Bună dimineaţa din Reşiţa!

Aşa cum aţi citit in episodul 4 al călotăriei noastre, Turist in Romania. 4. Cazanele Dunării – Cascada Bigăr – Anina – Reşiţa, ne aflăm în Reşiţa. Şi dacă tot suntem aici (cred că este prima dată când am ajuns în Reşiţa), ar fi păcat să nu explorăm un pic oraşul. Măcar centrul, ca sa nu spunem că am trecut prin oraş ca raţa prin apă. Aşa că după ce-am plecat de la cazarea pomenită în episodul anterior, ne-am aruncat în maşină şi am mers către centru.

Centrul Reşiţei

Cu această ocazie am mâncat ceva (urrrrrrrrra, mâncare!) şi am decis să mergem la Muzeul Locomotivelor.  Care, spre surprinderea noastră, este în aer liber. Nu există taxă de intrare şi e interesant să vezi locomotivele de acolo.

Pentru că fântâna din centrul oraşului era funcţională începând cu ora 10, am decis să dăm o tură din nou prin Reşiţa, pentru a o vedea.

Am pornit mai apoi către Parcul Naţional Cheile Nerei – Beuşniţa, trecând din nou prin Anina.
De acolo am decis să mergem către Potoc spre Podul Bei. Drumul este forestier, destul de rău, aşa că nu ar strica să aveţi o maşină mai înaltă. De asemenea, indicatoarele cam lipsesc şi a trebuit să mai întrebăm pe drum, pentru a nu ne rătăci.
Taxa de acces este de 6 lei şi în funcţie de ora la care ajungeţi, o veţi plăti sau nu (la fel ca la cascada Bigăr). Când ne-am întors, cel care taxa plecase şi maşinile treceau fără a opri. Fix aici se află zona La Tunele pe care am decis să o vedem la întoarcere.
Urmând drumul veţi ajunge într-un camping, la o păstrăvărie. Yupppi, păstrăvărie – mă gândeam eu! Avem de unde să luăm un păstrăv bun la întoarcere!!

Din păcate însă, se servesc doar mici şi da, au si păstrăv, însă înecat în ulei – aşa că visul meu cu păstravi la grătar s-a risipit. Bine că în drum am oprit la un Lidl şi-am luat fructe şi altele pe care le-am servit.

Va trebui să lăsaţi maşina în acel camping şi să mergeţi la pas către cascada Văioaga, ochiul Bei şi cascada Beuşnita. Traseul este marcat, nu vă faceţi griji.

Drumul este destul de uşor, nu vă trebuie condiţie fizică deosebită pentru a-l parcurge. Un rucsac în care puneţi apă, un Autan şi nişte fructe sau ceva de ronţăit sunt de ajuns.

Primul obiectiv pe care natura ni-l scoate în cale este cascada Văioaga.

De pe drum… – atenţie mare, puteţi aluneca! Ţineţi-vă de pomi, crengi, ce vedeţi în jur 🙂

Citisem pe net că în Cheile Nerei sunt vipere, aşa că eram cu ochii în patru unde şi când călcam. Dar pe cuvântul meu dacă n-am văzut decât un singur vieţuitor – cu dovezi :))

Drumul este forestier, este plăcut şi faceţi cam 30 de minute, poate o oră dacă vă mai şi opriţi până la Ochiul Bei, cel pe care îmi doream eu mult mult mult să îl văd.

Legenda spune că numele lacului ar veni de la un bei foarte bogat, care s-a îndrăgostit de o fată din Potoc. Diferenţele sociale dintre cei doi au făcut ca tatăl beiului să ceară moartea fetei. Beiul şi-a găsit iubita înjunghiată în locul în care se află astăzi cascada şi luptându-se cu cel ce o omorâse, şi-a pierdut un ochi. Din locul în care a cazut ochiul a izvorât lacul care îi poartă numele. Ochiul beiului a vărsat multe lacrimi, după care beiul şi-a înfipt cuţitul în inimă.

Albastrul turcoaz al Ochiului Bei m-a impresionat. Nu pot să îmi explic culoarea sa..

Trebuie să îl vedeţi neapărat! M-a dus cu gândul la un suflet curat…

Rar mi-a fost dat să văd un loc atâ de frumos. Pur şi simplu îţi taie respiraţia acest peisaj de vis.

Am stat un pic pentru a admira Ochiul Bei şi am pornit mai departe, către cascada Beuşnita. Indicatoarele spun că se ajunge acolo după alte 30 de minute de mers, dar cred că am făcut vreo 20.

Am ajuuuuuuuuuns!

Şi se iveşte şi cascada Beuşniţa, o comoară ascunsă bine în judeţul Caraş Severin.

Legenda spune că apele spumoase ale cascadei nu sunt altceva decât voalul de mireasă al fetei de care se îndrăgostise beiul; cele două cursuri de apă se întâlnesc la câtiva metri de malul lacului, se împreunează şi pornesc la vale.

Cascada este foarte frumoasă, însă după ce am văzut cascada Victoria, mi s-a părut o glumiţă. Înainte de a arunca vreo piatră spre mine, vă invit să citiţi şi articolul aferent Victoriei.

Totuşi, cei de lângă erau foarte impresionaţi şi fascinaţi. Eram şi eu, dar de lacul Ochiul Beiului! Aşa că nu am mai zăbovit mult aici, pentru că îmi doream să mă las din nou cuprinsă de vraja acelui albastru cutremurător.

Aşa că ne-am întors pe acelaşi trasel la ochi, unde am şi stat vreo 30 de minute. Cred că a fost cel mai frumos lucru pe care l-am văzut în această excursie. Pur şi simplu nu am cuvinte să vă pot descrie liniştea perfectă şi atmosfera din poveste pe care o crea.
Ne-am întors la maşină şi am pornit către zona La Tunele. Am făcut şi acest traseu de aproximativ 30 de minute, dar fiindcă plouase proaspăt, în tunele erau ceva bălţi. M-au amuzat fetele cu săndăluţe cu toc cu care ne-am întâlnit într-un tunel..

Vă sfătuiesc să ajungeţi în prima parte a zilei în această zonă a Cheilor Nerei. Puteţi să vă luaţi şi o paturică, puteţi servi şi un picnic – e foarte frumoasă zona şi nu merită să fiţi pe fugă aici. De asemenea, ca orice cascadă, Beuşniţa va fi mai puţin spectaculoasă dacă în zonă nu a mai plouat de mult.

Nu ştiu ce indicator am omis pentru că nu am mai ieşit către Potoc, ci pe drumul care venea dinspre Sasca Montană. Mult mai bun acest drum – însă nu am ştiut noi de el.
Pe drum am găsit şi o cazare şi pentru că se făcuse seară, am rămas acolo. Mâine plecăm spre Bucureşti via Transfăgărăşan şi în articolul de săptămâna vom încheia această plimbare 🙂

Vă pup şi vă trimit un zambet!