DESPRE & CONTACT

AdinaArustei.Ro
  • ACASĂ
  • BEAUTY
  • CĂLĂTORII
  • LIFESTYLE ↓
    • Dietă şi exerciţii
    • Să gătim împreună!
    • Sănătate
  • ZÂMBETE ↓
    • Movisme
    • Concursuri
  • FASHION
  • ACASĂ
  • BEAUTY
  • CĂLĂTORII
  • LIFESTYLE ↓
    • Dietă şi exerciţii
    • Să gătim împreună!
    • Sănătate
  • ZÂMBETE ↓
    • Movisme
    • Concursuri
  • FASHION
octombrie 16, 2015 In Jurnale de călătorie

Turist în Rusia, Moscova – 1. Generalităţi şi lucruri musai de ştiut

Am hotărât să mergem în Moscova în doi timpi şi trei mişcări. De fapt, nici nu m-am ocupat eu de asta, pentru că programul de lucru nu mi-a permis să umblu după viză de Rusia. Dar deja intru în detalii, şi aş vrea să încep cu începutul. Cu informaţii administrative, mai exact.

Pentru a obţine viză de Rusia, aveţi nevoie de o rezervare de hotel şi bilet de avion. Noi am plecat printr-o agenţie (nu a fost mare afacere), aşa că ei ne-au furnizat documentele necesare. Am scris hotelului, ne-au trimis formulare, le-am completat şi am ataşat şi copii după paşapoarte. În următoarea zi ne-au trimis documentul necesar pentru a demonstra ambasadei că avem cazare.

Turist în Moscova, Rusia. 2. La pas prin Moscova - Ce să vizitezi în Moscova

Documentele necesare obţinerii vizei turistice pentru Rusia sunt:

    1. – paşaport valabil timp de minim 6 luni din momentul plecării
    2. – copie a primei pagini a paşaportului
    3. – chestionar pentru viză (formularul de care vă spuneam mai sus), completat, căruia i-aţi ataşat o fotografie. Formularul îl găsiţi aici.
    4. – invitaţie din partea unei agenţii turistice din Rusia sau dovadă de cazare
    5. – asigurare medicală de călătorie – noi am pus-o în dosar, dar am uitat să o luam cu noi. Am înţeles că s-ar verifica în aeroport, aşa că a trebuit să o imprimăm pe Otopeni, dar nu a întrebat nimeni de aşa ceva la sosire.
    6. – chitanţa de la bancă – dovada plăţii taxei pentru viză. Noi am plătit 46 dolari de persoană la ING. Această taxă se va plăti pe baza unui bon primit de la ambasadă şi dovada trebuie dusă neapărat în ziua eliberării bonului.
  1. Aşa cum vă spuneam mai sus, nu trebuie să mergeţi personal pentru a depune dosarul sau ridica paşapoartele cu viză.  Viza va fi eliberată în 10 zile lucrătoare de la depunere.

Turist în Rusia, Moscova - Ce să vizitezi în Moscova

Bun… acum că am depus dosarul pentru viză, hai să vedem ce facem mai departe!

Toţi cei care au auzit că plec in Moscova mi-au spus că o să ne rătăcim pe acolo, că nimeni nu vorbeşte engleză, că este folosit doar alfabetul lor. Mai mult, că totul ar fi aşa de scump, încât deja mă gândeam că trebuie să-mi amanetez pisica sau vreun rinichi pentru a face faţă cheltuielilor. Experienţa însă urma să îmi arate fix contrariul, aşa cum veţi afla din Jurnalul de călătorie.

Eu ştiu un pic de rusă (din auzite), dar nu cunosc tot alfabetul. Din acest motiv, am încercat să găsesc câteva expresii pe net pe care să le învăţ. Dar ce să vezi – am găsit numai tâmpenii, gen: “peştişorul de aur”, “vreau să zbor” sau “iubesc muzica”. Da, iubesc muzica, dar m-ar fi ajutat mai mult să găsesc câteva întrebări în ceea ce priveşte un obiectiv turistic “Cum ajung la…?” “Cât costă x…”. Foarte utile informaţiile găsite în limba română – m-au umplut de frustrare.

Aşa că am abordat altfel problema: am imprimat, în primul rând, alfabetul. Mai apoi, am imprimat un mic ghid de conversaţie şi harta metroului din Moscova, atât în limba rusă, cât şi în engleză. Câte două bucăţi din fiecare, ca să fie! Mai mult decât atât, am instalat pe telefon o aplicaţie care se numeşte Yandex Metro pentru a descâlci mai uşor staţiile. Este foarte utilă, nu ai nevoie de conexiune la internet, şi poţi introduce staţiile de plecare şi sosire, având ca rezultat cel mai scurt traseu.  Bineînţeles că am tipărit şi adresa hotelului şi cum ajungem la el.

