de la Solaris Plant favorizează digestia şi este bogat în grăsimi saturate (bune), fiind un bun antioxidant natural. Acum că l-am terminat, vreau altul!
Voi ce produse aţi mai consumat în ultima perioadă? Avem vreounul în comun?
Vă pup şi vă trimit un zâmbet!
***
Maine strang si eu recolta. :))
Uleiul de cocos pur si simplu il iei cu lingurita ca pe Nutella si il inghiti asa, "nemestecat"? Daca favorizeaza digestia vreau sa imi iau si eu. 😀
:))
Dana, da, fix asa il consum. E asa buun, se topeste in gura <3
Hărnicuță, ca de fiecare dată! 😀
Gelurile de duș cremoase de la YR le ador, trebuie să încerc și varianta asta cu orez! Cel cu cafea și cel cu nucă de Macadamia m-au cucerit imediat!
Am consumat destul de multe produse luna asta, am început anul bine. :))
Pupici
Miha, ia sa le vad si pe ale tale 🙂
:*
Si eu tocmai am scris despre ale mele. Si eu iubesc Bioderma. Cremele Vichy majoriratea au acest neajuns am avut-o si eu pe aceasta. Bravo Adina, ai facut treaba buna. Eu as vrea serumul Apivita, m-aI facut curioasa.
Uf din pacate nu am apucat sa citesc articolul tau, desi am vazut titlul. Ma uit mai tarziu 🙂
Serumul a fost foarte usurel!
Te pup
Apa micelara Bioderma imi place si mie foarte mult!
<3
Eu n-am facut casa buna cu acel gel de dus YR!
Tentant acel serum Apivita…
De micelara Bioderma m-a "despartit" Miss Garnier. :))
Imi plac gelurile de dus Borjois!
Bravo, harnicuto! Spor si consecventa si in continuare!
Pupici, Adina! 🙂
Ilda
Lavender Thoughts
Nuuu? Dar ce nu ti a placut la gel? 🙂
Ma faci foarte curioasa de Garnier.. Cand mai consum din ce am o iau, am zis!! 🙂
Pupici!
foloseam sampoane dove acum cativa ani, erau relativ ok pentru mine.
gelul Bourjois l-am avut fix inainte sa-mi deschid blogul, asa ca imi provoaca amintiri :).
Amintirile te chinuiesc, amintirile te rascolesc!! :)) ce e drept, am tot vazut bourjois uri la tine 🙂
Aleluia, în sfârșit cineva care a dat ceva mai multe produse gata luna asta, nu numai eu.
:)) bravo!
Mama, ai terminat tot uleiul de cocos si eu nici nu l-am desfacut :))