Mi-ar plăcea să am o clonă. Una care să stea pe o plajă din Mauritius sau din Mexic cu o nucă de cocos rece alături şi cu 100000 de cărţi. Da, mi-ar plăcea să citesc şi sper că această dorinţă îmi va fi îndeplinită cândva.

Însă până atunci, vă scriu despre ce cărţi am mai citit în ultima perioadă – în limita timpului de mămică disponibil.

Ce a lăsat în urma ei – Elle Marie Wiseman. După ce am citit această carte, am avut nevoie de o pauză ca să o diger. Nu este prima cu care mi s-a întâmplat aşa. M-a afectat destul de mult, poate pentru că o parte din acţiune se petrece într-un azil. Sau mai bine spus, într-un spital de boli mintale.

Întâmplarea face ca şi eu să merg o dată într-un astfel de loc, acum vreo 15 ani. Şi acum, dacă închid ochii, îmi amintesc ochii albaştri ai unui pacient. Ochi care m-au privit atât de intens şi de pătrunzător, de m-au răscolit…

Dar revenind la Ce-a lăsat în urma ei, cartea este construită pe două planuri. Pe de o parte, ilustrează viaţa Clarei, o tânără care se îndrăgosteşte de un italian emigrant în SUA. Rămâne însărcinată şi este închisă în azil de părinţii ei, care nu acceptă o asemenea relaţie în ruptul capului… Puterea Clarei e fascinantă: speră că iubitul ei o va salva şi că la un moment dat vor fi împreună toţi trei, fericiţi.

A doua poveste prezentată în carte este a lui Izzy, o adolescentă care trăieşte o altă dramă: aceea de a fi mutată de la familie la familie, fiind în program de protecţie a minorilor, după ce mama ei l-a împuşcat pe tată. Când în sfârşit pare să ajungă în plasament la o familie care o acceptă aşa cum e şi care îi întinde mâna, apare un jurnal vechi. Aţi ghicit probabil: jurnalul Clarei. Piesă cu piesă, Izzy încearcă să rezolve misterul şi asta o ajută şi în viaţa personală.

Poveştile Clarei şi a lui Izzy se desfăşoară în paralel, ţinându-ne efectiv cu sufletul la gură. Cum să trăieşti tu, om sănătos din toate punctele de vedere, într-un azil, înconjurat de oameni bolnavi? Doamne, ce dramă! (iar vă spun despre cât de importantă e libertatea noastră…)
Vă invit să citiţi şi voi cartea pentru a dezlega acest mister şi pentru a afla care a fost rotiţa care a mişcat atât timp angrenajul acela uzat.
Romanul Ce-a lăsat în urma ei de Elle Marie Wiseman poate fi comandat de aici.

Ce să le spunem copiilor – Francois Dolto.
Mi s-a părut foarte interesant titlul. Iar subtitulirile: Când sunt foarte mici, când sunt bolnavi, când se bucură, când sunt trişti, m-a convins.
Am citit primele 10 pagini şi mi-am dat seama că nu pot să o las din mâini. Aşa că am rugat Fundiţa să se joace pe lângă mine, cât a dormit am citit… şi chiar m-am trezit la 5 dimineaţa pentru a o termina. Pur şi simplu m-a fascinat.
Francois Dolto are o experienţă vastă în lucrul cu copiii de toate vârstele şi clasele sociale, dar şi cu tutori, părinţi, medici. Este o psihanalistă franceză celebră, pediatră. Cumva, am rezonat cu multe lucruri prezentate în această carte. De exemplu, este foarte important să le spunem copiilor adevărul pe înţelesul lor. Lucru cu care eu sunt total de acord – de aceea nici nu i-am ascuns lui Ingrid faptul că DeeDee a murit. Sau că părinţii se despart. Sau că unele lucruri pe care le fac ne supără. Copiii au nevoie de adevăr, indiferent care ar fi el, şi dreptul de a-l primi.
Cartea este de fapt o sumă de întrebări şi răspunsuri pentru cei care lucrează în învăţământ, asistenţă socială, dar şi pentru părinţi.
O găsiţi aici.

