“-Ai stat toată după amiaza în bucătărie? Eşti o proastă.”
…mi-au trebuit vreo câteva secunde pentru a înţelege că femeia asta, care mă văzuse de maxim trei ori în viaţa ei, se bagă într-o discuţie şi îmi spune verde-n faţă că-s proastă. Poate că acum vreo 20 de ani aş fi sărit cu gura “-….ba tu eşti o proastă şi o să te spun lu’ fratele meu!” (opţional tras de codiţe), însă acum, prin prisma semnăturii timpului de pe pielea mea, am decis să abordez altfel problema. În fond, asta îmi mirosea de la o poştă a frustrare şi răutate gratuită.
Aşa că am lăsat ceea ce făceam, şi am privit-o cu atenţie. Cu ochi care studiază şi caută, aşa cum căutau mâinile ţigănuşului în rucsacul meu astă-vară.
“Remorca”, căci aşa o numeşte cu zâmbet veşted prietena noastră comună, e o fată bătrână. Aşa zice ea, de fapt, pentru că nu ne despart decât câţiva ani. Şi Doamne iartă, la vârsta noastră (ea e trecută uşor de 30) numai etichetă de fată bătrână nu porţi în buzunar. Dar aşa se autointitulează şi aşa se compătimeşte mereu. Niciodată nu a reuşit să aibă un bărbat al ei mai mult de câteva luni, pentru că toţi sunt nişte măgari. Şi nici nu mai speră, de fapt.
Nu ştiu cum de-am ajuns eu în aceeaşi încăpere cu persoana asta, însă făcând legătura cu poveştile care mi-au trecut pe lângă urechi şi ale căror protagonistă era, am devenit curioasă. Oare de ce replica asta atât de acidă? Aşa că m-am uitat la ea, am zâmbit şi am rugat-o să îmi explice un pic de ce aş fi eu proastă pentru că fac ceva care mă relaxează, mă deconectează şi care, mai mult, îi bucură şi pe cei din jur (asta aşa, pe scurt, că m-a întrerupt înainte de a termina fraza).
Aşa a început Dana să-mi explice despre cum a găti e o pierdere de vreme. Şi de resurse. Şi de timp. Adicătelea stau eu – deja era atac direct, că tot am recunoscut odioasa faptă din weekend-ul ce tomcai trecuse – cu ale mele cosiţe blonde în aburii aia din bucătărie şi mă îmbâcsesc pe măsura fiecărei secunde care se scurge. Mă bucur de scorţişoara parfumată cât timp fac o plăcintă cu mere, dar pe cealaltă parte, mirosul ăsta mi se imprimă în piele. Cum să miroşi a tocăniţă, când la vârsta mea ar trebui să eman prin toţi porii doar Chanel? Există zeci de restaurante: azi chinezesc, mâine japonez, poimâine turcesc şi eu fac muffins cu brânză sărată!? Aş putea să mă duc la mall, aş putea să mă duc la sală, aş putea să mă duc la solar, să îmi fac manichiura (-Uite, nici măcar manichiura nu o ai făcută!!) – în sfârşit, toate lucrurile astea la modă.
Şi eu stau şi fac sarmale. (Dana nu ştie că nu am făcut până acum sarmale, dar o las să îşi întindă ofurile în continuare pe sârma fărădelegilor mele).
Începe să-mi dea şi alte exemple de moduri în care aş putea să îmi petrece timpul mult mai plăcut decât la cratiţă. Deja am impresia că duce o luptă aprigă prin care vrea să mă convingă că bucătăria e doar loc de pelerinaj în care pui cana din care ai sorbit cafeaua la spălătorul de vase, apeşi butonul on şi fugi fără să te mai uiţi în urmă. Şi tot îmi spune cât de inutil e să găteşti, pentru că viaţa e scurtă.
Vorbeşte mult fata asta. Şi prost. Dar eu nu mă plictisesc, pentru că vreau să văd până unde ajunge.
Ei, şi uite unde ajunge: la frânturi din copilăria ei. La serile în care o aştepta pe maică-sa să vină de la serviciu, ca să o ducă la cantină şi să mănânce amândouă. La cico-ul şi prăjitura mâncată în fiecare weekend la cofetăria de vizavi de Central, pe care până şi eu mi-o amintesc. Şi încet-încet, ceaţa se duce. Deci Dănuţa asta a mea, aşa convinsă că îmi mănânc aiurea tinereţea în bucătărie, n-a vazut-o niciodată pe maică-sa pregătind o supă. Bunici n-a avut, aşa că tot ce îşi aminteşte de când era mică erau comenzile, praznicele, cantinele şi rarele mese pe la vecine. Mai apoi, în studenţie, pachetele colegilor din care se înfrupta uneori. Numai că atunci nu putea să le spună ălora că mamele lor sunt proaste că gătesc şi că le trimit mâncare. În schimb, le mulţumea.