Moscova are trei aeroporturi, iar noi urma să aterizăm pe Sheremetyevo. Compania cu care am zburat a fost Aeroflot şi totul a fost foarte ok.

Turist în Rusia, Moscova - Ce să vizitezi în Moscova

Cum ajungi din aeroport în oraş:

Am căutat iar pe net modalitatea cea mai rapidă de a ajunge în centrul oraşului.  Când am văzut ca rezultat la căutarea mea “În cazul în care dispuneţi de un avion particular şi aterizaţi pe Sheremetyevo….”, am înţeles că nici această abordare nu e bună. Păi cine naiba are avion privat şi caută să se ducă în centru cu transportul în comun? Acum serios. După lungi căutări, am găsit trei variante:

    1. Taxi. Nu ne-a interesat, pentru că era undeva în jur de 40 EUR şi nici nu era noapte, ca să fie singura soluţie. Oricum, cum ne-au văzut ieşind cu bagaj, şoferii ne-au întrebat dacă vrem să mergem cu taxi. Un simplu “nu” i-a lămurit şi m-au impresionat prin bun simţ – nu a însemnat nu, nu au insistat deloc (ori am spus eu un “nu” scorpeicesc? 🙂 ).
    2. Trenul Aeroexpress. Din ce am citit, era destul de scump. Şi iarăşi, am aterizat ziua, nu ne grăbea nimic.
    3. Mashrutka (un fel de maxi taxi local) sau autobuzul. A zis cineva… autobuz? Da! El e. 851, cum ieşi din terminal, în stânga. Sunt săgeţele, e foarte uşor de găsit. Am cumpărat de la şofer câte un card cu o călătorie (50 ruble) şi am aşteptat cuminţei să ajungem la staţia finală. Mai exact, la Rechnoy Vokzal (capăt de linie verde). Călătoria dinspre Sheremetyevo către centrul Moscovei a durat cam 45 de minute, iar cu tot cu cea de la  metrou (marcat cu M) şi pe jos până la hotel s-au adunat cam o oră jumătate. Decent, nu?

Trebuie să adaug că e musai să schimbaţi 10-20 de dolari sau euro  în aeroport, pentru că plata biletelor nu se acceptă decât ruble.

Turist în Rusia, Moscova - Ce să vizitezi în Moscova

Ce trebuie să vizitezi în Moscova: 

Noi am fost la sfârşit de iulie şi am stat 4 zile, însă cred că o săptămână ar fi fost mult mai ok. Am alergat în aceste zile cam peste tot, am făcut plimbare cu vaporaşul de Mosokva, am fost la muzee.. Dar hai să le luam pe rând. Ce trebuie neapărat să vezi în Moscova:

    1. Piaţa Roşie. Nici nu ai cum să o ratezi. Este punctul principal de atracţie şi este imensăăăăă! E plin de turişti şi noapte, şi zi, şi merită să petreceţi o zi întreagă în zonă. Cea mai apropiată staţie de metrou este  Okhotny Ryad/Охотный ряд, de pe linia Sokolnicheskaya.
    2. Biserica Sfântul Vasile, din Piaţa Roşie. De fapt, ea este simbolul Moscovei pentru mine şi datorită ei mi-am dorit să ajung acolo. Intrare 100 ruble de persoană (aici am avut reducere de student).
    3. Interiorul zidurilor Kremlin: Catedralele Kremlin (500 ruble de persoană intrarea). Cuprinde, printre altele, Catedrala Arhanghelului, Annunciation Cathedral, Muzeul de artă sec XVII. Aici puteţi petrece lejer o jumătate de zi, dar noi ne-am mişcat repede şi am stat vreo două ore. Să vă luaţia apă – în interior nu aveţi de unde!
    4. Catedrala lui Iisus Salvatorul. Cea mai apropiată staţie de metrou este Kropotkinskaya/Кропо́ткинская, de pe linia Sokolnicheskaya.
    5. Mausoleumul lui Lenin. Cea mai apropiată staţie de metrou este Okhotny Ryad/Охотный ряд , de pe linia Sokolnicheskaya.
    6. Statuia lui Petru cel Mare. Cea mai apropiată staţie de metrou este Polyanka/Полянка , de pe linia Serpukhovsko–Timiryazevskaya.
    7. Mormântul soldatului necunoscut cu flacăra care arde mereu. Cea mai apropiată staţie de metrou este Ploshchad Revolyutsii/Пло́щадь Револю́ции , de pe linia Arbatsko-Pokrovskaya.
    8. Vechea stradă Arbat. O pietonală cu agitaţie, voie bună şi tot felul de suveniruri. Baruri, restaurante, magazine – le găsiţi aici.
    9. Staţiile de metrou. Sunt superbe, însă mereu aglomerate! Neapărat de văzut:  Mayakovskaya/Маяковская, Prospekt Mira/Проспект Мира, Arbatskaya/Арба́тская, Kievskaya / Киевская, Komsomolskaya/Комсомо́льская, Novoslobodskaya/Новослободская, Belorusskaya/Белору́сская.
    10. Parcul Gorky – pentru o explozie de verde. Pare un muzeu în aer liber.

