Dupa cum (nu) stiti, am plecat din Bucuresti pentru cateva zile. Mi-am facut un cadou de ziua mea (ca sa fiu sigura ca o sa primesc ceva care-mi chiar imi place :)) ) si-am plecat spre meleaguri mai insorite 🙂
Numai ca am avut parte de cateva intamplari demne de mentionat. Din seria: aventuri in aeroport si nu numai!.
Ca am stat pe aeroport si-am cautat cu toate device-urile disponibile un amarat de net (da, sa fur net, asta voiam) si n-am gasit – stiti si voi. Cam in orice aeroport care se respecta gasesti o retea. Dar nu si pe Otopeni.
Si pe cand stateam eu si asteptam sa treaca afurisitele alea de minute si sa inceapa imbarcarea, se schimba poarta (din vreo 90 de minute mai ramasesera vreo 20 si-atunci s-a intamplat minunrea!).
Da, uite-asa, tac-pac anunt ca se schimba poarta. Imi iau gentuta si plec de la poarta 30 si ceva spre 12. Interesant de observat ca daca te duci de la portile 1,2 .. spre 30.. (in noul finger), ai indicatoare. Te descurci, e frumos. Dar daca te pune cineva sa te intorci spre poarta 1, haleluia. Trebuie sa fii un fel de Bear Grylls. Si zic asta pentru ca sunt oameni care nu au simtul orientarii. E o realitate. Am vazut-o pe fata celor care au ajuns ulterior la poarta 🙂
Ajung unde trebuie, mai erau 10 minute pana la decolare. Toata lumea era cu limba de-un cot, ca na, pierdem avionul daca nu ne grabim. Cand colo, avionul va decola cu o ora intarzaiere (un nou anunt). Yey.. Pai nu puteau sa spuna din prima asa?.. Ma foiesc iar, aleg un scaun..
Chiar mi-ar fi folosit netul ala, ca uite, o ora trecea altfel. Dar suntem neinteresanti, banu’ l-am dat, daca nu ne convine, sa ne luam avion. (am stat in plus cam o ora jumatate, deja am pretentii, nu? Netul nu tine de companie, i know..)
In final, imbarcarea, imi gasesc locul langa niste dudui mai bronzate (atat la vorba, cat si la port), ma uit la pista care nu era tocmai curata (nu stiu daca e normal, oricum in Bucuresti sunt munti de zapada si a nins continuu, probabil nu au putut face fata). Simt golul ala in stomac, imi place, pai da, mie-mi plac avioanele si partea cea mai faina a unui zbor e atunci cand decoleaza. Si in timp ce avionul zboara lin, fara turbulente, din fata se aud persoane care aplauda, se canta, se aplauda iar. Tipa de langa mine, la maxim. De entuziasmul ei zic. Ma intreaba: “-Ai vazut cine e in avion la biznis?” N-am vazut – eu pot sa trec si pe langa tata si nu-l vad daca ma gandesc la ceva. “-Cine e?”, ca sa nu fiu nepoliticoasa. Ei, si-acum e-acum, raspunsul imi ia respiratia: “-E un artist!!”. Ma sucesc, ma invartesc, si normal ca ma impinge curiozitatea sa intreb: “-CARE artist?”. Raspunsul spus cu ochi scanteietori cade ca un fulger peste curiozitatea mea: “-Ala, Copilul minune!”
Mwaaaai sa fie! Deci a dat norocul peste mine, sunt la bordul aceleiasi aeronave cu o vedeta. Tipa de langa se uita atent la mine, probabil am clipit a sec si ma intrebata daca nu ma uit la TV “pe manele”. Nu ma uit, doamna,.. N-avem aceleasi pasiuni, am dezamagit-o. Pot sa traiesc cu asta, desi uneori ma mai apuca remuscarile. Mai ales tarziu, cand sunt singura-n noapte.
In sfarsit, se termina zborul, aterizam. Trec de control (in Bucuresti s-a uitat aia mai atent la mine decat astia de aici) si ma duc la banda, sa iau bagajul. Stau vreo 10 minute si.. apar bagajele!! Impreuna cu .. o duhoare de vin, tuica, asezonate cu carnati, carne, Doamne iarta ce or mai fi fost acolo. Mi s-a ridicat blana pe mine. Mai ales cand am vazut ca toate gentile sunt imbibate (da, imbibate) de chestia aia care cursese. Am sperat pana in ultima clipa ca norocul s-a tinut scai de mine pana la final si ca geanta mea n-a fost atinsa, dar.. am sperat in zadar. Am ridicat un troller ud, imbacsit si .. am plecat spre iesire.
vai…deci ai un stil de scris fantastic …inca mai rad :X:X:X =))
🙂 ma bucur ca te amuz 🙂
Vai cate ai patit. Macar ai fost in avion cu "marea vedeta" :))
Din seria "o data-n viata" (sper) :))))
Ţucu-te tătă! :)) Important e ca ai ajuns cu bine si ai avut parte de o aventura!