Într-un fel, i-am înţeles pledoaria. Era şi este o femeie care nu a avut niciodată pe cineva care să o aştepte cu un bol cald de supă de pui, proaspăt făcută, în care pătrunjelul e o nebunie verde, parfumată. Şi din motivul acesta, viaţa ei mi s-a părut oarecum goală. Copilul căruia i-au lipsit multe demult (nu vorbim aici doar de mâncare gătită în casă) refulează ca adult. A strâns atâtea lipsuri, iar acum le preface în săgeţi.
Oare aşa greu o fi să încerci să găteşti ceva? Nu pentru tine, că poate nu ai chef de paste deşi toată familia vrea fix paste, ci pentru ei. Ia copilaşul lângă tine şi fă un banal pudding. Lasă-l să amestece el, vorbeşte-i despre procedeu, oferă-i timpul tău. Decât să îi arunci telecomanda în braţe, ia-l (sau ia-o) cu tine în bucătărie. Nu trebuie să fii expertă, trebuie doar să vrei. Sunt atâtea reţete în imagini – am şi eu – şi cu alea chiar nu ai cum să dai greş!
…încerc să evit cât pot subiectul când o mai văd pe Dana, pentru că nu are cum să înţeleagă. Sau mai bine spus, nu vrea, pentru că deja deţine dreptatea absolută. Şi mă întreb: oare eu ce fac bun în weekend-ul care vine?
Asa ma obosesc subiectele de genul. A devenit un trend acum sa facem toate pe mironositele ce nu isi irosesc timpul gatind, spaland sau oriec alt tip de cativitate de genul. Am ajuns sa fim ironizate daca am indraznit sa spunem ca aseara am facurt o supa cu cele mai pufoase galuste ever in loc sa mergem la mall. ok nu am nici o problema cu cele ce aleg sa nu stea in bucatarie, bravo lor dar nu accept sa fiu criticata ca aleg sa gatesc pentru mine si pentru cei de langa mine. Nici nu ma complic sa le explic cat de fericita sunt cand stau 3 ore in bucatarie si la final iese o nebunie delicioasa. Dar asa e cu madamele astea ce ragaie curcubeie si trag basini cu iz de Coco Chanel.
Vai, Tina, ce m-ai facut sa rad :)) Dar ai mare dreptate. Acum e ciudat sa spui ca ai gatit sau mai mult, sa pui o poza cu asa ceva pe undeva. In loc sa fii pe boxe in bambu, tu faci placinta cu dovleac (mwai, ce bine suna, ca tot e sezonul!)
Dar stii cum e, e loc pentru fiecare sub soare. Eu ma declar mai incantata daca imi petrec timpul asa intr-o sambata seara decat intr-un club. Nu zic, e ok si ala, dar… placerea e mult mai mare cand ma ocup de o pasiune in tihna. Fie ca gatesc, scriu pe blog, citesc si asa mai departe.
Si bine ca mi-ai facut tu acum pofta de supa cu galuste… chiar azi ma gandeam ca n-am mai facut de mult!
Trebuie sa acceptam ca suntem diferiti.Mie imi place tare mult sa gatesc, desi pana sa ajung la facultate nu pusesem mana pe o cratita (trist, I know).Dar nevoia m-a invatat si acum imi face placere sa gatesc, mai ales in weekend cand ma pot intinde cat vreau si pot gati 2 feluri plus desert.Dar sunt si persoane care nu vor sa gateasca , sau prefera sa dea banii in oras. Am si prietene din astea si le respect decizia, desi nu sunt de acord cu ea. Pana la urma , fiecare face cum vrea/cum e invatat…Spor la gatit sa ai!
Mada, nu e trist. Cand stai cu parintii nu prea faci mancare, ca deh, asta face mama. Nici eu nu ma rupeam acasa, insa am vazut=o foarte des gatind si de asta mi s=a parut si mi se pare ceva normal.
Chiar daca mi-as permite sa mananc numai in oras, parca nu ar fi chiar ok sa stau de fiecare data incorsetata acolo, teapana intr-un scaun, cu atata lume in jur. Ifose de-ale mele :))
Bineinteles ca respect tuturor decizia de a gati sau nu, dar de aici si pana la a ma pune la zid ca fac asta e drum lung 🙂
Pupici si multumesc la fel!