Turist în Rusia, Moscova - Ce să vizitezi în Moscova
Turist în Moscova, Rusia. 2. La pas prin Moscova - Ce să vizitezi în Moscova

Noi am bifat aceste obiective, dar am mai văzut în Moscova şi:

Turnul de TV Ostankino. Cea mai apropiată staţie de metrou este VDNKh/ВДНХ , de pe linia Kaluzhsko–Rizhskaya. Aici găsiţi singura linie de metrou suspendată din Moscova. Biletele trebuiesc cumpărate sau rezervate în avans, aşa că am mers fix degeaba până acolo. Vă sfătuiesc să luaţi un autobuz ceva către acest obiectiv, pentru că noi am spus că e aproape şi am mers pe jos. Proastă decizie!

Turist în Moscova, Rusia. 2. La pas prin Moscova - Ce să vizitezi în Moscova

Teatrul cel Mare (Balshoi Teatr).

Turist în Moscova, Rusia. 2. La pas prin Moscova - Ce să vizitezi în Moscova

Bazarul de la staţia de metrou Patrizanskaya. Fix acelaşi concept de bazar de la noi, în care găsiţi toate nebuniile: matrioşti, blănuri, magneţi… Preţurile se pot negocia.

Turist în Moscova, Rusia. 2. La pas prin Moscova - Ce să vizitezi în Moscova

Magazinul de electr-de toate de la staţia de metrou Bagrationovskaya. N-am mai văzut atâtea telefoane şi copii ale lor de când am fost în acelaşi tip de bazar în Malaezia, într-un loc asemănător. Pentru a ajunge la el, trebuie să treceţi printr-un mic bazar – alt timp de pierdut, dacă îl aveţi.

Centrul vechi al Moscovei, în goana tramvaiului 39, luat de la staţia de metrou Chistye prudy (linia roşie), până la staţia de metrou Novokuzneckaya. Veţi trece Moscova şi veţi putea să vă odihniţi un pic!

De asemenea, am făcut şi o plimbare de aproximativ o oră pe Moskva, cu vaporaşul luat de undeva de peste drum de catedrala Iisul Salvatorul. Călătoria costă 4oo rur de persoană.

Muzeele din zona Pieţei Kremlin. Am vizitat Muzeul istoric de stat Kremlin şi o expoziţie. Preţul a fost de aproximativ 350 ruble pentru fiecare.

Turist în Rusia, Moscova - Ce să vizitezi în Moscova

Mai puteţi vedea: grădina botanică, situată în apropiere de staţia de metrou Prospekt Mira. De asemenea, muzeul Armoury din Kremlin poate fi şi el vizitat, dar noi nu am făcut-o, pentru că era coadă la casa de bilete şi oricum era număr limitat şi nu am fi prins în acea zi (preţ bilet: 700 ruble). Tot aici se găseşte şi turnul lui Ivan cel Mare, care poate fi vizitat pentru 250 ruble de persoană (biletele se iau de la aceeaşi casă de unde le luaţi pe cele pentru interiorul Kremlinului).

Important de ştiut:

Dacă sunteţi studenţi, beneficiaţi de reduceri dacă aveţi cardul de student Isic. Noi am avut carnet şi legitimaţie şi ni s-au mai redus preţurile la muzee (dar nu la toate).

Turist în Rusia, Moscova - Ce să vizitezi în Moscova

Transportul în comun în Moscova este foarte bine pus la punct. Metrourile circulă de la 5.30 până la 01.30, vin cam la 2-3 minute şi există 192 de staţii! Cea mai adâncă staţie de metrou este Arbatskaya/Арба́тская – am încercat să urc scările rulante, dar pe la jumătate eram cu limba de-un cot scoasă, aşa că m-am parcat frumos pe partea dreaptă. În ceea ce priveşte preţurile, o singură călătorie costă 50 ruble, însă puteţi lua cartele cu 10 sau 20 de călătorii şi puteţi să le folosiţi în orice mijoc de transport. Noi am ales să luam 20 de călătorii, pe ultima păstrând-o pentru busul care ne-a dus înapoi la aeroport (merge). Ne-am încadrat la fix! În plus, dacă schimbaţi magistralele nu este nevoie să compostaţi din nou.