Bărbatul care n-a mai sunat – Rosie Walsh. Iată încă un roman care m-a prins pur şi simplu şi pe care l-am citit într-o zi şi o noapte. Bine, încă de cum am citit titlul am fost intrigată. Cum adică n-a mai sunat? Dar de ce n-a mai sunat?
Fix asta se întreabă şi Sarah, după ce petrece şapte zile cu un bărbat pe care îl întâlneşte în oraşul copilăriei ei. Şapte zile perfecte, în care se îndrăgostesc iremediabil unul de altul. Şi totuşi… el nu mai sună, nu mai dă niciun semn, nu îi răspunde mesajelor de pe Facebook. Nimic…
Oare ce s-a întâmplat cu Eddie? Ce a aflat atât de grav încât a închis orice cale de comunicare cu Sarah, femeia pe care o iubeşte atât de mult?
Vă invit să aflaţi voi! Puteţi comanda cartea de aici, momentan are şi o reducere de 40%.

Şi dacă tot m-am apucat de povestit despre cărţi, trebuie să vă spun şi despre una pe care… nu am citit-o până la final. Pur şi simplu nu m-a convins să o termin. Am ajuns pe la jumătatea ei, însă mi s-a părut plictisitoare. De ce aş citi o carte plictisitoare, când pe lume există atâtea care mă pot provoca să visez, să călătoresc, să descopăr, să sufăr, să mă bucur, să evoluez, să învăţ, să mă autodepăşesc? Ok, are şi câteva părţi interesante, însă este o poveste a cuiva care a muncit pe brânci pentru a absolvi, care s-a angajat într-un loc respectabil. Mai apoi s-a căsătorit şi a jonglat cu serviciu, casă, copii – dar oare câte mame nu fac asta? Eventual singure, fără bone sau alt ajutor? Nu mă înţelegeţi greşit, apreciez munca, sacrificiul, oamenii valoroşi – însă nu m-am putut identifica decât parţial cu zecile de mii de voci care ridică în slăvi această carte.
Presiunea, nemulţumirile, panica, aşteptarea, emoţiile şi marile provocări apar în familie pe măsură ce soţul avansează în cariera politică. Îmi pare rău, Michelle, dar nu m-ai convins să te descopăr până la ultima pagină.
Dacă pe voi vă tentează Povestea mea – Michelle Obama, o găsiţi aici.

Cel mai iubit dintre pământeni – Marin Preda. Abia acum ai citit-o? Poate că veţi spune. Păi da, acum am reuşit să citesc toate trei părţile. Îmi amintesc vag că am mai început-o cândva prin liceu, dar mi s-a părut greoaie cu toate detaliile şi cu toată filosofia ei… Nu eram pregătită, pur şi simplu.
Ei, altfel a stat treaba acum. Am devorat povestea lui Victor Petrini şi cel mai mult m-a impresionat felul în care şi-a descris relaţia cu Matilda şi cu prietenii. Nu am găsit multe cărţi în care sentimentele, frământările interioare, gândurile şi emoţiile să fi fost aşa bine creionate.
Şi de ce Cel mai iubit dintre pământeni? Că săracul de el a trecut prin atâtea… muncă silnică fără vină, necazuri, gânduri negre… Să fi folosit Marin Preda acest titlu în mod peiorativ?
Descoperiţi voi – fără dar şi poate, romanul este o capodoperă care trebuie citită de fiecare dintre noi. Dacă nu îl aveţi deja în bibliotecă, îl puteţi comanda online de aici.

În acest moment am început Casa bântuită, aşa că va fi prima pe care o voi menţiona în următorul articol de acest tip.

Citeşte alte articole din seria “Ce cărţi am citit în ultima perioadă“

Voi ce cărţi aţi mai citit în ultima perioadă?

Vă pup şi vă trimit un zâmbet!