Atunci cand v-am povestit despre a doua comanda pe care am dat-o pe Elemental si v-am intrebat carui produs vreti sa ii fac review, Diana si Aurora au fost interesate de uleiul esential de portocala dulce. Va urma cel de scortisoara, la cererea lui Koko si a Mariposei :), dar asta cand il voi folosi.
Astazi vorbim asadar despre uleiul esential de la Mayam – portocala dulce.
Cred ca pana acum am avut ocazia sa il folosesc de vreo patru ori. Primul lucru la care m-am gandit la prima adulmecare a fost o ciocolata Milka cu scortisoara – stiti, din seria ciocolatei de sarbatori :). Aceasta a fost prima mea corespondenta.
Pret: 9.5 lei/10 ml.
Ce spune producatorul (sursa):
Este un ulei vesel şi radiant, care aduce seninătate şi căldură în ambient, ajută la relaxare, induce un somn liniştitor inclusiv pentru copii.
Utilizat într-o cremă sau loţiune ajută la detoxifierea şi descongestionarea pielii, este un bun tonic în general pentru orice tip de piele, sprijină formarea colagenului, întinereşte şi vitalizează pielea.
Alte denumiri: portocală dulce, sweet orange, citrus sinensis, citrus aurantium, citrus dulcis
Metoda de obţinere: prin presare la rece din coaja fructului
Zona geografică de provenienţă: Costa Rica
Prezentare: lichid fluid posibil uşor tulbure, culoare galben-oranj, aromă proaspătă, citrică, dulce
Nota parfumului: de vârf
Componenţi principali: limonene, myrcene, alfa-pinene, sabinene, linalol, geranial, neral
Conţine (conform Amendamentului 7 al Directivei Europene referitor la produsele cosmetice 2003/15/CE): limonene, linalol, geranial, neral
Punct de aprindere (temperatura la care devine inflamabil): 48°C
Proprietăţi
- tonic cutanat
- întineritor
- uşor descongestionant
- stimulează producţia de colagen
- aromatizant
- antiseptic aerian
Recomandări
- ÎNGRIJIRE COSMETICĂ: ca ingredient în uleiuri, creme sau loţiuni pentru aromatizarea compoziţiilor dedicate în special tenului matur, tern, devitalizat
- ÎN AROMATERAPIE: pentru antiseptizarea şi aromatizarea aerului, în candele şi arzătoare pentru ameliorarea stărilor de anxietate, nevrozitate, agitaţie, insomnie la copii şi adulţi, masaje detensionante
- parfumarea săpunurilor
In cosmetica, se foloseste:
- inclus în compoziţii cosmetice în concentraţie uzuală de 0.5-2%
- ca ingredient în creme şi loţiuni pentru îngrijirea oricărui tip de piele în special tenul matur, devitalizat, tern
- ca ingredient pentru ulei de masaj stimulant al sistemului limfatic şi imunitar
- pentru masaje de calmare, pozitivare, detensionare
- 5-10 picături în apa de baie
- parfumarea săpunurilor
- în lămpi şi arzătoare de aromaterapie pentru antiseptizarea aerului, pentru crearea unei atmosfere vesele, detensionate
Ce spun eu:
L-am luat pentru a-l folosi in aromaterapie, insa ma tenteaza sa il folosesc si in apa in care fac baie. Nu am facut asta pana acum, insa voi incerca.
Mirosul este dulceag, foarte placut. Daca la alte uleiuri pun o picatura-doua in lampa, acum pot pune si 4-5 picaturi fara ca mirosul sa ma deranjeze.
Imi place extrem de mult si ma bucur ca l-am luat, ma deconecteaza!
Vi-l recomand cu mare placere!
V-ar placea sa intrati intr-o camera in care persista un miros de portocala dulce, dulce? Mie da!!
suna tentant dar il astept pe cel de scortisoara <3
hmm, ce mi-as lua si eu o candela de aia.. nu stii unde as putea gasi? la magazine gen KingArt, Bamboo? :*
Da, Denisa, gasesti in Bamboo!
Daca esti din Bucuresti, sunt o multime in Obor, in magazin.
Eu mi-am luat una ft. frumoasa si ieftina din Jysk, banuiesc ca e si in bucuresti Jysk, nu?
Nuu, nu avem Jysk, Ada!