Turist în Rusia, Moscova - Ce să vizitezi în Moscova

Cum ne-am descurat cu limba rusă – sau mai bine spus, cu limba engleză în Moscova?

Se vorbeşte limba engleză în Moscova? Iarăşi, o întrebare care m-a urmărit până să ajung acolo. Răspunsul ei este (surprinzător?) DA! Se vorbeşte engleză în Moscova. Tinerii chiar ştiu şi unii s-au oprit să ne întrebe dacă avem nevoie de ajutor, văzându-ne cu harta în mână. Evident că nu întrebăm un bătrânel dacă ştie engleză, pentru că atunci da, o să ne dăm cu capul de asflat pentru că nimeni nu vorbeşte engleză. Pe mine m-a luat multă lume drept localnică şi cu greu s-au prins că nu, nu-s de-a lor. Deh, mă uitam în ochii lor adânc şi le spuneam în rusă că nu vorbesc rusă, ce-or fi zis sărmanii oameni?

Revenind: din păcate însă, la muzee nu prea găseşti informaţii în engleză. Pe unele bilete nu sunt trecute nici denumirile, nici nimic. La casele de bilete te mai înţelegi cu ei, în rest, înăuntru, Dumnezeu cu mila.Turist în Rusia, Moscova - Ce să vizitezi în Moscova

În ceea ce priveşte preţurile, aşa cum vă spuneam la început, toţi cunoscuţii mei s-au oripilat şi m-au averitzat că Moscova e foarte scumpă. Bun, cât de scumpă poate fi? Eu am rămas cu ideea că Singapore este cel mai scump loc pe care l-am vizitat. Putea fi mai scump decât Singapore? Meh, nu, chiar deloc. E drept, am dat 7 lei pe-o apă de 1 litru, dar dacă o iei dintr-un supermarket, e mai ieftină. Mai ales dacă supermarketul nu e fix în centru. O masă la restaurant a costat cam 150 de lei şi nu am fost serviţi doar cu pâine. Aşa că, din punctul meu de vedere, acesta a fost un mit. Ce e drept, am aflat de la un localnic că rubla a scăzut extrem de mult şi că la Crăciun era mai puternică de … 10 ori decât acum. Mda, deci dacă mergeam atunci şi dădeam 70 de lei pe o apă, chiar că le-aş fi dat dreptate amicilor mei!Turist în Rusia, Moscova - Ce să vizitezi în Moscova

Ei, cam acestea sunt lucrurile administrative pe care trebuie să le ştiţi dacă mergeţi în Moscova. În episodul doi vă voi povesti mai pe larg despre obiectivele turistice pe care le-am vizitat, despre alte mituri de care m-am lovit înainte de plecare (şi pe care le-am lămurit acolo) şi bineînţeles, va urma o avalanşă de fotografii – sau poate un clip, inca nu m-am hotarat!

Turist în Rusia, Moscova - Ce să vizitezi în Moscova

Vă pup şi vă trimit un zâmbet!

Citeşte şi:

Turist în Rusia, Moscova – 1. Generalităţi şi lucruri musai de ştiut

Turist în Moscova, Rusia. 2. La pas prin Moscova

Share94
Pin
94 Shares
Previous StoryNoutăţi: Revlon revine pe piaţa din România
Next StoryOndulator 8 în 1: Sapphire – Irresistible Me

Related Articles

  • Mauritius Adina Arustei (35)
    Turist în Mauritius - sezonul trei
  • ce carti am citit in ultima perioada
    Ce cărţi am mai citit în ultima perioadă - decembrie 2019

22 replies added

  1. Roxana octombrie 16, 2015 Răspunde

    Foarte interesant ! Mama mea a fost la Moscova si la Sankt Petersburg pe vremea comunistilor si mi-a povestit cat de frumos era 🙂 Imi place ca tu esti in Maldive acum si pe blog ne arati Moscova 😀

    • Adina Aruştei octombrie 16, 2015 Răspunde

      Era facut de acasa articolul, Roxi, ca nu puteam sa plec si sa las blogul balta :). Si oricum, stii ca le iau in ordine cronologica. Sau incerc… Daca as fi scris despre Maldive inainte, as uita detalii despre Moscova. 🙂
      Am auzit ca si St Petersburg e super fain, poate la vara.
      Te pup!

