DESPRE & CONTACT

AdinaArustei.Ro
  • ACASĂ
  • BEAUTY
  • CĂLĂTORII
  • LIFESTYLE ↓
    • Dietă şi exerciţii
    • Să gătim împreună!
    • Sănătate
  • ZÂMBETE ↓
    • Movisme
    • Concursuri
  • FASHION
  • ACASĂ
  • BEAUTY
  • CĂLĂTORII
  • LIFESTYLE ↓
    • Dietă şi exerciţii
    • Să gătim împreună!
    • Sănătate
  • ZÂMBETE ↓
    • Movisme
    • Concursuri
  • FASHION
iunie 1, 2019 In Zâmbete

Într-o zi a fost ultima oară când…

Acum ceva timp am găsit pe Facebook o postare pe care am citit-o pe nerăsuflate. Era legată de copilărie, iar eu, citind-o, mi-am amintit atât de multe lucruri pe care le uitasem… Deşi trăisem cu ele ani la rând, veri la rând, nopţi una după alta.Şi aşa mi-am dat seama că într-o zi a fost ultima oară când…

  • Într-o zi a fost ultima oară când… am văzut salcâmul cu flori roz de lângă gard. E semn că va fi toamnă lungă, spunea bunica, şi nu ştiam exact dacă e de bine sau de rău. Iubeam florile de salcâm cu mirosul lor fin, diafan, dar nu ştiam că sunt şi vestitoare a ceva. Sau a cuiva…
  • Într-o zi a fost ultima oară când… am stat pe întuneric, aşteptând să treacă o furtună năprasnică. În satul de după dealuri se întâmpla des să rămânem fără energie electrică. Şi bunicul aprindea lampa sau lumânarea şi jucam tabinet, că şi aşa nu aveam ce face…
  • Într-o zi a fost ultima oară când… m-am rostogolit de sus, din vârf de deal, până la baza lui, adunând tot felul de gâze şi de buruieni în păr. Şi am râs de isprava pe care am făcut-o.
  • Într-o zi a fost ultima oară când… am intrat în magazinul acela răcoros, în care se vindeau cuie. Băgam mâna în cuiele acelea fără teamă, fără să mă certe cineva. Niciodată nu m-am zgâriat măcar. 
  • Într-o zi a fost ultima oară când… am cumpărat pâine pe cartelă.
  • Într-o zi a fost ultima oară când… am rupt un trandafir de dulceaţă în drumu-mi spre casa bunicii.
  • Într-o zi a fost ultima oară când... am băut lapte cald, proaspăt muls. Fără să îmi fie teamă de bacterii şi de enterocolite. Dacă închid ochii, încă îi simt mirosul.
  • Într-o zi a fost ultima oară când… am mâncat pe ascuns dulceaţă de cireşe amare din dulapul “încuiat” al bunicii.
  • Într-o zi a fost ultima oară când… am mers în jos, la grădina bunicului, ca să îi ducem mâncare.
  • Într-o zi a fost ultima oară când… am umblat cu picioarele prin apa rece a pârâului, ca să prindem peştişori. 
  • Într-o zi a fost ultima oară când… am pupat mâţa în bot. Vorba vine – aşa ne spunea bunicul ca să ne convingă să mâncăm tot.
  • Într-o zi a fost ultima oară când… am luat cina cu toţii, împrejurul unei mese joase din lemn. 
  • Într-o zi a fost ultima oară când... am văzut-o pe bunica tăind mămăliga cu aţă şi mai apoi închinând-o.
  • Într-o zi a fost ultima oară când… am mâncat pâine înmuiată în ceai, pe scările de la prispă, spre chiler, cu bunicul alături.
  • Într-o zi a fost ultima oară când… am plecat din apartamentul în care am copilărit. Nu am ştiut că nu o să mi se mai dea şansa de a-l revedea vreodată. Aş fi făcut măcar o fotografie.
  • Într-o zi a fost ultima oară când… am îmbrăcat păpuşile Barbie. Mai apoi le-am aruncat într-o cutie care a ajuns în pod, casă moale pentru şoareci. 
  • Într-o zi a fost ultima oară când… îl urmăream pe bunicul bătând grâul cu chilugul, înainte de Ilie Pălie. Şi mă întrebam cum de are atâta putere…
  • Într-o zi a fost ultima oară când... am urcat cu bunicul în clopotniţă, ca să tragă clopotul şi să bată toaca. El era responsabil cu asta la fiecare eveniment şi de fapt, era cu totul un om al Bisericii. 
  • Într-o zi a fost ultima oară când… am urcat pe scările din biserica veche, până în privdor. Cred că pridvor… uite, într-o zi a fost ultima oară când ştiam cum se numeşte acel loc.
  • Într-o zi a fost ultima oară când… am intrat în pivniţă cu boabe de porumb ca să facem păsat puişorilor.
  • Într-o zi a fost ultima oară când… am cules o roşie din grădina bunicii şi am mâncat-o acolo, pe loc. Fără a o spăla.
  • Într-o zi a fost ultima oară când… am mâncat păpuşoi copt în jar. 
  • Într-o zi a fost ultima oară când… am simţit că m-a luat cineva în braţe iar eu, somnoroasă, am zâmbit. Ştiam că e tuşa, ştiam că a venit vacanţa de vară.
  • Într-o zi a fost ultima oară când… m-am dat pe mâini cu cremă cu miros de căpşune, rusească, şi am mirosit colonie.
  • Într-o zi a fost ultima oară când… am mâncat biscuiţi populari şi bombonele CIP.
  • Într-o zi a fost ultima oară când… am spus cuiva că-s nepoata lui Pavel Stratulat. Şi toată lumea îl iubea pe bunicul şi-l cunoştea, aşa că o spuneam mereu cu mândrie.
  • Într-o zi a fost ultima oară când… am văzut cum intră pe poartă Jana sau poate unul dintre copiii ei, ca să îi ceară bunicii borş proaspăt. Sau o cană de zahăr. Sau un pahar de ulei…
  • Într-o zi a fost ultima oară când… am scos sania cea mare din şură şi am urcat cu greu dealul. Şi-apoi am alunecat la vale, fără griji şi cu faţa îmbujorată.
  • Într-o zi a fost ultima oară când… l-am ascultat pe bunicul povestind despre război. Despre caporali, despre front, despre “departe de casă“.
  • Într-o zi a fost ultima oară când… am cules câteva fire de lăcrămioare şi câteva de zambile. Nu pe toate, bunică, lasă să mai rămână şi în grădină…
  • Într-o zi a fost ultima oară când… am cules un buchet de toporaşi cu coadă lungă şi i l-am dăruit bunicii. Asta după ce l-am mirosit de 1000 de ori înainte.
  • Într-o zi a fost ultima oară când… mi-am luat o bluză de training pe mine, pentru că era răcoare după ploaia de vară.
  • Într-o zi a fost ultima oară când… am pus capac sau poate farfurie pe oala din lut cu lapte prins, ca să nu îl mănânce mâţa.
  • Într-o zi a fost ultima oară când… am plâns pentru că ai mei m-au lăsat iar la ţară.
  • Într-o zi a fost ultima oară când… am încuiat poarta pe dinăuntru, ca să nu mai poată intra ţaţ’ Lina. Antipatică babă!
  • Într-o zi a fost ultima oară când… am căutat insistent scăunelul meu cu trei picioare, făcut de bunicul, pentru că era al meu şi doar pe acela voiam să stau.
  • Într-o zi a fost ultima oară când… am fugit ţipând de frica gânsacului.
  • Într-o zi a fost ultima oară când… am numărat puii proaspăt ieşiti din ou.

