…am fost şi eu odată adolescentă (în cretacic, ce e drept), şi-am avut primul meu prieten. Probabil şi atunci credeam că frumuseţea interioară e cea care contează, pentru că dacă mă uit la o poză de pe atunci, tipul nu era chiar… ceea ce aş numi “genul meu de băiat/bărbat”. Dar în sfârşit: iubire mare, amor ghebos, vorba aia. Şi cum mergea idila noastră mai pe drum, mai pe lângă gard – sunt sigură că şi voi aţi avut “certuri” şi tot felul de discuţii contradictorii gen “-Azi mergem la o savarină sau la un ecler” sau “-În weekend ne dăm cu rolele sau mergem la film” – timpul a trecut. Vreo două luni, aşa. După anul nou se apropia firescul Valentines Day. Acu eram şi eu în rând cu lumea şi deja mă gândeam la ce cadou aş putea să îi iau. Ceva mişto, ceva de la care să stea mâţa în coadă. Daaar, pe cealaltă parte, îmi doream şi eu un cadou de ăla pe care să îl arăţi cu mândrie fetelor (dacă trezeşti un pic şi invidia e perfect, cere vârsta), că deh, e de la iubi. Fiind amorul în plin avânt, am văzut eu un lănţişor din acela cu inimioară pe care scria Love Forever. Şi nu numai că avea declaraţia asta arzătoare încrustată în tabla-i, ci – ţineţi-vă bine – inimioara era formată din două părţi. Adicătelea el îşi păstra o jumătate, iar cealaltă trebuia să mi-o dea mie. Cel puţin, aşa îmi doream eu şi îmi imaginam că e firescul relaţiei (hahaha).
Mai direct, mai indirect, mi-am exprimat intenţia şi eram sigură că a înţeles. Pfoaa, ce tare! Mă şi gândeam cât de fain o să fie ca fiecare să aibă câte o jumătate şi aşa să facem un întreg. Astea erau exerciţiile mele de matematică: jumătate + jumătate = un întreg. Foreeeeeeeeer, nu aşa, orice întreg!
Vine şi ziua mult aşteptată: ziua lui Valentin. Inimioare roşii, trandafiri, bomboane de ciocolată – ştiţi voi, tot tacâmul. Şi apare şi cadoul meu. Ştiam ce e, aşa că eram super încântată. Îl scoate. Cam… mare cutia! – mă gândesc. Te pomeneşti că o fi pus şi altceva, deşi la(n)ţul ală (din tablă veritabilă, între noi fie vorba), era destul de scump. Emoţia descoperirii. Iau cutia. Mulţumesc. Desfac, prefăcându-mă că nu ştiu ce e în cutiuţă. Nuuuuuu, nu ştiu, nici nu îi spusesem şi arătasem de 100 de ori ce îmi doresc!
Numai că… Paaaaaaf! Îmi pică faţa. Clipesc de câteva ori, uitându-mă la ce e în cutie. Văd eu bine sau nu văd eu bine? E… un bibelou, o pasăre (o pasăre!!) hidoasă cu cioc argintiu. Ce? Poftim?! Cum adică e un bibelou (trecând peste faptul că le uram de mică, pentru că eu trebuia să şterg praful de pe ele), când eu îmi doream inimioara care se rupe în două cu Love forever? Cum adică, mă, să îmi iei un bibelou?! Un alt cadou mai inspirat nu puteai găsi? Pe un bibelou ai dat banii?!
Puteai să îmi iei o trusă de manichiură…
http://AdinaArustei.ro/wp-content/uploads/images/AdinaArustei/FMWL8/trusa%20manichiura.jpg
un ceas de perete ca să număr secundele până când ne vom revedea… în formă de inimioară, ca să fim în temă!
o vază pentru flori ca să mă faci să sper că îmi vei aduce şi florile cândva…
o casetă de bijuterii, dacă “bijuteria” nu ai luat-o? Uite, asta e roz!
Literalmente, am rămas fără glas. Probabil el credea că un asemenea cadou pentru femei e perfect şi că o să mă dea pe spate. Da, m-a dat. Dar nu în mod pozitiv… Ştiu că o să ziceţi că-s o arogantă şi o mofturoasă şi o nesuferită, dar după faza asta, mi-am dat seama că băiatul ăla nu e “dă mine”. Păi cum să fie, mă, dacă nici nu era atent la ce ziceam eu? Că dacă era, ar fi înţeles ce cadou – prin Love Forever ăla – m-ar fi făcut fericită de fapt.