  2. Ira octombrie 16, 2015 Răspunde

    Ma bucur mult ca ai scris! E si Moscova pe lunga mea lista si cam de aceleasi idei m-am lovit de fiecare data cand vorbeam cu cineva despre asta: ca e scump si ca e greu cu limba. Astept si urmatorul articol, sa vad pozeee 😀

    • Adina Aruştei octombrie 17, 2015 Răspunde

      Ira, va veni si urmatorul articol, promiz. Acum ma misc ca melcul pentru ca sunt plecata si o sa raman cu toate in urma, dar mi le pun eu in ordine si facem si episodul doi.
      Pupici!

  3. Delia octombrie 16, 2015 Răspunde

    Frumos! Nu e chiar pe lista mea cu top 10 locuri de vizitat, dar trebuie sa ajung si aici candva ^_^

    • Adina Aruştei octombrie 17, 2015 Răspunde

      Delia, nici pe a mea nu era, insa imi pare rau de asta! Chiar merita <3

  4. Macy octombrie 16, 2015 Răspunde

    As vrea sa vizitez Sankt Petersburg la un moment dat. Dar ma bucur ca prin intermediul articolului tau am ajuns putin in vizita in Moscova 😀 Pupici

    • Adina Aruştei octombrie 17, 2015 Răspunde

      Da, Macy, si eu as vrea. Acum sa vedem cand 🙂
      Pup cu drag fata!

  5. Fefe octombrie 16, 2015 Răspunde

    Mereu am crezut ca in Moscova e frig, ca toate sunt scumpe acolo. Acum mi-am schimbat parerea si chiar vreau sa fac o mica vacanta acolo.

    • Adina Aruştei octombrie 17, 2015 Răspunde

      Fefe, e frig, depinde de perioada in care mergi. uite, acum cand am fost ultima oara, in Bucuresti erau 24 de grade, iar in Moscova 2. Si tocmai ninsese :))
      Vara insa este foarte accesibil orasul din punctul asta de vedere 🙂

  6. klau octombrie 16, 2015 Răspunde

    Foarte utile informațiile mai ales că Rusia e pe lista. O precizare, ai mâncat, nu servit😉

    • Adina Aruştei octombrie 17, 2015 Răspunde

      Klau, ma bucur ca sunt de folos! Asa cum scriam in articol, eu m-am umplut de frustrare cautatnd informatii in limba romana. Voiam si eu sa stiu cat costa o banana, un bilet, o savarina ceva… si nimic.
      M-ai prins – si iti multumesc de atentionare :).
      Te astept si la episodul doi – pana atunci ai ce rasfoi prin Jurnalele mele de calatorie, daca esti fan calatorii.
      Toate cele bune!

  7. Mami octombrie 18, 2015 Răspunde

    Foarte frumoasa plimbarea pe care tocmai am facut-o acum cu tine prin Moscova <3

    • Adina Aruştei octombrie 20, 2015 Răspunde

      :*

  8. Luiza octombrie 20, 2015 Răspunde

    Foarte frumos articolul despre Moscova.
    Chiar m-am gandit de mai multe ori ca ar fi frumos sa vizitez Rusia.
    Mama a fost pe vremuri si i-a placut mult.
    Normal ca te-au confundat localnicii cu una de-a lor, par blond, ochi albastri :))

    • Adina Aruştei octombrie 20, 2015 Răspunde

      Luiza, chiar merita sa mergi (ma tot repet…)
      Abia astept sa vad impresiile dupa ce public si episodul 2. Ar cam fi timpul sa ma apuc, ca mai asteapta si alte destinatii sa fie povestite!
      Pupici!

  9. Pingback: Turist în Maldive. Impresii + 5 motive ca sa vizitezi o insulă din Maldive

    […] în Moscova, Rusia. 2. La pas prin MoscovaTurist în Rusia, Moscova – 1. Generalităţi şi lucruri musai de ştiutTurist în Grecia. Insula Thassos – recomandări şi impresii de călătorieTurist în […]

    Răspunde
  10. Gabi S martie 26, 2017 Răspunde

    Buna ziua.
    Cardul de migrare (Migration Card) ti-l dau in aeroportul din Rusia, dupa aterizare? Si trebuie completat inainte de prezentarea actelor?
    Multumesc!

