Fete frumoase,
A veni primavara, in sfarsit! Macar calendaristic, daca vremea de afara se incapataneaza sa fie mohotata. V-ati ales baba? 🙂
Astazi plecam pe taramuri turcesti. In Istanbul am fost de mai multe ori pana acum, stiti deja cu ce se mananca 🙂 – era si timpul sa mai schimbam decorul, nu? Asa ca de data asta ne ducem in capitala. Uite-asa, nu mai acceptam jumatati de masura: capitala sau nimic! 🙂
Astazi plecam pe taramuri turcesti. In Istanbul am fost de mai multe ori pana acum, stiti deja cu ce se mananca 🙂 – era si timpul sa mai schimbam decorul, nu? Asa ca de data asta ne ducem in capitala. Uite-asa, nu mai acceptam jumatati de masura: capitala sau nimic! 🙂
Eu am ajuns in Ankara in toamna lui 2013, manata de curiozitatea intrebarii: ” – Cum o fi Ankara, daca Istanbul e asa?…”. Cum or fi oamenii, cum or fi locurile, cum or fi mancarurile? Tot turci si turcesti, e clar, dar sunt turcii mai turci in Ankara decat in Istanbul? Sunt la fel de multi turisti? E mai cald? E mai frig? E mai cosmopolit? E mai eleganta si mai efervescenta Ankara decat Istanbul sau e mai lenesa si mai amortita?
Cu multe, multe, intrebari am pornit catre Ankara. Am avut cursa din Bucuresti, cu escala de o ora si ceva in Istanbul. Dupa un zbor de maximum o ora, am ajuns si-am avut primul soc: unde-s bagajele?! Mi s-a parut foarte normal ca ele sa fie la benzile aferente zborului nostru, insa nu a fost asa: desi bagajele erau etichetate din Bucuresti cu destinatia finala, Ankara, se pare ca eticheta a fost schimbata in Istanbul. Asa ca bagajele noastre erau la cursele internationale. Asadar, daca veti fi in aceeasi situatie, nu va speriati – mai exista o sansa ca ele sa va astepte undeva cumintele :).
Cazarea am avut-o chiar in centru, foarte aproape de zona Kızılay, lucru care m-a bucurat tare mult. In maximum 10 minute de mers agale ajungeam in punctul fierbinte al Ankarei.
Ankara este al doilea oras ca marime din Turcia, avand o populatie de aproximativ 4 milioane. Bineinteles ca ocupa acest loc dupa Istanbul, care are un numar impresionant de locuitori: aproximativ 19 milioane. Cum-necum, Ankara i-a luat titlul de capitala Istanbulului, inca din anul 1930.
Fotografia de mai jos este prima pe care am facut-o in Ankara, in mall-ul din centrul orasului. Mi-au placut enorm umbrelutele si iata, voi incepe seria fotografiilor cu ele :).
Mall-ul de la Kızılay are putine magazine si nu prea merita vizitat.
Insa zona Kızılay inseamna stradute multe, paralele, care va vor incanta cu zeci de magazine, terase si tarabe.
Impreuna cu fetele, rontaind la cel mai dulce covrig: Halka Tatlisi. Un aluat prajit in ulei, apoi inecat in sirop dulce. Cate kilograme am adus cu mine din Ankara?..
Nu se spune 🙂
In ziua aceea, aici, mi-a spus un turc ca ma iubeste si mi-a dat un biletel cu datele lui :)) – acum il sun :))
Intr-o alta zi am aflat despre arta Ebru. Nu stiu daca ati auzit de ea, dar eu am fost foarte incantata sa o practic. De fapt, arta Ebru inseamna sa colorezi pe apa, apoi sa aplici o foaie, iar desenul/pelicula pe care ai lucrat se va imprima pe ea. Nu e atat de simplu precum pare, pentru ca ai nevoie de apa speciala, de culori speciale si de coli speciale, insa este foarte relaxanta si interesanta. Eu am zis din start ca seamana cu manichiura in apa, watermarble!! – si fetele s-au uitat in zig-zag la mine. Se pare ca eram singura care stia ce inseamna asta..
M-as mai fi jucat eu mult, pentru ca erau pensoane si instrumente de grosimi diferite, insa nu eram singura curioasa, asa ca mi-am pus desenul la uscat si-am predat sortul 🙂
Va recomand sa incercati arta Ebru, e foarte relaxant, te deconectezi!