Şi uite-aşa, prima idilă din viaţa-mi agitată n-a mai apucat ziua mea. Aşa supărată am fost. Iar eu, când sunt supărată serios, apoi sunt – nu mai e cale de întoarcere.
Voi aţi primit vreodată un cadou care nu v-a plăcut? Un cadou care vi s-a părut nepotrivit sau care, pur şi simplu, nu era ceea ce vă doreaţi? Cum aţi reacţionat? Ce aţi făcut cu el? De fapt, fetelor, ce cadouri îşi doresc femeile?
Vă pup şi vă trimit un zâmbet!
aaaaahahahaa…La mine a fost o caseta cu Marylin Manson :)) Credea copilul ca daca port tricouri cu guns’n’roses, sigur ma dau in vant si dupa dude-ul de care spusesem ca-mi displace din toti rarunchii :))
:))))))) macar a fost atent la ceva!!
:)))) am crezut initial ca in cutie se afla o perna in forma de inima :)). la bibelou nu ma asteptam :).
nici eu :)))
Eu am apreciat mereu ideea de cadou, gestul in sine, emotia pe care o am atunci cand deschid o cutiuta la care sa nu stiu continutul. <3 De cand ma stiu eu am iubit cel mai mult parfumurile si chiar daca nu am primit mereu un parfum nou, am fost intotdeauna de parere ca orice cadou este frumos 🙂 cat timp este daruit cu drag, din inima.
Pupici multi!! :* 🙂
Di, ai dreptate, acum sunt si eu asa. Insa atunci, la varsta aia… 🙂
Cred ca cel mai urat cadou pe care l-am primit, a fost o inimioara roz si pufoasa… 😐 Nu imi plac jucariile de plus si alte chestii care din punct de vedere estetic sunt horror si nu au nicio treaba cu design-ul camerei :-))
Am avut si eu un iubit care a considerat ca cel mai bun cadou ar fi o perna in forma de inimioara, roz si foarte pufoasa. Don’t get me wrong, I love pink… dar si in forma de inima si pufoasa?! Din pacate trebuia sa o tin pe pat… si universul imi e martor ca imi strica tot decorul in camera. Cea mai mare bucurie cand ne-am despartit a fost faptul ca am avut ocazia de a arunca inimioara la gunoi :-)).
Cat despre bibelouri… am avut o prietena care in fiecare an de ziua mea imi facea cadou bibelouri… :-<
Vai, Dalia, ce m-ai facut sa rad! Saraca pernuta, cum a luat ea calea gunoiului! Cred ca a fost printre primele griji :))
Si eu primeam de la o tipa numai plusuri. Chiar daca eram in liceu si… puii mei, putea sa imi ia un creion de ochi, o mascara… 🙂
E funny faza asta, dar cand o patesti tu deja se cam schimba treaba. Am primit, nu de la iubit, o cutie imensa cat jumatate biroul si mai ciudat era ca n-am putut-o ridica de jos :)) E un bibelou mare, dar foarte, foarte MARE cu o tigroaica cu pui inconjurati de flori. La multi aniii! Din fericire m-am socat atat de tare incat m-am blocat in prima faza, dar problema este ca eu nu stiu sa mint…Deloc!! Ma tradeaza fata instantaneu :)). A trrecut cum a trecut, au plecat, acum ce era de facut cu ditamai kitschul? A fost singura data cand am aruncat un cadou, lucru care mi se pare odios, dar ce sa fac? Nici sa-l dau mai departe nu concepem. Si la cat era de mare si de greu sigur a costat o gramada. :)) Faza si mai tare e ca nu l-am aruncat la containerul din zona pt ca si respectivii stateau in zona, asa ca m-am dus in capatul celalalt al orasului. :)) Era in cutie, normal ca nu se vedea, dar eu ma simteam vinovata pt gestul pe care urma sal fac, asa ca…:)) Mda..
O sa ma uit pe site-ul cu ceasuri de perete. Fratele meu isi doreste unul de mult timp
Oo, Doamne! :))) S-or fi gandit ca iti faci casa si ca il pui la poarta sau in gradina :))
Mie ceasul mi se pare super, mi-ar placea sa am pe perete ceva de la iubitul meu. Ai idee de unde-l putem lua?
Il gasesti aici http://www.ilux.ro/cadouri-casa-decoratiuni/ceasuri-perete.html
🙂