Pentru tine, o zi banală.
Pentru mine, una care mi-a schimbat viața.
Din amalgamul de emoții, de amintiri vizuale, olfactive, auditive, senzoriale, sentimente și trăiri întortocheate, nebănuite, exaltante și la polul opus, găunoase, trei e cifra magică. Fix trei lucruri îmi vin în gând când închid ochii și mă gândesc la….
23 iunie 2016.
Stau intinsă pe masa rece și tare și aștept.

Aud medicul întrând în sala de operații fredonând. -O să fie bine, îmi zic în gând. Sunt într-un spital. O să fie bine. Și nici nu va dura mult.

Simt că o parte din mine este luată. Pentru todeauna, ca să devină ea însăși parte. Om. Chiar simt, da, așa că întorc capul spre dreapta și aștept încordată să aud primul strigăt… Îmi șiroiesc lacrimile pe față, nu pot să le controlez. Nici nu vreau, nici nu încerc. Mi-o aduce o asistentă să o văd. Și tot plang, că uite ce minune s-a întâmplat…
Urmăresc asistenta care mi-o ia prea repede și mă concentrez. Poate o mai văd puțin, vreau să îi simt mirosul, să îi văd pielea și să o las să îmi cuprindă cu mâna ei mica un deget. Avidă de contactul cu ea, aud totuși ceva.

Ați fost atente vreodată la cum turnați apa în pahar, atunci când vă este tare sete? Sau ați urmărit vreodată apa dintr-o cascadă, înainte să curgă în gol? Ați văzut tumultul, hotărârea? V-ați gândit că este un proces iremediabil? Curge și nu se mai întoarce. Am realizat într-o fracțiune de secundă:
…ce gâlgâia nu era apă, ci sângele meu.

Instinctul de supraviețuire a preluat controlul. Cum, așa curge sângele meu? Al meu să fie? Aș fi vrut să mă ridic, să văd exact ce se întâmplă. Să pun un pansament, să fac ceva, numai ca să se opreasă. Tot curge și curge și văd siluetele albe agitându-se pe lângă mine.

– Liniștește-te…
– Mai repede!!
– Calmă…

Luminile pălesc. Întorc iar capul, de data asta spre stânga.
Câlcâie roz… le văd, sunt la câțiva metri de mine. Dau să întind mâna.
Curge… e apă? Sau e tot sângele meu?
-liniște…ște…tee… e…

…M-am trezit câteva ore mai târziu la reanimare.

Așadar, vedeți voi, să donez sânge a fost, pentru mine, mai mult decât un simplu gest nobil. A fost o rememorare pe care o simt și acum, când scriu, în piept. A fost o victorie!

Am scris povestea de mai sus (întreaga experiență a nașterii fetiței mele o găsiți pe Super-Mami.ro) ca să înțelegeți ce a însemnat pentru mine să donez sânge. Să merg în Centrul de Transfuzie Sanguină Bucureşti și să trec peste amintirea care m-a urmărit în cei 5 ani și un pic: sângele meu curgând,  gâlgâind.

Sunt foarte mândră de mine că am reușit și din acest motiv vreau să vă scriu cum a decurs întreg procesul.

Cine poate dona sânge? Conditii de admisibilitate la donarea de sange

Ce am mâncat în dimineața donării:

Mi-am făcut o omletă din două ouă și am băut nelipsita-mi cafea cu lapte. Referitor la cafea, am găsit informații contradictorii: ba că ar fi indicată, ba că nu ar fi. Dar eu am ales să o beau și în cabinet, la recoltare, mi s-a spus că da, e de bun augur să bei cafea înainte.

Cum a decurs donarea de sânge în cazul meu:

Trebuie să vă spun că am mai încercat acum vreo șapte ani să donez sânge, însă după ce am completat fișa, am aflat că nu sunt eligibilă din cauza unei intervenții chirurgicale suferite la mână în ultimele șase luni. 

Așa că acum, pentru a evita așteptarea, mi-am instalat aplicația Donorium și am făcut o programare prin intermediul ei. Am ales ora 10, ca să fiu sigură că am timp să las fata la grădiniță și să ajung la timp. Îmi doream să nu aștept deloc, pentru a nu lăsa timp anxietății să apară. Numai de ea nu mai aveam nevoie…
Experiența din trecut mi-a arătat că durează până completezi fișa și intri în toate cabinetele. În orice caz, așa mi se întâmplă mereu când merg la medic. Vreau să ajung la timp și să scap cât mai repede.

