Bună dimineaţa!

Vă invit să ne continuăm plimbarea prin România noastră frumoasă. Tocmai am plecat din Băile Herculane şi ne îndreptăm către Cazanele Dunării.

Ajungem acolo trecând prin Orşova şi vedem pe pod, în dreapta, statuia lui Decebal. Chipul lui Decebal are dimensiunile de 40 m – inălțime și 25 m – lățime – nu aveţi cum să îl rataţi.

Cazanele sunt un sector din defileul Dunării la trecerea prin Munții Carpați. Au o lungime de circa 9 de km. În unele locuri Dunărea se îngustează până la 230 m, îngreunând navigația. Fluviul este mărginit de pereți verticali, stâncoși. Adâncimi maxime de circa 75 m. În sectorul Cazanelor viteza de scurgere a apei depășește 5 m/s.

Cazanele Mari au o lungime de aproximativ 4 km, încadrându-se între masivele Ciucarul Mare (pe teritoriul României) și Veliki Strbac (Serbia).

La baza peretelui de calcar ce flanchează această porțiune a Cazanelor Mari există două cavități: peșterile Gura Ponicovei și Veterani.

Cazanele Mici se întind pe o lungime de aproximativ 3 km, fiind sunt pozitionate între masivele Ciucarul Mic (România) și Mali Strbac (Serbia).

Cazanele Dunării și masivele Ciucarul Mare / Ciucarul Mic fac parte din Parcul Natural Porțile de Fier. Aproape de golful Mraconia, se poate observa, săpat in stâncă, chipul lui Decebal, statuia lui Decebal având dimensiunile 40 m – inălțime și 25 m – lățime. (sursa: wikipedia)

Parcăm şi întrebăm de unde putem lua bărcuţa pentru o plimbare pe Dunăre, prin Cazane.

De ce vrem să ne plimbăm cu barca prin Cazane?
Pentru că aşa putem vizita peştera Veterani şi grota Ponicova. În plus, e foarte fain să vezi cum Dunărea desparte cele două ţări.

Se spune că în trecut curenţii erau atât de puternici, încât părea că o persoană fierbe apă. Şi clocotul şi freamătul apei în fierbere era asemănat de localnici cu curenţii, aşa că denumirea şi comparaţia au fost imediat decise.

Nu rataţi plimbarea prin Cazanele Dunării!

Clisura Dunării

Intrare in peştera Veterani: acces 6 lei / persoana.

Veţi vizita şi grota, însă cu barca.

După această plimbare de aproximativ două ore, ne-am pozat încă o dată cu Decebal şi-am fugit către cascada Bigăr.

Cascada Bigăr, situată în apropiere de Bozovici, Caraş-Severin, în Parcul Naţional Cheile Nerei-Beuşniţa, este una dintre cele mai spectaculoase căderi de apă din lume, potrivit site-ul The World Georgaphy care a inclus căderea de apă într-un top al cascadelor ieşite din comun din toată lumea, în 2013.

O veţi găsi în cadrul unui popas – nu aveţi cum să rataţi poarta mare de lemn dacă veniţi dinspre Oraviţa. Din sens ivers, va trebui să opriţi un pic mai în faţă, în parcarea amenajată şi să vă deplasaţi pe jos. Neştiind de acest loc amenajat, am oprit lângă o altă maşină şi am intrat.

Teoretic, se plăteşte taxă de acces de 6 lei – practic, noi nu am plătit, pentru că nu era nimeni la poartă.

Cascada Bigăr se află fix în dreapta podului, deci nu aveţi de mers decât câţiva paşi până la ea.

Este o cascadă frumoasă, însă eu am fost dezamagită pentru că nu am regăsit albastrul din fotografiile de pe internet. Probabil nu bătea soarele aşa cum trebuia (fiind seară).

Tot la cascadă puteţi înainta către izbucul Bigăr şi dacă traversaţo râul pe pietre sau prin apa rece ca gheaţa (nu ştiu ce a fost în capul meu…….), ajungeţi la o mică peşteră. Nimic impresionant, am pierdut timpul degeaba. Mai ales trecând cu picioarele prin apă…

Deja se făcuse 21 seara şi am plecat pentru a găsi un loc în care să luam cina şi să ne cazam. Aşa am ajuns la Anina, un oraş întins pe câţiva km, în care locuitorii aveau impresia că le spunem o glumă proastă când întrebam de cazare.

-Aici? Cazare? Restaurant? Acum? Aici??…

Am întors de câteva ori la indicaţiile lor, mi-am făcut o mulţime de nervi şi tot nu am găsit nimic de mâncare. Deja cazare era next level.

Aşa că am oprit la un magazin şi ne-am luat nişte prostii şi-am decis să mergem în Reşiţa. Oraş mai mare, nu aveam cum să nu găsim cazare acolo!

Bineînteles că s-a repetat întâmplarea. Reşiţa mi s-a părut oraş mort. La ora 22-23 nu am găsit nimic deschis. Ce restaurant, ce mofturi? Abia am găsit o cazare la un castel (ceva de genul de numea) al cărui şef avea înclinaţii clare spre obiecte mari şi aurite. Cât mai aurite. Un loc deloc primitor, dar cea mai bună variantă după hotelul Rogge, unde cazarea era 60 euro pe noapte. Dădeam şi atât, decât să dorm în maşină, numai că aici era nuntă şi parcă eram eu mireasă, aşa agitaţie se simţea..

Ne-am întors, aşa cum spuneam la Club Castel, unde dUamna ne-a spus că n-au bucătărie, că e bucătăreasa în concediu. Doamne iartă-mă, dacă venea cineva la uşa mea şi întreba de mâncare, zău că îi fierbeam un cartof, prăjeam un ou.. oameni suntem, vorba aceea; dar n-a fost cazul aici. Aşa că am mâncat ce mai aveam prin maşină şi somn.

Aici se încheie şi acest episod, vă aştept cu următorul sâmbăta viitoare!