Zona Kızılay seara
In a doua seara, gazdele ne-au aratat, pe scurt, cum se desfasoara la ei o nunta. Ia uite mireasaaaaaaaaa, intr-o imitatie de ie si mirele! 🙂
Foarte ciudata ceremonia, sau poate asa mi s-a parut mie, pentru ca am avut tot timpul un batic rosu in cap, prin care abia intrezaream umbre. Si-atat :))
Drept cadou de nunta, am primit o hartie pe care imi era scris numele in coreeana. Si bratara cu galbeni!
Am revenit rapid la realitate, am aruncat hainele de proaspat casatorita si-am fugit la o cafea :). Turceasca, cu doua bucatele de rahat langa. Perfecta!
Intre timp, aleile din zona Kızılay s-au transformat in bazaruri ambulante. Pentru ca in Ankara nu exista un Gran Bazaar sau un Spice Bazaar.
Exista viata in oras si in timpul zilei, insa noaptea, ea pulseaza in ritm ametitor. Cladiri luminate, oameni care fumeaza narghilele, terase pline; cumparatori si vanzatori, deopotriva, umplu stradutele din zona centrala si o fac sa vibreze. Am ramas cu gandul ca Ankara este un oras japonez in miniatura, cu multe firme luminoase, care se intind pe jumatati de blocuri, cu multe reclame, cu multa lumina artificiala.
In urmatoarea zi am mers la Mausoleul lui Ataturk: Anitkabir. Un loc imens, cu mult verde. Am avut parte de un soare extrem de puternic in acea zi – desi in ziua anterioara purtasem doua pulovere pe mine.
Planul Mausoleului:
Mustafa Kemal Atatürk (1881-1938, Istanbul) a fost un militar și politician turc, nascut în Macedonia, fondatorul si primul presedinte al Republicii Turcia. Se spune ca este parintele Turciei (asta inseamna de fapt Atatürk) moderne si este extrem de iubit si laudat. Exista un adevarat cult al sau; pe teritoriul intregii Turcii vei gasi mii si mii de monumente si statui care ii sunt dedicate. In fiecare cladire exista un portret al sau, pus la loc de cinste.
Mausoleul despre care va vorbeam este situat pe dealul Anittepe si este imens; are in componenta un muzeu, aflat in dreapta, langa intrare. Urmeaza sa pasim pe Calea Onoarei pentru a ajunge la Curtea Onoarei, in a carei parte stanga se afla mausoleul unde teoretic ar fi ingropat Ataturk. Intrarea este pazita de doi lei, iar garzile se schimba, aducand aminte de cele ale palatului Buckingham din Londra.
In stanga, respectiv in dreapta, dupa ce intram, observam aceste statui; barbatii intr-o parte, femeile intr-o parte.
Mausolel lui Ataturk nu este doar o mandrie nationala, un monument de interes la nivel de tara. Are si rol protocolar, in sensul ca fiecare oficial strain trebuie sa il viziteze si sa semneze in Cartea de Onoare (pe care am putut sa o rasfoim, nu sa o si fotografiem)
In muzeu:
Mausoleul lui Ataturk, din buza Caii Onoarei 🙂
Curtea
Am observat multe grupuri de copilasi, multi dintre ei cu steaguri in mana. Nu stiu daca viziteaza intreg mausoleul – daca da, mi se par prea mici pentru asa ceva. Dar asta e doar parerea mea.
In mausoleu – sabiile lui Ataturk
Ceas cu diamante:
Scene din lupte:
Foarte bine puse la punct scenele din lupta; la ele ma referam cand spuneam ca acei copilasi nu ar trebui sa le vada. Cu efecte speciale, cu manechine, cu sunete.. ce mai, o copie destul de reusita a unui camp de lupta. Am mai vazut ceva asemanator in Chisinau, insa aici era mult mai bine redata atmosfera.
Ghidul ne-a purtat destul de repede prin Mausoleu, dar era pur si simplu imens, pe nivele. Chiar si asa, cred ca am stat vreo doua ore in incinta.
Urmatorul punct turistic de pe harta noastra a fost Moscheea Haci Bayram, construita in 1427. A intrat cine a dorit in moschee, eu am preferat sa raman la soare 🙂
Curtea moscheei:
Prin Ankara:
De la Moscheea Haci Bayram am pornit mai departe catre Citadela Ankarei. De fapt, aici ar fi fost inima Ankarei in trecut, orasul extinzandu-se imprejurul ei. O zona situata pe-o colina, intr-un cartier sarac – dupa cum veti vedea in fotografii.
