Pe Iunia am cunoscut-o in Armenia. Incerc sa imi amintesc exact momentul in care i-am intins pentru prima oara mana. Cred ca abia ma trezisem, dupa un drum de cateva ore cu avionul, timp omorat in aeroport, cu telefonul in mana, transfer prin serpentinele care ne-au purtat catre poalele muntelui Ararat si multa ploaie. Cu galeata. Asa am facut eu cunostinta cu Armenia: prin ploaie, ploaie care cadea cu galeata peste noi (adormiti dupa drumul acela prin noapte) si peste bagajele noastre.
Si dupa un somn cat de cat odihnitor, am aflat ca Iunia este cea de-a treia ocupanta a camerei noastre. Cu ochi caprui, mari, cu parul carliontat si cu un ras molipsitor. Iunia.
..despre care aveam sa aflu multe pe parcursul zilelor petrecute in Armenia.
Aveam a aflu ca a calatorit mult. Ca a invatat mult si ca a fost invatata la randul ei. Ca a scris o carte. Ca a luat decizii si si le-a asumat. Ca nu s-a temut sa isi planga suferinta sau sa isi cante bucuria. Ca a vazut mereu partea buna a unui lucru, oricat de negru ar fi el.
..si cate si mai cate! De fapt, am aflat multe despre ea citindu-i cartea. Daca imi amintesc bine, mai mult de un sfert in seara in care am primit-o. Am inceput sa citesc asa, din joaca, rasfoind-o. Dupa aceea, lucrurile au devenit serioase. Voiam sa o citesc, ca si cum as sorbi nectar dintr-o inghititura, sa aflu ce s-a mai intamplat, unde e Iunia, ce-a facut Iunia, cum s-a simtit Iunia. Mi s-a strans sufletul odata cu accidentul pe care il descrie in cartea ei, pentru ca atunci cand aminteste de o batrana peruanca, el, sufletul, sa fie coplesit si inundat de emotie.
La finele fiecarui capitol veti gasi cateva intrebari, stranse sub aripa lui “Si tu?“. Nu e usor sa raspunzi acelor intrebari, dar trebui sa incerci. Pentru ca sunt intrebari care poate par dure, dar prin asta te fac sa reflectezi. Iertare, bunatate sufleteasa, prietenie, iubirea aproapelui, condimentate cu povesti de departe, povestite in aroma ceaiului indian. Impresii de atemporalitate, situatii in care iti plange sufletul, locuri ascunse – toate zugravite cu ajutorul unui laptop roz.
Am auzit de multe ori sintagma “think outside the box”. Si am regasit-o tratata sub multe forme in cartea Iuniei, “Prin lume, spre mine”, care este descris de autoare drept “un jurnal catre mine”. Un jurnal frumos, scris de un om frumos, pentru oameni frumosi.
Alb, negru, roman, armean, rus, italian, mexican – sub diferite chipuri, mascate sau nu, se ascund aceleasi nevoi. Aceleasi aspiratii, aceleasi sentimente.
Cand am plecat din Armenia, o cunosteam pe Iunia mai mult decat credeam ca as putea ajunge sa cunosc pe cineva intr-un timp atat de scurt. Ma bucur enorm ca am avut ocazia sa cunosc o persoana atat de delicata, si totusi atat de puternica. O voce calma, dar hotarata. Din nou, afirm ca sunt o norocoasa.
Eu am primit astazi cartea ei, pe care mi-am dorit enorm sa o am in biblioteca personala.
Va las si voua cateva fragmente din “Prin lume, spre mine“, furate de pe pagina de Facebook.
***
“Scriu aceasta carte pentru ca am fost o mediocra toata viata, pana cand mi-am dat seama ca nu sunt. Pentru ca am crezut mereu ca viata e un rau care curge la vale, si eu nu am nici un fel de control aupra directiei. Pentru ca mi-a fost mereu frica de tot, de altii, de intuneric, de caini, de viata, dar mai ales de mine insami. Mi-a fost frica sa ma intreb “Cine esti tu, draga mea? Nu cum te definesc cei din jurul tau si nu cum te definesti tu prin prisma lor, dar cine esti tu cu adevarat?”. Pentru ca mi-a fost frica mereu sa ies din tipar, de teama ca atunci societatea nu ma va mai recunoaste si accepta. Si daca societatea nu ma accepta, atunci unde raman eu? Cine sunt eu in lipsa celor din jurul meu?”
***
“Mi-am petrecut si eu, ca majoritatea dintre noi, copilaria si adolescenta punandu-mi in carca o credinta dupa cealalta despre cine sunt eu si despre cum trebuie viata traita. Lumea se invartea in jurul notiunilor de “fata buna, viata mai buna, nu e voie, nu se poate, trebuie, om de succes, asa se cuvine, cum o vrea Domnul, nu e suficient, perfectiune, cum fac ceilalti, cum o fi norocul”, precum si o serie de absurditati din categoria “sa moara si capra vecinului, hotul neprins negustor cinstit, curiouslui i se ia nasul si Doamne nu uita de noi, suntem saraci plini de nevoi”.