Pfff.. si eu chiar credeam ca te-a palit norocul si vrei sa ne spui si noua.. cand colo.. :)))
Pai depinde din ce unghi privesti.. puteam sa iau un autograf! saaaau.. puteam sa trag cu urechea la "live-uri" 😀
Eu rad,dar….nu-i de ras.Super nasol,mai ales cand esti singur si astepti sa treaca timpul.Daca restul calatoriei a decurs bine,cel putin ai o consolare.Macar sa fie placute pe viitor ! 🙂
Mda.. mai ales ca plecasem devreme de acasa din cauza vremii din oras. Ma gandeam ca o sa fie aglomerat si am alocat o ora drumului. Cand colo, in 30 de minute am ajuns. Nu am avut de stat la cozi (doar 2 persoane in fata la controlul de securitate) si.. asta a fost tot. De asta am avut atat de asteptat 🙁
Eu sper ca cel putin toate cate ti s-au intamplat sa fi meritat iar vacanta ta sa fie minunata. Te pupi…stiam ca esti plecata…dar unde ai fost?pupici
Sunt inca plecata 🙂
Vad ca si tu te plimbi!!
Mda…dar ma multumesc cu plaiurile mioritice. Tu unde esti?
;)) vai de mine! Sper ca vacanta ta sa fie mai frumoasa decat experienta din aeroport si avion!
Este 🙂
Sunt sigura ca multe dintre noi au patit faze de genul.. doar ca la mine s-au adunat :))
ce naspa…[:D] dar macar ai ajuns cu bine la destinatie [>:D<]
Daaa 🙂
:*
Sper ca a meritat vacanta! 🙂
Inca merita 😀 🙂
Pff.. ce mai vedeta :))
Deci nu numai eu nu apreciez valorile :))
AM crezut ca o sa spuna: un artist, nu mai conteaza numele, dar raspunsul a fost mai mult decat prost, vedeta de copilu minune :-j
Asa-s romanii, azi m-am ingretosat si eu cu niste obiceiuri strict romanesti…poate chiar o sa scriu despre ca nu ma mai pot abtine…
Miu, fiecare popor are uscaturile lui :))
Scrie, sunt curioasa 🙂
Deci asa? Iti permiti sa zbori in avion cu artistii? Si ce artisti…
E funny rau post-ul tau. Eu cred ca radeam in hohote cand imi zicea artistul Copilu Minune…
Eu am vazut-o ieri in Carrefour pe Carmen Serban, o alta mare artista si am ras numai cand i-am vazut mufa, daca il vedeam pe Hadrian cred ca lesinam de ras :))
tu chiar ai avut bafta, eu nu am apucat sa-l vad nici macar la banda de bagaje :))
omg, cat noroc pe capul tau!!
vacanta placuta si un drum de intoarcere mai bun decat celalalt 🙂
merci, Alina! 🙂
OMG….groaznica experienta….eu prin avioane nu am avut"onoarea" de a avea astfel de coleg de zbor,dar prin autocare….mama-mama ce mai "onoare",inclusiv manele si duhori amestecate…infiorator…nu-i deloc de ras…e de plans….te imbratisez de sustinere,pupicei Neta
Esti tare draguta, Neta! Eu am vazut partea amuzanta cand am scris.. asta e, oamenii sunt diferiti.
Multumesc pentru comentariu! :*
=)) am ras cat m-a tinut burta! Tare de tot povestea. Ar fi trebuit sa iei autograf de la vedeta :)) Daca puneai asa ceva pe blog imediat cresteau vizualizarile
targetul meu e mult mai elevat, draga :)))
Cat am ras!!! Ai un stil atat de fain de a povesti!!:)Cel putin partea cu "artistul" m-a dat pe spate.
Pacat insa de experienta neplacuta care ti-a umbrit vacanta…
Te pup si felicitari
Alexa, daca stateam acolo 5 ore (aeroport+zbor) ar fi fost prea plictisitor.. Trebuia condimentat cumva 🙂
merci de comentariu! :*
Poate alcoolul si carnatii proveneau din bagajele "Copilului minune" al manelelor…
Lasa, fii fericita, o sa ai ce povesti nepotilor. Pana la urma intamplarile de genul asta sunt sarea si piperul.
Asa e, ai dreptate 🙂