Ultimul parfum la care mi-a rămas gândul este Borelli de la Tiziana Terenzi. Este un parfum de nișă pe care l-am încercat acum vreo două săptămâni în Afi și care… m-a convins, pe de o parte, și nu prea, pe alta. Da, știu, sunt foarte clară și afirmația este foarte cerebrală (not) dar de ce da, de ce nu – vă spun mai jos mai multe.
În primul rând, Borelli by Tiziana Terenzi este un parfum unisex lansat în 2023. Personal, nu prea îl văd purtat de bărbați, dar ph-ul pielii dictează, asta e clar.
Ce note are parfumul Borelli Tiziana Terenzi:
- Note de vârf: frangipani, bergamota de Calabria, mandarină siciliană și aldehide
- Note de mijloc: tuberoză, lăcrămioare, trandafir bulgăresc, violetă italienească și ylang-ylang;
- Note de bază: lemn de santal australian, vanilie de Madagascar, abanos, mosc și mesteacăn.
Descrierea de mai sus m-a făcut să cred că Borelli este un parfum floral, absolut divin prin alăturarea frangipaniului și a bergamotei. Și a tuberozei. Și a violetelor… însă odată testat pe piele, am simțit că notele florale sunt eclipsate de cele lemnoase. Așa mi s-a prezentat: cu lemn de santal, abanos, mosc… nicidecum cu delicata frangipani.
Borelli a fost creat în 2023 de către Paolo Terenzi. Alături de Hyakutake, el face parte din colecția Comete. Împreună cu ele, proaspăt lansate, cei doi adună peste 100 de parfumuri de nișă în portofoliu.
Eu am mai testat și Cassiopea, care mi-a plăcut mult inițial și pe care am vrut neapărat să mi-l cumpăr din România. Totuși, înainte de a face asta, am mai dat un puf la încheietură și stupoare! Nu mi-a mai plăcut absolut deloc!
Vă suneam mai sus despre Borelli că deși îmi place, nu m-a convins 100%. Pesistența lui pe piele este motivul. Nu cred că l-am mai simțit după 5-6 ore, lucru care m-a surprins având în vedere că este parfum de nișă. Dacă stau să mă gândesc, La vie est belle se simte toată ziua pe pielea mea!
Citește și alte articole din categoria Beauty – Frumusețe
Voi ați testat acest parfum? Cum vi se pare?