Pana si pisicile erau slabe si jegarite, ele, atat de iubite de catre turci.. am ramas cu mana neagra dupa ce m-am jucat cu asta mica. As fi luat-o acasa.
Un copilas turc mi-a spus ca trebuie sa ma spal dupa ce pun mana pe pisica. I-am multumit – mai mult nu am stiut sa ii spun 🙂
Vedeti in imagine mana in care mi-a fost pusa henna la “nunta”. Cand am auzit de henna, deja am vazut modele indiene pe mana. Insa henna mea a constat intr-un “fleosc!” in palma. Dezamagire maxima 😐
Citadella – Pereti vechi, ridicati cu truda, cu greu. Caramida langa caramida, piatra langa piatra. Pe drumul pietruit care te duce spre ea gasesti localnicii care incearca sa iti vanda ceva. Orice. O pereche de cercei, un sal, o esarfa – iar mai in jos, gasesti zeci de saci cu seminte si fructe confiate. Mult mai ieftine ca in oras.
De pe zidurile citadelei se vede o parte din Ankara
Si peste tot, steagurile Turciei
Daca nu te uiti in zare, vezi case sarace, cu acoperisuri scorojite, gata sa cada
Asa ca te uiti in zare si admiri apusul de soare. Am zarit cateva cupluri printre ruine, mancand chipsuri si vorbind.. de-ale lor :).
Am luat din nou la pas capitala…
Si chiar daca e noiembrie, sunt flori si e verde peste tot 🙂
In ultima zi am fost la un restaurant local numit Mado (zona Kızılay). Avea review-uri bune pe Trip Adviser si am inteles de ce 🙂
Eu mi-am comandat o inghetata turceasca (dondurma) excelenta! Mi-a parut rau ca mancasem dimineata, aici aveau niste preparate care sunau delicios 🙂
Apoi am mers usor catre zona Kızılay, pe stradute, pentru ultimele cumparaturi. Aveam avionul la 20 seara, deci am avut intreaga zi la dispozitie. Bine, intreaga inseamand de la ora 12, pentru ca de dimi am facut bagajul, am luat micul dejun in hotel etc 🙂
Am ajuns in zona 0 a Ankarei: Kızılay ( ı acesta, care seamana cu un i fara punct se citeste î)
Unde, din pacate, era foarte multa lume adunata. Era vorba despre un protest.. Si a fost un moment in care am simtit ca am fost omul nepotrivit la locul nepotrivit. S-au aruncat gaze, au inceput toti sa fuga, sa tipe, sa se agite.. Imaginati-va un pic cum m-am simtit eu, singura, intre straini. Sau de fapt, mai bine nu va mai imaginati – sa trecem peste!
Am luat-o repede in directia opusa si m-am gandit ca ma duc direct la aeroport, daca e ceva.. da-l incolo de bagaj! Un taxi si spre aeroport!
In partea opusa zonei centrale, lucrurile se desfasurau normal, ca intr-o zi oarecare. Ce diferenta, de la cer la pamant! M-am linistit.. desi cumpatul mi-l pierdusem pentru cateva momente. Am fost in situatii si mai urate decat cea de mai sus.
Piata de peste
In cateva ore se linistisera apele, centrul era curat de parca nimic nu s-ar fi intamplat, asa ca am putut merge la hotel pentru a-mi recupera bagajul.
Si o ultima fotografie, din autobuzul care ne-a dus catre aeroport. Vedeti un centru comercial 🙂
Ei si daca tot am incheiat cu fotografiile, va voi spune cateva generalitati.
Metroul circula extrem de bine; nodul principal este la (unde altundeva decat la) Kızılay. El face legatura si cu gara centrala, unde va lasa autobuzele care fac transferul dinspre aeroport catre oras. O astfel de calatorie costa in jur de 15 lire turcesti (maxim 20, sunt doua companii) si dureaza cam 30-40 de minute, in functie de trafic. Aeroportul este mult mai mic decat cel din Istanbul.