    • Adina Aruştei martie 26, 2017 Răspunde

      Buna, Gabi!
      Eu nu imi amintesc sa fi completat asa ceva, insa pentru toate calatoriile pe care le-am facut si au necesitat asa ceva, am primit formulare in avion.
      Am scris in articol ce ne-a trebuit noua (viza, in primul rand).
      Nu stiu daca s-a mai schimbat ceva intre timp. Asta poti intreba atunci cand depui actele pentru viza, e cea mai sigura sursa.
      Toate cele bune si calatorie placuta!

      • Gabi S martie 29, 2017 Răspunde

        Multumesc pentru informatie !

  11. MURGU VERONICA iulie 17, 2017 Răspunde

    draga Adina,te- am descoperit pe site cautand informatii cat mai multe despre MOSCOVA-ST. PETERSBURG, voi pleca in circuit in august 2017 si vroiam sa te intreb daca stii cam cat costa aurul / gr., nu avem cina si trebuie sa mancam fiecare pe unde se descurca, normal ca ghida ne v-a spune dar, mie imi place sa fiu informata cat se poate mai mult, daca imi poti da mai multe informatii despre bazare ,etc. iti multumesc anticipat, sunt persoana care imi place sa vad magazine, bazare, nu este o regula de a cumpara neaparat, dar sa vad, o zi buna

    • Adina Aruştei iulie 17, 2017 Răspunde

      Buna ziua, doamna Veronica! Ma bucur ca o sa plecati intr-acolo, este intr-adevar foarte frumos. Spun asta, desi am vazut doar Moscova, insa am plecat de acolo cu gandul de “mai vreau”.
      Din pacate nu stiu cat costa un gram de aur, nu m-a interesat acest lucru. Va invit sa cititi al doilea articol despre Moscova, in care veti gasi mai multe informatii care sper sa va ajute.
      Aici: http://AdinaArustei.ro/2015/11/turist-in-moscova-rusia.html

      O vacanta cat mai reusita!

Leave your comment Cancel Reply

(will not be shared)

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Despre mine

Adina Aruştei

Bună şi bine ai venit pe blogul meu! Te invit să păşeşti cu încredere într-o lume plină de culoare şi frumos.  Citeşte mai mult...

Scriu și pe

Adina Aruştei

Hai şi pe Facebook!

Facebook

Comentarii recente

  • Top 5 irigatoare bucale pe care să le încerci - AdinaArustei.Ro la Cum alegi un irigator (duş) bucal? Modele şi recomandări
  • 20 de idei de pachet pentru școală - inspirație #4 - Super-Mami.Ro la Chec pufos cu fructe sau cu cacao
  • Ce să faci cu copilul în Istanbul - mini vacanța noastră de 1 iunie la Turist in Istanbul: Generalitati
  • Şamponul pentru cai - mit sau adevăr? la Cum îngrijeşti pielea cu dermatită seboreică
  • Unde Gasesc Gardasil 9 - Tot Ce Trebuie Sa Stii Despre Vaccinul Impotriva HPV la Vaccinul HPV – experiența mea cu cele trei doze

Articole mai vechi

Hai și pe Instagram!

adina.arustei

View

Iun. 23

Open
Nu aș fi putut număra vreodată câte zeci, sute, mii, milioane (poate?) de petale erau aici 🙏
La fel cum nu pot cuantifica iubirea pentru copilul meu cu păr de soare. ☀️ 
Nu există cifre de astea SF - și am studiat câte ceva legat de numere în politehnică 🤪
La mulți ani, Ingriduț! Te iubesc atât de tare, că vor să sune la salvare... ❤️
---
#happybirthday #happiness #happy #happy8 #motheranddaughter #straziledinbucuresti #bucharest #play #playing #me #motherdaughter #freedom #free #wild #petals #playtime

...

adina.arustei

View

Iun. 16

Open
Așa cum există albastrul de Voroneț, așa există roșul de Nescafé pentru mine 🤭
Cana roșie, emblemă, îmi amintește de studenție, de nopțile lungi în care învățăm chimie, RM 1, RM 2, TM, fizici... Nu pot să nu zâmbesc atunci când văd brandul.
Așa că am mers cu mare bucurie într-un #presstrip la malul mării, în care am vorbit cu oameni faini despre cafea. 
Mi-am încărcat bateriile, am învățat să prepar un frappe  Kit Kat și am plecat cu Nescafé curgând pe vene, cum bine zice @irina_siminenco 🤭🤭
Voi aveți vreo amintire legată de Nescafé?
---
#racorestetecuNescafe
#goodfoodgoodlife
#NestleProfessional
#presstrip #romanianblogger #nescafe #kitkat #kitkatromania #bloggerstyle #bloggerevent

