Încet încet încep să trag linia pentru 2019. Ce cărţi am mai citit, ce produse am mai consumat, ce comenzi au mai venit… iar în afară de faptul că ne aflăm în luna bilanţurilor, am descoperit câteva titluri pe care pur şi simplu nu le pot păstra doar pentru mine.
Ce cărţi am mai citit în ultima perioadă – decembrie 2019
Mergi unde te poartă inima – Susana Tamaro
Apărută în 2017, paginile ilustrează povestea Olgăi, o femeie de 82 de ani. O bunică, aşadar, care îi povesteşte viaţa ei nepoatei sale. Începând cu primii ei ani de viaţă, continuând cu căsătoria cu un om mai în vârstă, cu naşterea fiicei ei, Ilaria, şi accidentul în care aceasta piere. De fapt, Olga este cea care îşi creşte nepoata şi simte nevoia să îi lămurească anumite situaţii, să îşi descarce sufletul, să explice. O face cu multă sensibilitate, sinceritate, demnitate şi acceptare.
Cartea prinde între paginile ei multe emoţii; poveşti de iubire care n-a fost să fie, relaţie mamă-fiică nefuncţională, lacrimi, suferinţă, cuvinte nespuse, mândrie, comoditate, laşitate. Prea târziu. Şi în final, (încă) un sfat dat de bunică nepoatei, pe care ar trebui să îl urmăm cu toţii.
Dacă eşti curioasă de întreaga poveste, comand-o şi tu de aici!
Vara în care mama a avut ochii verzi – Tatiana Ţibuleac
Cancer. O ultimă vară petrecută în doi: mamă şi fiu. Un sat din Franţa. Dezgust. Croissane. Hamac. Accese de furie. Popcorn. Accident de maşină. Nebunie. Valurile mării. Nedreptate.
Răsfoiesc cartea aceasta şi nu găsesc cuvinte pentru a o descrie. O văd cu ochi de mamă de copil şi mă gândesc din nou cât de greu este să creşti un pui. Cât de puternică trebuie să fii pentru el. Indiferent de situaţie, trebuie să te pui pe planul doi şi să te gândeşti la binele copilului… Mama din Vara în care mama a avut ochii verzi cade însă într-o depresie puternică după moartea fiicei ei, ceea ce o face să uite că mai are un al doilea copil. Acesta suferă şi o urăşte cu toată fiiţa sa. Ar vrea ca mama lui să moară, să dispară, să nu mai fie. Oricum e cea mai urâtă şi cea mai rea mamă din lume… Aşa începe cartea, cu o furie de neimaginat, cu un dezgust exprimat făţiş de către Aleksy atunci când vine vorba de mama sa.
Am citit cartea asta într-o zi, după ce un singur paragraf m-a convins să o comand. M-a răscolit, m-a aruncat în disperare şi m-a ars aşa cum arde fitilul unei lumânări. Am rămas cu multe nelămuriri – de exemplu, ce s-a întâmplat cu Mika? Dar cu Moira? Dar accidentul, invaliditatea? Dincolo de aceste întrebări, romanul încearcă să ne arate cât de important e să preţuim clipa şi să ne bucurăm de ea.
Dacă eşti curioasă de poveste, poţi comanda romanul de aici!
Mumia de la masa din sufragerie – Jeffrey A. Kottler, Jon Carlson
Ca să schimb un pic registrul, am trecut la această carte. Mi se par super interesante cărţile de genul. De fapt, tot ce ţine de psihopedagogie. Aşa că nu am stat pe gânduri când mi-a fost recomandată această colecţie de 32 de cazuri de psihoterapie.
Cum adică… mumia de la masa din sufragerie? Vă spun mai multe doar despre acest caz, pe restul vă las pe voi să le citiţi.
Aşadar, după cum ştiţi, mama este nucleul unei familii. Soţie, femeie, mamă, o figură extrem de puternică pentru copii, dar şi pentru ceilalţi membri ai familiei.
Iar atunci când ea moare, o familie decide că nu se poate despărţi de ea, pur şi simplu. Aşa că membrii cer ajutorul unui medic pentru a o conserva şi timp de şapte ani locuiesc cu acel cadavru în casă. În pun în capul mesei, îl lasă la televizor cât sunt plecaţi la serviciu… pe scurt, nu vor să accepte moartea ei sub nicio formă.
O cunoştinţă insistentă află misterul mătuşii care e mereu prea ocupată ca să răspundă la telefon, iar membrii familiei ajung la specialist. Cum abordează acesta cazul aflaţi din paginile cărţii.
Citeşte şi: Ce cărţi am citit în ultima perioadă – decembrie 2018
Lapte negru – Elif Shafak
Această carte mi-a fost recomandată de o prietenă şi mi-a descris-o ca fiind povestea unei scriitoare în interiorul căreia trăiesc nişte Degeţici. Mai exact, fiecare dintre ele reprezintă vocea unei părţi din ea, laturi ale personalităţii ei. Ele sunt membrele haremului interior şi împreună formează Corul Vocilor Disonante: Cinica Doctă, Mica Domnişoară Practică, Doamna Derviş, Blue Belle Bovary, Domnişoara Cehoviana Ambiţioasă, Domnişoara Mama Budincă de orez.
De fapt, Elif Shafak trece printr-un conflict interior, este măcinată şi înecarcă să găsească răspunsuri şi cu inima, dar şi folosindu-se de logică. Îşi doreşte să aibă un copil, dar totodată, vrea să continue cariera de scriitoare. Aşadar, îşi pune tot felul de întrebări referitoare la acest subiect; de pildă: oare dacă Shakespeare ar fi avut o soră talentată, ea ar fi scris sau ar fi făcut copii? De asemenea, analizează viaţa unor alte femei-scriitoare, care par să se descurce cumva cu ambele “cariere”.
Mă aşteptam să mă prindă mai mult prin prisma subiectului abordat – mamă sau femeie de carieră?, însă pe la jumătatea cărţii mi-am pierdut interesul. Am citit-o cu chiu cu vai. Pur şi simplu mi s-a părut scrisă fad, plictisitoare.
Dacă vreţi totuşi să o comandaţi din curiozitate, o găsiţi aici!
O altă carte care mi-a trecut prin mâini, însă pe care nu am reuşit să o citesc este Casa Bântuită – Shirley Jackson. Deşi promitea multe şi a inspirat un serial pe Netflix, ei bine, abia am putut trece de jumătatea ei. Am tot aşteptat să se întâmple ceva, să înceapă vreun eveniment paranormal, să dau peste un fir care să mă îndemne să continui – dar nimic.
Dacă voi vreţi să o citiţi, o puteţi comanda de aici!
Sau v-o dau eu împrumut!
În acest moment mai am vreo cinci cărţi de citit, stau cuminţele la rând. Sper ca în această vacanţă să reuşesc să citesc măcar două.
Voi cum încheiaţi anul când vine vorba despre cărţi? Aţi reuşit să citiţi cât v-aţi propus?
Vă pup şi vă trimit un zâmbet!