In ceea ce priveste mancarea, nu pot sa afirm ca Ankara sau Istanbul sunt foarte ieftine. Poate nu stiu eu unde sa ma duc; dar o masa normala (nu ma refer la kebab aici, ci la un orez cu ceva carnita de exemplu) si ceva de baut ajunge la 25 de lei. Preturile sunt comparabile cu cele de la noi. In zilele in care am stat in capitala turca am descoperit asure-ul (o budinca formata din vreo 30 de feluri de boabe, aromata cu suc si coaja de portocala si apa de trandafiri) si am baut mult suc de rodie (3 lire turcesti paharul de 300 ml). Incredibil de gustos – insa mare grija, poate atenta la burtica voastra 🙂
Neaparat sa incercati o narghilea, o cafea turceasca si rahatul cu fistic :). Este dragut si bine de stiut faptul ca in baruri se serveste popcorn din partea casei :).
Shopping aveti unde sa faceti. Daca nu va intereseaza tarabele improvizate, in zona K veti gasi o multime de branduri deja cunoscute sau locale. Eu v-am scris deja despre cumparaturile din Ankara, stiti cu ce am venit acasa.
Inchei acest articol spunandu-va ca mi-a placut sa fiu in Ankara (bineinteles ca dam uitarii ultima zi), insa nu as da-o pentru Istanbul. Este mult, dar mult mai frumos cel din urma.
Ce spuneti? Ati merge in Ankara daca ati avea ocazia? Ce v-ar placea sa vedeti/faceti cel mai mult?
Va pup si va trimit un zambet! Sa aveti o primavara cu multe bucurii si flori parfumate!
Daca avea ocazia as merge sa vad Ankara, desi nu e prima pe lista cu excursii 😀 dar mi-a placut sa citesc experientele tale care sunt la fel de frumoase ca si in celelalte excursii pe care le-ai facut. Imi place mult sa le citesc la tine pe blog, le prezinti asa de frumos ca ma faci sa imi doresc sa le vizitez si eu :)) Pupici
Macy, pune bani la ciorap si ia la rand destinatiile mele 🙂 Te ajut cu un sfat, cu o indicatie.. 🙂
Pup si eu, multu ca ma citesti!
Atat de frumos povestesti, ma prinzi mereu in mreje – e o regula! Ma gandeam: la vara, cand timpul imi va apartine iarasi (sper – ce m-as face fara speranta?!), iau toate postarile tale de calatorie si le citesc ca pe o carte!
Si colegele mele se uita la mine ca la extraterestri cand vorbesc despre primer, texturata si altele! Daca as zice water marble, ar fi deja prea mult! :)) Foarte mult mi-a placut ideea despre arta Ebru!
Pentru o clipa, m-am temut sa nu te fi maritat cu turcul! 😛
Daca va fi vreo ocazie cand voi avea de ales intre cele doua orase, stiu recomandarea ta!
Te pupacesc, te imbratisez si iti doresc o primavara frumoasa asemeni tie!
Ilda
Lavender Thoughts
Ilda, sa vina vara, sa vina soarele.. si la umbra lui, sa ne rasfatam cum zici tu.. Vai, cat de departe mi se pare!!
Pup si eu, primavara frumoasa!
ce postare plina de viata! logic ca as merge :)). eu as merge peste tot :)).
iti doresc o primavara cat mai faina!
Da, mi se pare ca am facut o gramada de lucruri, pe langa mancat tone de baklava :))
Multumesc la fel, Alina!
Frumos, foarte frumos. Insa tot Istanbulul e orasul meu de suflet, primul pe lista. <3
Da, acolo sa te duci! Sa te vad cat mai repede in poza la moschee!
Mi-a plăcut plimbarea de azi, am savurat-o alături de tine 😉 ca de obicei! Deja te invidiam maxim cand am deschis postarea, credeam ca ai plecat de ieri in țările calde din nou;)
Bianca, am ramas restanta cu Ankara – mi-am achitat acum datoria – si cu Armenia :).
Momentan nu se anunta nicio plecare..
Te pup, merci ca ma urmaresti 🙂
Ankara e mai la coada listei pentru mine. In Istambul as pleca maine insa. Poate, poate cu putin noroc si organizare. Ca de obicei, jos palaria pentru filele astea de calatori. Imi face deosebita placere sa le citesc.
Ce bine arata inghetata!!
Si pisicuta cea pufoasa!
Astept cu nerabdare ! Ma gandeam ca ne-ai uitat cu povestea ultimei vacante! 🙂 Pupici de la toata gasca ! Mihaela
Pingback: Turist în Azerbaijan. 2. Baku
[…] de literatură Nizami Strada pietonală din zona centrală – vă mai amintiţi că în Ankara vă povesteam de Mado? Ei bine, l-am regăsit aici şi am profitat de ocazie (cu mare bucurie!) […]