Iun. 12

Open
Continuăm să pregătim împreună pachete pentru școală sau pentru grădiniță cât mai colorate, cât mai atractive și, pe cât posibil, cât mai sănătoase! 🌱 
Seria reel-urilor inspirație săptămânale - asta înseamnă că fiecare reel va conține câte 5 idei de #pachetelpentruscoala pe care le puteți adapta după preferințe 💫 
Pe toate le veți găsi în feed-ul meu de aici (@adina.arustei ) și pe www.Super-Mami.ro 🙋🏼‍♀️ 
#pachetulluiIngrid - săptămâna 33:
Ziua 1:
💫 Roșii cherry, conopidă 
💫 Sandwich cremă de brânză + omletă 
💫 Măr golden
Ziua 2:
💫 Castravete 
💫 Căpșune 
💫 Lipie cu cașcaval 
Ziua 3:
💫 Sandwich pâine cu măsline + cașcaval+ carne de pui
💫 Cereale 
💫 Struguri hamburg
Ziua 4:
💫 Măr 
💫 Wrap 
💫 Castravete și roșii cherry 
Ziua 5:
💫 Arahide 
💫 Struguri 
💫 Sandwich cremă de brânză și miere
💗 Dacă îți place acest reel, salvează-l pentru inspirație și dă-l mai departe printr-un share 💗
-----
#lunchboxideas #lunchbox #kidsbentobox #bentobox #pachetulluiIngrid #pachetel #pachetpentruscoala #pachetscoala 
#lunchboxideas #lunchbox #kidsbentobox #bentobox #lunchideas #lunch #kidsmeal #inspiration #romanianblogger #culinaria #cookingidea #cookinginspiration #kidsfood #kidsfoodideas #supermami #creativefood #creative #foodblogger #food #bites #eating #kids #lunchtime #lunchbreak #lunchprep

Iun. 7

Open
Și persoana care vindecă are nevoie de vindecare 🙏
Și persoana care planifică mereu totul are nevoie de surprize 🥳
Și persoana care dăruiește are nevoie să primească 🎁
Și persoana care se gândește la toți are nevoie să fie în gândurile celorlalți 💌
Și persoana care surprinde are nevoie să fie surprinsă ❤️‍🩹
... și ce altceva mai adăugăm pe listă?
---
#adiza #ganduri #ganduribune #intrebari #whatif #tbt #oops #error #shortcircuit #selflove #love

Iun. 4

Open
Vine o vârstă la care subiectul #bullying devine din ce în ce mai important 😵‍💫
Deși uneori am impresia că vorbesc ca o moară stricată (iar și iar și iar și iar), sunt convinsă că în căpuțul ei se activează totuși ceva.
Cred cu tărie că ar trebui să fim mai blânzi, mai pacifiști, mai orientați pe soluții. Comunicarea și înțelegerea, acceptarea faptului că avem păreri diferite și că suntem diferiți - iată câteva lucruri pe care le consider importate.
În feed-ul meu de aici, dar și pe www.Super-Mami.ro, veți găsi tratat acest subiect. Și încă mai sunt multe de spus.
Vouă cum vi se pare fenomenul acesta? Doar mie, îngrijorător? 🤔
---
#parenting #parentinginromania #sfaturi #sfaturiutile #sfaturipentruparinti #idei #copii #parinti

Mai 27

Open
Continuăm să pregătim împreună pachete pentru școală sau pentru grădiniță cât mai colorate, cât mai atractive și, pe cât posibil, cât mai sănătoase! 🌱
Seria reel-urilor inspirație săptămânale - asta înseamnă că fiecare reel va conține câte 5 idei de #pachetelpentruscoala pe care le puteți adapta după preferințe 💫
Pe toate le veți găsi în feed-ul meu de aici (@adina.arustei) dar și pe www.Super-Mami.ro 🙋🏼‍♀️ 
#pachetulluiIngrid - săptămâna 32:
Ziua 1:
💫 Căpșune 
💫 Biscuiți cu pudră de roșcove 
💫 Sandwich cremă de brânză 
Ziua 2:
💫 Castravete 
💫 Biscuiți cu banane și muesli
💫 Roșii cherry + cașcaval 
Ziua 3:
💫 Arahide 
💫 Mini pancakes
💫 Struguri fără zahăr 
Ziua 4:
💫 Chipsuri de cocos și cereale crunchy
💫 Căpșune 
💫 Sandwich 
Ziua 5:
💫 Mini burger 
💫 Struguri fără sâmburi 
💫 Migdale, fistic, fulgi de porumb fără zahăr 
💗 Dacă îți place acest reel, salvează-l pentru inspirație și dă-l mai departe printr-un share 💗
-----
#lunchboxideas #lunchbox #kidsbentobox #bentobox #pachetulluiIngrid #pachetel #pachetpentruscoala #pachetscoala 
#lunchboxideas #lunchbox #kidsbentobox #bentobox #lunchideas #lunch #kidsmeal #inspiration #romanianblogger #culinaria #cookingidea #cookinginspiration #kidsfood #kidsfoodideas #supermami #creativefood #creative #foodblogger #food #bites #eating #kids #lunchtime #lunchbreak #lunchprep

