Cinci lucruri pe care vreau să le fac de Crăciun

Dacă tot am intrat în pas de dans în luna decembrie şi am vorbit deja despre cadouri, eh, iată că am o scurtă listă cu cinci lucruri pe care vreau să fac de Crăciun. Anul acesta, cuvântul magic e acasă. Nu de alta, dar vreau să devină o obişnuinţă acest timp petrecut cu familia. Măcar de Crăciun să fim împreună, nu?

Aşadar, ce îmi doresc eu mie, dulce Românie 🙂

Să dorm cât mai mult.
Să zac o zi-două în faţa Tv-ului, urmărind toate filmele posibile şi imposibile.
Să beau muuuuultă ciocolată caldă cu aromă de portocale şi scorţişoară.
Să mă plimb prin centru zgâindu-mă la brazii din vitrine, cu un pahar de vin fiert în mână.
Să stau în pat şi să citesc mult şi bine.

Hahaha! Până şi mie mi se pare amuzant ce am sris mai sus! Haideţi totuşi să revenim la realitate! Nu de alta, dar când ai un copil de doi ani şi jumătate, ce am scris eu mai sus e… un vis. Sau mai bine spus, sunt cinci vise de mult apuse. Poate vor răsări când Fundiţa va fi mai mare şi va pleca din proprie iniţiativă pe la bunici, pe la prietene, prin tabere. Însă până atunci, eu, mămică de copilaş drăgălaş şi taaaaaaaare curios, mi-am făcut o listă cu câteva lucruri pe care vreau să le fac în acest an. Lucruri realiste, aş zice, nu unicorni şi cai verzi pe pereţi.

Cinci lucruri pe care vreau să fac de Crăciun

Să mă plimb cu Ingrid prin oraş, ca să vedem luminiţele şi bradul din Centrul Civic. Vom fi în Vaslui, oraşul copilăriei mele. Cândva mergeam eu pe bordura aia înaltă-înaltă – iar acum, va fi rândul ei. Numai când mă gândesc la asta, mă emoţionez.
Să facem o decoraţiune împreună, şi să o agăţăm în brad. De fapt, mi-ar plăcea să găsesc un lucru minunat pe care să îl facem noi două şi să îl transformăm într-o tradiţie.
Să ne aşezăm sub brad şi să ne uităm în sus, la globuri şi la luminiţe, aşa cum făceam eu când eram mică. Voi făceaţi la fel?
Să facem îngeraşi în zăpadă. Şi un om de zăpadă căruia să îi pună ea nasul dintr-un Domn Morcovior. Asta dacă nu îl mănâncă…
Să citim muuult, stând lângă sobă. S-o fi modernizat lumea, dar noi mai avem o sobă într-o cameră şi vreau să profit de ea!
Să mă bucur de fetiţa mea şi de cei din jur. Cel mai probabil vom fi şi cu nepoţelele mele, aşa că trebuie să îmi încarc bateriile pentru trei copii.
Aş vrea să ajungem în vizită la rude, cu nasul roşu şi cu mâinile îngheţate. Să mă bucur de cozonac, de prăjituri făcute în casă, fără să mă gândesc că vaiii, au prea mult zahăr! Sau că vaaaai, e ora 20 şi eu am mai luat o bucată de Albă ca Zăpada! Nu mi-am pus în gând să mă îngraş, însă nici nu mai vreau să ţin cont de prostii de astea. Mi-e dor de vremurile în care nu m-aş fi gândit vreodată la caloriile caisei sau la glutenul nucilor.

Cu siguranţă că aş putea să mă duc în mall, să duc copilul la un loc de joacă şi eu să stau pe telefon în timpul acesta. Sau aş putea să o plasez bunicilor – cât o să plângă? – şi eu să mă duc prin cafenele. Sau aş putea să o las în plata ei, că doar are atâtea jucării. Ce, cu alea cine o să se joace, bunica? Iar în timpul ăsta, eu aş putea să mă uit la un film.
Însă mi se pare atât de important timpul petrecut cu ei! Timpul cu ei, petrecut în tihnă. Fără deadline-uri, fără proiecte, pur şi simplu cu telefonul pe silenţios!
Gândiţi-vă câte Crăciunuri avem cu ei! De ce să nu profităm şi să ne bucurăm de copiii noştri? De ce să nu le dăruim lor timpul nostru într-o perioadă atât de frumoasă din an? De ce să nu ne încărcăm sufletul cu inocenţa lor, cu stângăcia lor, cu drăgălăşenia lor? De ce să nu fim şi noi din nou copii şi să facem tot felul de năzbâtii împreună? Spuneţi voi, dragi mămici!