Nu îmi vine să cred că a trecut aproape un an de când v-am scris ce am mai citit în ultima perioadă. Partea care îmi displace este că am citit și nu am scris și uite-așa am uitat ce cărți mi-au trecut prin mână…
Doar pe ultimele le-am adunat mai jos și ca de obicei, vă scriu și câteva cuvinte despre fiecare.
Viața mincinoasă a adulților – Elena Ferrante
După ce am citit (cu sufletul la gură) Tetralogia napolitană scrisă tot de Elena Ferrante, ce a urmat a fost absolut firesc – am comandat încă două cărți scrise de ea. Deși citisem că nu s-ar mai ridica la nivelul așteptărilor create de tetralogie, am “riscat” și am început să citesc Viața mincinoasă a adulților.
Așa am făcut cunoștință cu Giovanna, o tânără care relatează la persoana 1 singular – iată, deci, un alt jurnal – crâmpeie din viața ei. O brățară misterioasă, o descoperire făcută într-o duminică în timpul unei mese, o mătușă renegată de către mama și tatăl ei. Acestea ar fi câteva cuvinte cheie din romanul care m-a făcut, clar, să recunosc stilul Elenei Ferrante.
M-a frapat modul în care s-a transpus în pielea lui Gianni (așa cum o mai alintă cei din jur pe eroina noastră) și nu de puține ori m-am întrebat: Oare și fiica mea va gândi la fel? Cum va percepe relația mea cu ea? Cum mă va percepe pe mine, de fapt, ca mamă, atunci când va fi pre- și adolescentă? Oare își va pune aceleași întrebări pe care și pe pune Giovanna când o privește pe mama ei? Pe cealaltă parte, am încercat să îmi amintesc cum eram eu la vârsta ei. Oare ce preocupări aveam? Ce simțeam? Ce mă frământa? Cum îi vedeam pe cei apropiați mie?
Așadar, mai mult decât o lectură, cartea aceasta a fost și un exercițiu pentru mine. Recunosc că finalul m-a cam lăsat în aer, aș fi vrut altceva, însă per total, chiar cred că merită și ea citită. Bineînțeles, Tetralogia napolitană este și va rămâne numărul 1, nu cred că Ferrante va mai scrie ceva la fel de bun.
Sau… aș folosi câteva cuvinte pentru a o descrie: nu totul este ceea ce pare a fi. Cu această concluzie am citit mai mult de 3/4 din carte cu sufletul la gură. Am făcut cunoștință cu Millie, personajul principal, încă din primele pagini. O fată proaspăt ieșită condiționat din închisoare, fără niciun sprijin, fără familie sau prieteni, care se zbate să supraviețuiască. Norocul îi surâde când primește job-ul de menajeră în casa superbă a familiei Winchester.
Deși totul părea minunat la interviu, cu fiecare zi ce trece, Millie înțelege de ce postul de menajară nu fusese ocupat până atunci. Nina trece rapid de la o stare la alta, jignește, atacă gratuit, iar fetița ei, Cecelia, este răzgâiată și mincinoasă. Doar soțul pare normal în această familie și culmea – cel mai chinuit!
Dar ce secret se acunde în casa lor și de ce camera minusculă în care stă Millie are cheie pe exterior, și nu pe interior, puteți afla doar citind cartea. Eu nu am lăsat-o din mâini, am citit-o în două zile (norocul meu este că am avut concediu și mi-am putut permite luxul de a citi după bunul plac).
Britney Spears – Femeia din mine
Când a apărut mișcarea #freeBritney, parcă am avut un fel de revelație. Free? Dar ce are de nu e free? Dispăruse din lumina reflectoarelor, de pe marile scene. Sau poate că am fost eu preocupată de alte lucruri și am uitat de existența ei. Hashtag-ul respectiv m-a trezit la viață și așa am aflat despre faptul că Briteny era într-un fel captivă. I-a fost furată libertatea. Chiar de către tatăl ei…
Nu pot și nu o să pot înțelege vreodată cum un părinte îi poate îngrădi libertatea copilului său. Nu ne doream și nu ne dorim noi, părinții, tot ce e mai bun pentru copiii noștri? Și atunci, ce s-a întâmplat cu ai ei? Chiar așa rău o luase Britney pe arătură? Și chiar dacă s-ar fi întâmplat asta, familia nu trebuia să o sprijine, să o ajute, să îi întindă o mână, un braț? Nimeni, nimic? Soră, mamă, prieteni… nimeni?!
M-am lămurit ce s-a întâmplat acolo și de ce citind cartea. Am aflat că relația cu Justin, perfectă în lumina reflectoarelor, era de fapt un chin pentru ea. Am aflat de sutele, miile de concerte pe care le-a susținut obligată, de lacrimile, de neputința, de durerea, de deznădejdea și de lupta ei.
Cartea „Femeia din mine” este o autobiografie curajoasă și foarte emoționantă despre dorința de a fi liberă, despre faimă, notorietate, maternitate, nevoia de a supraviețui și speranță că într-o zi totul va fi bine.
Jojo Moyes – În căutarea unui destin
Am ales această carte pentru că m-a intrigat descrierea ei:
Australia, 1946. Șase sute cincizeci de mirese pleacă în Anglia pentru a-i întâlni pe bărbații cu care s-au căsătorit în timpul războiului. Dar în locul vasului de croazieră luxos la care se așteptau, se trezesc la bordul unui portavion, alături de o mie de bărbați. Pe punțile arse de soare, vechile iubiri și promisiunile trecute devin amintiri îndepărtate, iar tensiunea ajunge la limită, pe măsură ce miresele și soții lor revin asupra hotărârilor luate. Iar pentru una dintre mirese, Frances Mackenzie, devine curând clar că uneori călătoria este mai importantă decât destinația.
Cum adică… mirese? Și dacă erau mirese, ce căutau în Australia, iar soții în Anglia? Război, război, dar cum anume s-au căsătorit? Când?
E, nici una, nici două, am împrumutat-o și m-am pus pe citit. Dar pe măsură ce am citit, am realizat că de fapt primele pagini ilustrează călătoria în India a uneia dintre vechile mirese alături de nepoata ei. Curiozitatea acesteia face ca bătrâna să fie pusă față în față cu nava – acum plină de rugină – care o purtase în tinerețe în Anglia, spre soțul ei.
Long story short, am citit cam jumătate din această carte, dar nu am putut efectiv să o termin. Lucru care mi se întâmplă foarte rar. Mi s-a părut plină de detalii, plictisitoare, obositoare. Poate din cauză că mă așteptam să înceapă altfel. Nu știu. Cert este că eu una nu am putut să ajung la esența ei.
Despre Limbajul trupului în mediul de afaceri, Cele cinci limbaje ale scuzelor și altele asemenea luate de pe Bookster nu vă mai scriu, pentru că nu știu dacă v-ar interesa. Eu le-am răsfoit la birou în rarele pauze.
Spor la citit – includ aici toate articolele din categoria Lifestyle 🙂