Toate-s amintiri din copilărie acum, iar amintirile sunt în suflet.

Vouă ce vă vine în gând prima oară atunci când şoptiţi… Într-o zi a fost ultima oară când… ?

Vă pup şi vă trimit un zâmbet!

Share74
Pin
74 Shares
Previous StoryParfumuri cu note de trandafiri – trei alegeri personale
Next StoryVara fără SPF e ca o gogoaşă fără zahăr. Sau ca o limonadă fără lămâi…

Related Articles

  • ce carti am citit in ultima perioada
    Ce cărți am citit în ultima perioadă - februarie 2023
  • ce carti am citit in ultima perioada
    Cărți citite în ultima perioadă - octombrie 2021

1 reply added

  1. Mihaela Brostianu iunie 3, 2019 Răspunde

    Cât de frumos ai scris! Multe amintiri ca ale tale am și eu,pe când stăteam verile la bunici! Amintiri dragi ar fi pe când stăteam noaptea în iarbă și priveam cerul plin cu mii de stele alături de fratele meu sau când salvam pui de pisică și ii hrăneam cu seringa sau plecam cu bunica la spălat lâna! Eram copil și pe atunci totul era mai frumos și plin de siguranță! Mulțumesc pentru că m-ai transpus în vremea copilăriei! O vară frumoasă ție și familiei! 🤗

Leave your comment Cancel Reply

(will not be shared)

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Despre mine

Adina Aruştei

Bună şi bine ai venit pe blogul meu! Te invit să păşeşti cu încredere într-o lume plină de culoare şi frumos.  Citeşte mai mult...