De aici și dorința de a mă programa. Din păcate însă, nu s-a ținut cont de nicio programare, deși era făcută cu cel puțin două zile înainte. Dar trecem peste – eu vreau să donez! De dimineață totul părea potrivnic oricum, pentru că ploua cu găleata. 

Însă nu am renunțat, am luat o umbrelă maaare și am plecat spre Centrul de Transfuzie Sanguină Bucureşti, aflat în apropiere de piața Victoriei.

După ce am completat fișa la recepție, am primit certificatul de donator și am fost trimisă într-un cabinet de la etaj pentru triajul medical. Acolo am discutat pe marginea fișei, am fost întrebată dacă am probleme de sănătate etc) și doctorul mi-a măsurat pulsul și tensiunea. Supriză! Pulsul meu era pe undeva pe la 30, deci mi-a spus că nu pot dona. CUM 30?! I-am arătat brățara, care arăta 110… așa că m-a trimis să mă plimb și să mai beau apă. Între timp a mai intrat o persoană în cabinet, așa că am așteptat până să intru iar. Puls normal… hai la următorul cabinet.

Nu uita: trebuie să ai la tine actul de identitate – îl vei prezenta personalului medical!

Aici am fost înțepată în deget și doamna mi-a spus pe loc grupa de sânge și RH-ul. După acest pas, am mers la un alt cabinet, cel de recoltare, unde era o altă coadă. Adio aplicație și programare… chiar o și dezinstalez, că ocupă loc degeaba pe telefon…

Am intrat, m-am așezat pe un pat și… au început asistentele să vină în jurul meu. Nu găsea venele – știu, cunosc. La naștere aveam mâinile efectiv ciuruite. S-au chinuit, au înțepat, au pipăit, iar au înțepat, s-au plâns un pic… și în final au reușit. Au fost tare drăguțe și blânde, și-au cerut scuze și mi-au explicat că venele mele…

-Măcar 350, mi-a spus una dintre ele. 

Am vrut să mă întind și să mă relaxez, dar patul era destul de incomod. Așa că am privit atentă în jur, mișcând ușor degetele de la mâna în care aveam montat acul. Încă alte cinci persoane donau odată cu mine, și sângele nostru se strângea mililitru cu mililitru în pungă…. Una dintre fetele care donau era încă întinsă, și-a scos masca, era albă la față. Și-a revenit după ce a a mai stat un pic.

Biiiiip! S-a auzit și lângă mine. De fapt, de la mine… de la aparatul meu. Reușisem să donez 450 de ml! S-au bucurat și asistentele, care nu credeau că voi reuși, dată fiind vâscozitatea sângelui (-Ar trebui să bei mai multă apă! Dar băusem un litru în ultimele două ore și în zilele de dinainte câte 2). Am mai stat 15 minute pe pat, timp în care nu am resimțit nicio amețeală sau stare de rău. Dimpotrivă. Mă simțeam fericită că am reușit – pe asta m-am axat! 

Am mulțumit, le-am promis că o să mă mai vadă și am ieșit, bucuroasă că am donat sânge.

Apoi am mers la ghișeu, de unde donatorul primește:

• tichete de masă – 6 sau 7, nu mai știu câte era. Spre surprinderea mea – și aici o să vi se pară că sunt snoabă, dar acesta este adevărul – nu am mai văzut până acum tichete de masă de 9.7 lei fiecare
• adeverință de salariat – în baza acesteia, angajatul beneficiază de o zi liberă plătită de către angajator. Pe asta o voiam eu în mod deosebit, ca să pot justifica ziua liberă
• reducere de 50% la abonamentul de transport în comun – nu am cerut detalii, am zis că nu îmi trebuie.
• am înțeles că odată cu recoltarea se pot face și analize gratuite (primești rezultatele ulterior), însă pe mine nu m-a întrebat nimeni nimic și nici nu m-am mai gândit la ele atunci.

Și asta a fost tot! 

Spre seară m-am simtit mai obosită decât de obicei, așa că pe la 19 eram deja în pat, cu o carte în brațe.

Pe lângă beneficiile materiale, trebuie să știi că sângele salvează vieți. O transfuzie de 450 ml poate salva trei vieți – cum ți se pare asta? Mie mi se pare incredibil și îmi doresc să mai donez. Până acum mi-am donat părul, dar de acum, o dată la câteva luni, voi dona și sânge.

Cât de des pot să donez sânge?

Intervalul minim între donari este de 8 săptămâni, dar numărul de donări nu trebuie să depășească 3 donări / an la femei și 4-5 donări / an la bărbați.

Pentru informații actualizate și mai detaliate, consultați pagina Centrului de Transfuzie Sanguină București.