Continuăm să pregătim împreună pachete pentru școală sau pentru grădiniță cât mai colorate, cât mai atractive și, pe cât posibil, cât mai sănătoase! 🌱

Seria reel-urilor inspirație săptămânale - asta înseamnă că fiecare reel va conține câte 5 idei de #pachetelpentruscoala pe care le puteți adapta după preferințe 💫

Pe toate le veți găsi în feed-ul meu de aici (@adina.arustei) dar și pe www.Super-Mami.ro 🙋🏼‍♀️

#pachetulluiIngrid - săptămâna 32:
Ziua 1:
💫 Căpșune
💫 Biscuiți cu pudră de roșcove
💫 Sandwich cremă de brânză
Ziua 2:
💫 Castravete
💫 Biscuiți cu banane și muesli
💫 Roșii cherry + cașcaval
Ziua 3:
💫 Arahide
💫 Mini pancakes
💫 Struguri fără zahăr
Ziua 4:
💫 Chipsuri de cocos și cereale crunchy
💫 Căpșune
💫 Sandwich
Ziua 5:
💫 Mini burger
💫 Struguri fără sâmburi
💫 Migdale, fistic, fulgi de porumb fără zahăr

💗 Dacă îți place acest reel, salvează-l pentru inspirație și dă-l mai departe printr-un share 💗

-----
#lunchboxideas #lunchbox #kidsbentobox #bentobox #pachetulluiIngrid #pachetel #pachetpentruscoala #pachetscoala
#lunchboxideas #lunchbox #kidsbentobox #bentobox #lunchideas #lunch #kidsmeal #inspiration #romanianblogger #culinaria #cookingidea #cookinginspiration #kidsfood #kidsfoodideas #supermami #creativefood #creative #foodblogger #food #bites #eating #kids #lunchtime #lunchbreak #lunchprep
...

adina.arustei

View

Mai 20

Open
Voi cum traversați strada, mai ales dacă aveți copilul de mână? 👭
Hai să vă zic cum facem noi:
1️⃣ Ne uităm la semafor. Așteptam să se facă verde pentru pietoni și roșu pentru mașini.
2️⃣ Ne uităm în stânga noastră. Dacă vedem mașini, ne asigurăm că sunt oprite și că șoferul ne-a văzut.
3️⃣ Pășim pe trecere. Ne uităm stânga-dreapta, față, stânga-dreapta-față.
4️⃣ Dacă strada are mai multe benzi, ne oprim după ce am traversat prima bandă. Nu de alta, dar poate vine o mașină cu viteză, șoferul nu ne-a văzut pe trecere din cauza celorlalți participanți în trafic și... 😵‍💫
5️⃣ Ajungem la refugiu, dacă este cazul. Ne uităm din nou la semafor - dacă s-a făcut roșu între timp?
6️⃣ Dacă este verde și mai avem timp, continuăm să traversăm.
7️⃣ Ați ghicit, asigurându-ne că mașinile sunt oprite și șoferii ne văd.
8️⃣ Mai aruncăm un ochi stânga-dreapta.
Și gataaaa!
Vi se pare complicat? Mult? Exagerat? 
Poate că da, dar nu uitați: Siguranța pe primul loc! ✅
Indiferent de ceea ce facem, trebuie să ne asigurăm că suntem în siguranță 🙏
Am susținut mereu respectarea regulilor, mai ales de când am copil. Cred că lucrurile pe care îi învățăm acum le vor fi de folos toată viața, deci este important să pornească la drum cu niște reguli clar conturate. 
✅ Fac parte din campania Primul pas contează, o campanie Kilometrul Bine , și mă bucur grozav că sunt implicată în astfel de acțiuni, atât de necesare!
-----
#kilometrulbine #primulpasconteaza #sigurantapietonala #parebting #sfaturi

Mai multe...
This error message is only visible to WordPress admins
Error: Invalid Feed ID.

  • Termeni & Condiții
  • Confidenţialitate

Copyright ©2024 Adina Aruștei. Toate drepturile rezervate.

Hai în comunitatea AdinaAruştei.ro! Urmăreşte-mă pe Facebook:

AdinaAruştei.Ro