Dupa ce am avut o dupa amiaza tare placuta, o zi superba de soare, asta mic al meu voia motorina. A inceput sa oracaie ca i-e foame si ce era sa fac? Hai la benzinarie. Acolo, ca de obicei, un nene dragut se ofera sa-te ajute, sa spele un geam, de astea. Mi s-a intamplat sa nu accepte nimic, motivand ca aia e munca lui. Foarte frumos, nu? Altii in schimb, stau si se uita in ochii tai de parca din secunda in secunda se pregatesc sa-ti bage mana-n geanta.
Voiam totusi sa va povestesc altceva. Lasand eu masina pe maini bune, am plecat la casa sa platesc. Acolo, pana m-am cautat de bani, n-aveam marunt sau exact, hai sa mai caut, doua secunde.. deja ‘domnu” din spatele meu se enervase (daca n-aveau rest, era vina mea?). Isi ia chipsurile si ce mai avea el si le tranteste la a doua casa. Sta, se uita (eu in timpul asta asteptam rest, cerusem o cafea etc, deci eram prin preajma).. si incepe sa urle: “-Daca nu vine nimeni io las astea si plec!!”. Se uita casierul la mine, eu la el.. Ala insistent de-acu’, ca pe el cine il serveste?
Eu am capatat obiceiul (si-l pun in practica mult mai des de cand am stat printre straini calmi si zambitori) de a zambi. De a fi calma, de a multumi, de a ura “o zi buna”. Si stand eu asa, m-am intrebat: oare ce-i asa de greu sa zambesti? Sa fii civilizat? Ce se intalmpla daca nenea ala ruga frumos sau intreba frumos daca il poate servi cineva?
I-ar fi cazut o masea?
S-ar fi surpat cetatea dacica de la Deva?
Ar fi fulgerat antena de satelit a lu’ mamaie si i-ar fi luat casa foc?
Mai stiti alte variante? Nu de alta, dar poate imi explic si eu comportamentul asta. Nu cumva, Doamne fereste, sa fiu expusa vreunui risc cat de mic.
Intalnesc zilnic oameni care uita sa fie oameni. De ce?…