Credeam ca o sa spui intr-un final ca Dana si-a dat seama ca a facut o remarca proasta. 😀 Dar se pare ca ea este in continuare ferm convinsa ca ceea ce sustine, ar trebui sa se aplice pentru fiecare femeie in parte, nu? Hmm…eu nu obisnuiesc sa gatesc, dar asta pentru ca locuiesc cu soacra mea, care este cea mai buna din lume si ma scuteste de gatit, pentru ca ea e casnica. 😀 Dar sigur ca nu sunt de acord cu ce spune Dana si sunt perfect de acord cu tine, gatesti pentru ca vrei sa-i faci pe ceilalti fericiti, oferindu-le mici placeri. Si eu ii fac sotului clatite ori de cate ori pofteste 😀
Clatite? Yummy! Azi am facut inventarul la dulceata, ca tot mi-a trimis mama si parca se cer niste clatite. Numai ca as face varianta americana, pancakes alea… a incercat? 🙂 Eu am o reteta pe blog si pe principiul “eu propun retete, eu le fac”, mereu ma intorc la ea :))
Esti norocoasa daca ai pe cineva care sa iti gateasca. Si sa mai iti si placa! 🙂
Asa este, chiar sunt o norocoasa! Soacra mea gateste foarte bine! 😀 N-am incercat clatitele de care spui tu, sotul este fan al celor traditionale, insa nu umplute cu gem ci cu Nutella si banane 😀
🙂 Sa le incerci si pe acestea! desi astea mi se par ca merg mult mai bine cu sirop de artar. Puteti incerca si nutella+banane :).
Si eu tot spun ca fac clatite de vreo cateva zile, dar abia am apucat sa fac o supa de pui cu galuste. Sunt un pic racita si nu imi arde decat de stat in pat, cat pot mai mult.
Seara buna, Amy! 🙂
Si o mai cheama si Dana. :)) Trist.
Doamne cat imi place sa gatesc! Nu gatesc nici mult nici multe, ca suntem doua femei in casa si mama detine controlul in bucatarie, dar cand pun mana pe aragaz e un moment de rasfat si relaxare. Nu stiu sa gatesc multe feluri, o pasta, o ciorba, o ciulama. Dar important e ca imi place si nu vad asta ca pe un chin.
Deci Dana asta a ta e o trista si o frustrata…
Mda, trebuia s-o botez, nu? Dar nu cred ca traieste in onlain foarte mult. Drept sa iti zic, credeam ca numai mie mi se pare ca e o fiinta trista si frustrata si c-o sa trebuiasca sa ma feresc de rosii. There is still hope, sunt si eu cat de cat normala :)))
Eu in locul ei as spune WOW! E de admirat ca fete ca noi stau si mai gatesc in era asta a vitezei, in care traim. Ba chiar si capitolul “barbat” merge foarte bine cu o farfurie de mancare proaspata sau cu o prajitura de casa, gata scoasa din cuptor. Se pot utiliza in loc de preludiu, dar de unde sa stie Dana…ca doar e desteapta si nu gateste…si barbatii sunt magari. Patetic!
Eu nu stiu cum reusesc mamicile sa se descurce. Cu job, cu copil/copii mici, cu gatit, cu casa, cumparaturi, facturi, alergatura… Doamne! Unele femei sunt eroine. Si cand le vezi ca mai si scot ceva bun din cuptor… Chapeau!
Ai dreptate, si barbatu’ iese azi la cina, maine la pranz, poimaine la micul dejun… dar cred ca odata si odata i se apleaca de asteptat comenzi pe la mese. Sau cine stie? O fi si el vreun Dan 🙂
Pacat exista persoane care considera ca o femeie care gateste e proasta si ca e mult mai important sa fii machiata, imbracata pompos si cu manichiura facuta. Nu neg ca o femeie nu trebuie sa se respecte si sa se ingrijeasca, dar o femeie care face asta si pe deasupra are si niste maini de aur in bucatarie este o zeita ;))
Ce gatim in weekend? Eu voi face o prajitura aromata cu coaja de lamaie si portocala 🙂
Andreea, cam asta e societatea in care traim si incotro ne indreptam. Se promoveaza urcatul pe mese si masinile care au niste preturi ametitoare? Nu conteaza, ne amanetam casa, pisica, bunica, orice numai ca sa avem si noi asa ceva! Din pacate lucruri firesti incep sa isi piarda din importanta. E mai simplu sa mananci in oras sau sa arunci un semipreparat in cuptor, recunosc. Insa pe termen lung, asta o sa se vada.
Pe mine ma socheaza cati copii sunt la MC… oare de ce sunt copiii aia la MC? Pentru ca mami e prea ocupata sau pentru ca nu are chef/nu stie sa gateasca? Pai cum ziceam in articol, sunt zeci de retete in imagini. Daca nu face pentru ea, sa faca macar pentru copil!
Ca sa nu iti spun ca mai nou si cateii merg la MC… sa-mi cada fata, nu alta, cand am vazut-o pe una dand animalului asa ceva.