Scriu și pe

Adina Aruştei

Hai şi pe Facebook!

Facebook

Comentarii recente

  • Top 5 irigatoare bucale pe care să le încerci - AdinaArustei.Ro la Cum alegi un irigator (duş) bucal? Modele şi recomandări
  • 20 de idei de pachet pentru școală - inspirație #4 - Super-Mami.Ro la Chec pufos cu fructe sau cu cacao
  • Ce să faci cu copilul în Istanbul - mini vacanța noastră de 1 iunie la Turist in Istanbul: Generalitati
  • Şamponul pentru cai - mit sau adevăr? la Cum îngrijeşti pielea cu dermatită seboreică
  • Unde Gasesc Gardasil 9 - Tot Ce Trebuie Sa Stii Despre Vaccinul Impotriva HPV la Vaccinul HPV – experiența mea cu cele trei doze

Articole mai vechi

Hai și pe Instagram!

adina.arustei

View

Aug. 5

Open
La mai puțin de două ore de București se află salina Slănic și după ce am fost acolo, cred că merită să o recomand.
Galeriile se află la 208 metri sub pământ și sunt absolut impresionante! 😍 
Aerul sărat din Salina Slănic e incredibil și curată tot. 🧘‍♀️✨ Dacă n-ai fost încă, well... trebuie să mergi! 💙
Înainte de a pleca, află de pe www.Super-Mami.ro ce trebuie să iei cu tine. Avem articol dedicat 🎉
---
#salinaslanic #visitromania #romania #romanian

...

70 2

adina.arustei

View

Iul. 14

Open
După drumul sushi-ului de acum ceva timp, încep drumul pastelor 😜
Cine și ce paste recomandă în București? Unde le găsim pe cele mai bune? 
Swipe swipe, poate îți fac poftă și îți vin idei 😶‍🌫️🍝
---
#pastalover #pasta #italianfood #italiano

53 5

adina.arustei

View

Iun. 23

Open
9 ani de Ingriduț,
9,(9) motive pentru care o iubesc. Hm. Doar atâtea?...
La mulți ani, copil rupt din soare! ♥️
---
#birthdaygirl #9th #nineyearstogether
#birthday

9 ani de Ingriduț,
9,(9) motive pentru care o iubesc. Hm. Doar atâtea?...

La mulți ani, copil rupt din soare! ♥️

---
#birthdaygirl #9th #nineyearstogether
#birthday
...

104 17

adina.arustei

View

Iun. 17

Open
Happiness is... Fresh #lavender. With a twist 🌹
Cui îi mai place lavanda? 💜
---
#happiness #mood #lavender #nature #shareyourvibe

Happiness is... Fresh #lavender. With a twist 🌹
Cui îi mai place lavanda? 💜
---
#happiness #mood #lavender #nature #shareyourvibe
...

49 5

adina.arustei

View

Iun. 7

Open
Opriți internetul, stați așa un pic, că treaba-i foarte serioasă!
Vreau să vă fac cunoștință cu niște Mofturi. Așa le-a zis mama lor, Mofturi, că eu le-aș fi zis "Mai vreau, da' nu mai pot".
Deci mofturi, da' nu de alea de copil, că-i gheața prea rece, roșia prea roșie și laptele prea alb.
Nu. 
Vorbim aici - sau mai bine zis, voi și priviți, noi am degustat 🫣 - ozn-urile dulciurilor, din punctul meu de vedere. 
Cine mă cunoaște știe că foarte rar refuz dulce și sunt zile în care întreb prin birou CINE și CE ARE. Așa că privesc cu interes si fac  diferite topuri. Degustând, ofc 🙈
Nimic convingător de la începutul anului, daaaar Mofturile... 
tot avem zilele astea libere, profitați și mergeți pe strada Tunari 85 la @mofturidulci .Atât zic.
Și mai întreb și: ghicește cineva ce gusturi au Mofturile mele? 😁🦄
Ps: Da, știu, Bezea are fața aia oropsită pentru că a trebuit să se mulțumească doar cu mirosul 🤕
--
#bucharest #musttryinbucharest #yummy