Aceste credinte surveneau din mediul meu inconjurator, iar eu nu mi-am pus niciodata problema ca ele s-ar putea sa nu fie adevarul absolut, si ca in lumea larga exista alte medii cu credinte si reguli diferite. Ca oamenii din acele medii traiesc si ei pe planeta Pamant, mai bine sau mai rau decat cei din mediul meu, crezand si ei ca regulile lor sunt cele mai adecvate.”
***
“Am invatat multe in acel an, de la a suspenda judecata, la adevarul zicerii „Niciodata sa nu spui niciodata” si la ridicolul afirmatiei „Eu nu as face niciodata asa ceva”. Am invatat ca viata nu functioneaza dupa aceste absolutisme pe care si eu le foloseam cu inversunare, tremurand parca atunci cand exclamam in auzul tuturor „„Eu niciodata nu voi…”. Draguta fetita naiva, ma face si acum sa zambesc. Am invatat ca viata e relativa la situatiile in care ma aflu, la persoanele cu care sunt, la persoana care eu sunt intr-un anumit moment al vietii. Pentru ca eu de azi sunt alta decat eu de ieri si eu de maine. Pentru ca totul e intr-o permanenta schimbare, precum remarca preaiubitul filozof grec Heraclitus: „Singurul lucru care e constant e schimbarea”.
***
“Suntem vreo opt la numar, plus instructorul nostru de scufundare polonez, pe numele lui Bart si porecla Pig(s). El spune ca porecla vine de la Pretty ingenious group of scuba divers. Noi nu spunem nimic. Il alesesem pe el la recomandarea unui prieten pentru delicata sarcina de a ma introduce lumii de sub apa, si imediat ce il vad imi e clar ca am luat decizia potrivita: Bart arata ca si cum poate inspaimanta fara efort orice creatura marina ne-ar putea taia calea. E mare si e lat, si are o cautatura ce-mi ingheata pentru cateva secunde sangele cald, pana cand zambeste si-mi dau seama ce e si el om. Ajung sa descopar mai tarziu ca e un om din acela cu O mare, si mi-e drag de el de nu mai pot. Nu indraznesc niciodata sa-i spun asta insa, si nici sa-l imbratisez. Totusi, e mare. Si e lat. Si cautatura…”
***
“Gasim repede un loc de campare, desigur destul de inclinat incat sa avem cea mai chinuitoare noapte din viata noastra, si reusim sa ridicam cortul mult dupa ce se arata primele stele. In momentul in care intram in cort entuziasmati ca vom putea sa alinam foamea ce striga puternic din cele patru stomacuri, auzim zgomot de stropi. Ploua, si ploua din toti rarunchii. Nu se incheie doua minute pe minutar pana sa ne dam seama ca nu ploua doar afara, ci suntem si noi binecuvantati cu picaturi inauntru, sub bucata de prelata albastra. Ne e frig si suntem indeajuns de nenorociti si fara hainele ude, asa ca petrecem un timp considerabil cautand solutii creative la criza proaspat ivita.
Afara continua sa ploua cu siroaie, dar inauntru s-a oprit. Scoatem merindea din desagi, rupti de foame dupa cele sase ore de urcus chinuitor.”
***
Iunia, om frumos, ma bucur ca am avut ocazia sa te intalnesc si stii ca te astept cu drag in Bucuresti!
Ma inclin si la randul meu, voi intreba:
– Si tu? Vrei sa o descoperi pe Iunia?
Mi-ai starnit de-a dreptul curiozitatea. Vreau si eu sa o citesc, sincer.
Imi plac povestile de viata, intamplari si destine, dar mai ales viziunea oamenilor atunci cand au de infruntat incercarile vietii.
Mai devreme sau mai tarziu ne confruntam si noi cu soarta.
Da. Si eu!
🙂
Anca, nu stiu de ce, dar cred ca ar fi o carte pe gustul tau 🙂
Pupici, abia astept sa ne vedem sambata!
Din tot ce a citit raspund cu un sincer Da, vreau sa o cunosc pe Iunia. 🙂
Pupici
Ma bucur, Dee!
Ma bucur ca ai facut o astfel de postare si asa reusim si noi s-o descoperim pe Iunia. Pare o persoana minunata atat din descrierile tale, dar si din cele cateva pasaje pe care le-ai reprodus.
Mi-ar placea sa-i citesc cartea :).
Alina, este o carte altfel, pe care eu una o recomand.
Personele cu nume special au mereu ceva deosebit in ele. Am si eu o prietena Iunia si pana astazi nu am mai intalnit o alta persoana cu acelasi nume. Dar astazi spun ca vreau sa o cunosc si pe Iunia prezentata azi aici. Imi place!
Gabriela, nu m-am gandit niciodata la asta. Ai dreptate!
O postare altfel. Foarte faina! :*
http://the-may-day.blogspot.ro/
Multumesc!
Meg m-ai facut sa-mi doresc tare mult cartea asta si ma bucur.
Ramo, daca pui mana pe ea, te astept cu impresii.
Ma regasesc in unele randuri scrise de Iunia. Mi-as dori si eu sa o cunosc, sa o ascult.
Felicitari pentru aceasta deosebita postare.
maria i.
Maria, multumesc frumos!
"Pentru ca mi-a fost frica mereu sa ies din tipar, de teama ca atunci societatea nu ma va mai recunoaste si accepta."
As avea de invatat de la Iunia.