Vai de noi si de ei, ca nu au cum sa aleaga!
Eu as face o budinca de orez cu portocale… E cam lunga lista mea pentru weekendul asta :)) Bine ca s-au anuntat musafiri, asa ca pot sa ma desfasor in voie 😀
Pai daca nu a avut parte de mancare gatita in casa, burind geamurile…cum sa inteleaga?
Mie imi place sa gatesc si abia astept sa ma mut cu al meu, sa facem noi ce ne dorim! Sa testam chestii, sa ne jucam cu aromele….e ceva frumos!
Am facut o data prajitura Tres Leches…nu vrei sa stii cat de repede s-a dus!!! Super buna si extrem de usor de realizat! Asa imi place mie sa fac ceva dulce…:D
Pupici si….ce mai gatesti bun?:)
Tres leches e sigur cu lapte condensat dupa cum suna, nu? 🙂
Iti tin pumnii sa va mutati cat mai repede la casuta voastra!
Eu inca nu am stabilit pentru weekend, dar lista e destul de lunga. Mai ales ca o sa am musafiri, asa cum spuneam mai sus 🙂
Pupici, sweetie!
Oameni-s tare amari cateodata. Sau foarte nereceptivi la ideea ca placerile sunt diferite de la o persoana la alta. Eu nu stiu sa gatesc mare lucru (poate doar sushi si mancare chinezeasca) dar ma duc cu placere sa fac cate ceva pentru prietenul meu / prieteni cand simt ca ar fi fain. Sau ma pun la taiat ceva ceva pe acolo.. mi se pare mult mai calitativ timpul acela petrecut cu cineva (chiar daca stai sa tai legume pentru tocanita) decat sa stau singura in fata TV-ului (presupunand ca as avea unul :)) )
Oh, ce dragut! Mancare chinezeasca? Ma iei la tine? 🙂 Imi place mult, insa niciodata nu m-am incumetat sa o fac. Am mai facut indiana, mai ales ca am gasit un sos foarte bun si adaug doar cateva ingrediente si e gata.
You’re my type, i like you 🙂
Pupici!
Asta e scoasă din cântecul cu ”tu miroși a flori de măr, iar eu miros a tocăniță”. Răspunsul fiind: CU MARE DRAG.
Haha, chiar ca, Laura!
Esti un om frumos, stii?
Oh Doamne, peste cate femei frustrate am dat si eu, dar sa-mi zica vreuna verde in fata ca-s proasta pentru ca imi place sa gatesc? Asta e ceva nou :))
Chiar in seara asta am facut o placinta cu dovleac, mere si scortisoara, si s-a parfumat toata casa. Acum 5 minute cand m-am dus in bucatarie sa vad cat a mai ramas de la pofticiosii mei, observ ca au mai ramas doua portioare. Cand vine fratele mai mare si mama sa te pupe in timp ce tu lucrezi la calculator, te umpli toata de bucurie. Nu cred ca a contat ca mi-am “pierdut” cateva ore pentru aluat, apoi stai si curata dovleacul, da tot pe razatoare, mai un accident sau doua . . .cat a contat acele gesturi mici si zambete mari pe care le-am primit. Daca esti proasta pentru ca ii faci pe oamenii dragi sa zambeasca, then so be it! Prefer placinta mea decat o tura prin mall. E clar, am imbatranit si inca n-am dat de pragul de 30! :)))))
Eva, ce frumos ai scris tu aici 🙂 ai tai sunt tare norocosi sa te aiba! Eu n-am apucat sa fac placinta cu dovleac anul acesta, pentru ca am avut mere si se stricau si era pacat de ele, asa ca am toooot prestat placinta cu mere. Insa la cuptor am bagat gutui, tiiii ce aroma!
Ce trista mi se pare femeia asta, Dana. Ce sa zic, pana sa ma mut cu al meu nu stiu daca am gatit de 10 ori. Acasa la mama facea ea mai toata treaba si eu nici nu ma chinuiam prea mult cu mancatul (nici acum nu o fac). Dar ce satisfactie iti da un “iar ai facut pastele alea geniale”, “ce buna a iesit mancarea”, “wow, ce ai pus in prajitura asta?” si lista poate continua, ca eu sunt proasta aia care petrece multe dupa amiezi in bucatarie – si o fac cu drag!
P.S. Eu am pe lista o varza calita cu carnati picanti (mai degraba pentru el), paste cu somon si ceva dulce (ma mai gandesc)
That’s my girl! 🙂
Spor la gatit! Eu as vrea sa fac mai intai curat, dar cu evenimentul de azi noapte parca nu sunt buna de nimic. Trebuie sa ma mobilizez, totusi… 🙁