Opriți internetul, stați așa un pic, că treaba-i foarte serioasă!
Vreau să vă fac cunoștință cu niște Mofturi. Așa le-a zis mama lor, Mofturi, că eu le-aș fi zis "Mai vreau, da` nu mai pot".
Deci mofturi, da` nu de alea de copil, că-i gheața prea rece, roșia prea roșie și laptele prea alb.
Nu.
Vorbim aici - sau mai bine zis, voi și priviți, noi am degustat 🫣 - ozn-urile dulciurilor, din punctul meu de vedere.
Cine mă cunoaște știe că foarte rar refuz dulce și sunt zile în care întreb prin birou CINE și CE ARE. Așa că privesc cu interes si fac diferite topuri. Degustând, ofc 🙈

Nimic convingător de la începutul anului, daaaar Mofturile...
tot avem zilele astea libere, profitați și mergeți pe strada Tunari 85 la @mofturidulci .Atât zic.

Și mai întreb și: ghicește cineva ce gusturi au Mofturile mele? 😁🦄

Ps: Da, știu, Bezea are fața aia oropsită pentru că a trebuit să se mulțumească doar cu mirosul 🤕
--
#bucharest #musttryinbucharest #yummy
...

24 0

adina.arustei

View

Mai 23

Open
Astăzi am lansat seria HONOR 400 ✨
Am fost trup și suflet implicată în această lansare, cine lucrează cu mine știe că am trimis emailuri la 1 noaptea, la 6 dimineața, din uber, din aeroport, din holul vreunui hotel, de la și din metrou. Am tras pe dreapta și am răspuns pe WhatsApp.
Am intrat în ședințe în timp ce am dat feedback, am aprobat (sau nu) și am prezentat și vorbit despre piețele mele. 
Am analizat, am propus, am făcut strategii cu GM-ul, am coordonat oameni, am făcut onboarding, am explicat de două-trei-cinci ori. 
Am făcut de toate, de nici nu mai știu care e fișa postului meu.
Am muncit, am muncit, am muncit.  Și, între timp, am fost și mama Bezelei și a lui Ingrid, am spalăt și pieptănat păr blond, am făcut pachețel, m-am jucat, am citit și am ieșit în parc 👯
Când mi-a venit să plâng că-s singură, fără Calin Clej , am plâns, mi-am plâns nenorocul de a fi avut un om așa valoros lângă mine și de a-l fi pierdut prematur, și apoi m-am întors la laptop. Chiar, mâine... Vor fi două luni. În care în stânga mea a fost liniște... 🕊️
Când mi-a venit să zic "Gata!", a urmat ca un ecou: "Și cine face totul în locul meu? Cui las eu brandul ăsta atât de iubit de Călin?"
Când n-am mai putut, tot am mai putut un pic 🥹
Dar acum că am lansat - despre asta e vorba, de fapt, vreau să vă arăt una dintre cele mai impresionante funcții AI de pe #HONOR400: transformarea unei imagini statice în videoclip - swipe left! 
Am luat o poză veche, de când eram bebeluș - o știți, am mai pus-o pe aici, și am așteptat să văd magia.
Rezultatul este absolut incredibil și sunt curioasă ce va spune mama. 
Oare așa drăgălașă eram când eram bebeluș? ♥️🥹
---
#CreateLikeaPro #HONORAI

113 22

adina.arustei

View

Mai 20

Open
Nopți și nopți la rând am dormit nemișcată, ca să nu o trezesc. Pe Ingrid, zic 🙈 și poate că mă durea spatele, îmi era sete, îmi era foame, dar întotdeauna a fost ea cea mai importantă. Am preferat să o las să doarmă, să îi număr degețelele, să mă joc în părul ei, să încerc să adorm la loc... Orice, numai să nu mă ridic, pe cât posibil.
Azi noapte m-am trezit pe la trei, dar surpriză: un sentiment familiar, dar totuși, îngropat printre alte zeci, sute, mii, de amintiri. Nu am putut decât să mă uit la ele, așa îngrămădite cum erau pe mine, și să zâmbesc 🥹
Uitasem cum e să fii captiv și totuși, să vrei asta, să accepți și să ți se pară firesc. Și să îți fie și drag.
E singura captivitate pe care o voi mai accepta vreodată.
---
#thisislove #lovestory #catlife #catandgirl #sleeping #love

192 10
Mai multe... @adina.arustei

  • Termeni & Condiții
  • Confidenţialitate

Copyright ©2024 Adina Aruștei. Toate drepturile rezervate.

Hai în comunitatea AdinaAruştei.ro! Urmăreşte-mă pe Facebook:

AdinaAruştei.Ro